Ceauşescu nu avea răbdare să stea prea mult la pândă când mergea la vânătoare

Pe timpul când Ceauşescu vâna în Arad FOTO sursa internet

Paradisul lopătarilor, mai exact o zonă, aflată la circa 60 de kilometri de municipiul Arad, era una din preferatele lui Nicolae Ceauşescu.

Pe atunci, accesul era restricţionat celorlaţi vânători, aşa cerbii s-au înmulţit şi au ajuns chiar şi la peste 3.000 de exemplare. Oamenii îşi amintesc că atunci când venea Ceauşescu era mare agitaţie.

„Când vâna la noi, dobora până la 20 de exemplare, însă nu tot timpul era mulţumit  de recoltă. Nu ştiu sigur dacă el era cel care le împuşca”, spune Vasile Pop, unul dintre săteni.

Oamenii mai spun că lui Ceauşescu nu-i plăcea să stea prea mult la pândă şi vroia să împuşte ceva imediat. Paradisul Lopătarilor începe cu pădurea din Socodor şi se termină în apropiere de frontiera cu Ungaria, pe partea dreaptă a Crişului Alb. În naii trecuţi cerbii erau atât de mulţi, încât pentru localnici nu mai era nici o surpriză să întâlnească câte o familie păscând în apropierea terenurilor arabile.

Cu câţiva ani în urmă doctorul inginer Aurel Ungur, fost ministru adjunct al pădurilor în anii '50, secretar general al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, şef la trustul care a făcut Transfăgărăşanul spunea într-un interviu, acordat Jurnalului Naţional că încă din anii '50 Ceauşescu avea boala vânătorii:

„Să vă spun cum am vânat cu el în ianuarie 1953. Dej spusese că vânătoarea organizată ca la carte e un obicei burghez. M-a sunat Miron Constantinescu, pe care îl cunoşteam încă de când eram student şi mi-a cerut să organizez, cât mai discret posibil, fără gonaci şi bătăiaşi o vânătoare de fazani şi iepuri în zona Chişineu-Criş, lângă Arad. Mi-a spus că o să fie însoţit de ilegalistul Mihai Posteucă şi Nicolae Ceauşescu. Le era frică să nu afle Dej că se dedau la «distracţii burgheze». Am plecat cu un automotor pregătit special în scopul ăsta. În tren, după masă, Ceauşescu a propus să jucăm domino pe echipe, eu cu el şi Miron cu Posteucă. Pe mine mă plictisea jocul, aşa că am pierdut partidă după partidă şi Ceauşescu s-a enervat aşa de tare, că şi-a luat alt partener, din personalul trenului. Ajunşi la destinaţie, am plecat cu trăsuri direct la vânătoare. Era o zi excelentă, era şi vânat destul, dar tovarăşii nu se pricepeau. Singurul care ştia ceva vânătoare era, în ciuda ochelarilor groşi, Miron Constantinescu. După cum trăgea Ceauşescu, cred că era la una dintre primele lui experienţe. Au împuşcat vreo cinci iepuri şi trei fazani. A doua zi a fost la fel. Ceauşescu era vizibil iritat, ştia că pe domeniul ăla se împuşcă sute de iepuri şi fazani la o singură vânătoare. A lăsat prudenţa deoparte şi mi-a cerut să fac ceva, să aduc bătăiaşi. Am adunat oameni din sat, sub promisiunea că au dreptul să adune vreascuri de foc şi am chemat şi vânători locali experimentaţi, pe care i-am intercalat între bucureşteni. S-a vânat mult, la masa ardelenească de după acţiune Ceauşescu părea mulţumit. Totuşi, ca măsură de prevedere, nu s-au pozat cu vânatul şi Nicolae Ceauşescu nu s-a proclamat campion. Aurel Ţecovici, preşedintele asociaţiei vânătorilor, vrusese să-l pună pe Dej preşedinte onorific. Acesta îl refuzase, spunând că proletarii nu vânează cu fast, precum conţii şi baronii. Abia mai târziu, când şi-a dat seama că vânătoarea îl poate ajuta la discuţiile cu Hruşciov sau la alte chestii diplomatice a venit cu sentimente mai bune”.

Dacă la  Socodor, Ceauşescu vâna  cerbi lopătari, la cabana de vânătoare Adea din judeţul Arad, acesta vâna fazani.