FOTO Brand de Arad: cetatea care va deveni obiectiv turistic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetatea Aradului este un brand al oraşului, iar introducerea ei în circuitul turistic va atrage vizitatorii ca un magnet. Cel puţin  aşa speră autorităţile locale care spun că Cetatea este şi asul din mânecă pentru căştigarea titlului de Capitală Culturală Europeană.

Deocamdată, în Cetate se află un batalion al Armatei Române. Putem spune că Cetatea Aradului este unul din cele mai importante monumente istorice existente, în momentul de faţă, în zona de vest a ţării.
Ridicată în a doua jumătate a secolului al XVII -lea, cetatea a fost considerată ca una dintre cele mai impresionante fortificaţii militare ale timpurilor respective.

Odată cu încheierea războaielor austro-turce din prima jumătate a veacului al XVIII-lea şi după ocuparea Transilvaniei, a Banatului şi a altor teritorii de către Imperiul Habsburgic, s-a preconizat construirea unor fortificaţii militare, în regiunile pe atunci abia ocupate, pentru asigurarea dominaţiei în aceste zone.
De asemenea Cancelaria de la Viena a întocmit un plan strategic ce prevedea ridicarea unei centuri de cetăţi între zona interioară apropiată graniţei imperiului spre sud şi est. Din rândul acestor cetăţi au făcut parte fortificaţiile de la Oradea, Timişoara şi Arad. Planul cetăţii Aradului a fost aprobat personal de împărăteasa Maria Theresa şi de fiul ei Iosif al II-lea.

Noua cetate a Aradului, în conformitate cu planul imperial, trebuia să înlocuiască vechea cetate arădeană şi să corespundă din punct de vedere al tehnicii militare contemporane. Ca loc de construire a fost aleasă o peninsulă a Mureşului (pe malul stâng ) pe care oraşul a cedat-o autorităţilor militare. De construirea cetăţii, în momentul respectiv, a fost legată problema strămutării oraşului în câmpia Zimandului, pentru ca cei din cetate să aibă câmp deschis de tragere. Rezistenţa populaţiei şi apelurile la Viena au determinat suspendarea acestei idei. Edificarea Cetăţii, operă a arhitectului Harsch, a început în vara anului 1763, după sistemul Vauban şi este o construcţie în formă de dublă stea cu 6 colţuri, cu ziduri puternice de apărare, cazemate şi alte construcţii militare.

Lucrările au durat 20 de ani

Lucrările au durat 20 de ani, cu mici întreruperi cauzate mai ales de lipsa forţei de muncă, aşa încât cetatea a fost terminată în 1783. După terminarea lucrărilor, în cetate au fost amplasate diferite unităţi militare şi în felul acesta Aradul a devenit un centru militaro-politic al dominaţiei austriece în zonă. Istoricul cetăţii, în mai bine de 200 de ani de existenţă, este legat de diferite evenimente importante. În timpul Revoluţiei lui Horea, în 1784, cetatea a fost unul din centrele de acţiune a trupelor imperiale împotriva răsculaţilor. În vremea războaielor napoleoniene în cetate au fost ţinuţi numeroşi prizonieri francezi. După revoluţia din 1848, în cazematele cetăţii, au fost închişi şi condamnaţi numeroşi revoluţionari printre care şi Eftimie Murgu. Odată cu sfârşitul secolului al XIX-lea, când se schimbă concepţia strategică, cetatea îşi pierde importanţa devenind o simplă cazarmă.

Cetatea a fost construită cu cărămidă adusă din mână în mână

Unii istorici spun că în temniţele cetăţii a stat asasinul arhiducelui Franz Ferdinand, cel care a provocat primul război mondial.

„Lucrările la edificiu s-au desfăşurat sub supravegherea arhitectului militar, comandantul Ferdinand Philipp Harsch. Pentru acest proiect, a fost rotunjită bucla Mureşului, au fost demolate 168 de case care se aflau pe amplasamentul viitoarei cetăţi, au fost săpate şanturile de apărare ale acesteia, au fost arse cărămizile necesare noii construcţii. Costurile s-au ridicat la 3.000.000 de florini. Toate construcţiile au fost realizate în cărămidă şi piatră, mult îngropate în sol. Legenda spune ca Cetatea a fost construită cu cărămidă adusă din mână în mână, prin şir indian, de la Jimbolia, o cărămidă ajungând în 24 ore la destinaţie”, spune isoricul Radu Butnar.

Istoricii cercetează documentele
 

Introducerea Cetăţii Aradului în circuitul turistic a determinat conducerea oraşului încă de acum trei ani să apeleze la istorici, care să cerceteze documente din arhivele de la Viena şi Budapesta, pentru a afla tainele cetăţii în formă de stea de pe malul Mureşului. Bugetul Aradului pentru 2012 a prevăzut 100.000 de lei pentru aceste studii. Deocamdată, în Cetate se află un batalion de Infanterie, dar şi modulul român al batalionului mixt româno-maghiar de menţinere a păcii, care, conform unor protocoale semnate cu Ministerul Apărării Naţionale se va muta într-o altă cazarmă, iar Primăria Aradului face investiţii pentru introducerea Cetăţii în circuitul turistic. „În anul 2011 au început cercetările istoricilor, dar şi ale specialiştilor în infrastructură. Studiile ne vor ajuta să pregătim un viitor muzeu al cetăţii, dar şi să vedem, din punct de vedere al infrastructurii, ce componente noi putem adăuga în proiectul de reconversie. Cercetările istoricilor vor face parte şi dintr-un viitor ghid turistic al cetăţii“, a spus Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, în momentul începerii cercetărilor.

În Cetatea Aradului ar urma să fie amenajate un centru universitar şi un centru sportiv, care vor asigura activitatea permanentă în acest perimetru. De asemenea, se va amenaja o piaţă a cetăţii, care va fi printre primele zece din Europa ca mărime, dar şi spaţii pentru afaceri şi birouri. În zona culturală se vor muta toate marile muzee, biblioteci, dar şi instituţii culturale din oraş. Într-o altă parte a cetăţii se vor deschide magazine turistice, un hotel şi un restaurant. Pe malul Mureşului vor fi amenajate mici porturi de unde se va putea pleca în circuite pe râu.

Toate aceste investiţii, cărora li se adaugă o reţea de utilităţi, au fost estimate la 200 de milioane de euro şi se vor realiza prin parteneriate publice-private. Cetatea a fost trecută din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării în domeniul public al municipiului Arad şi administrarea Consiliului Local.

Vă mai recomandăm: FOTO Lacrimi de bucurie la ceremonia de primire în Cetatea Aradului a militarilor întorşi din Afganistan

Centru de Excelenţă şi Centru Financiar al Europei, în Cetatea Aradului

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite