„Casa împuşcată” din Mesentea: cum au ţinut piept doi luptători anticomunişti o noapte întreagă unei armate de securişti
0
În satul Mesentea din judeţul Alba există aşa zisa „casă împuşcată”. Locuinţa a fost în anul 1949 scena unui veritabil război purtat între agenţi ai Securităţii şi doi luptători anticomunişti. Traian Gligor şi Traian Mârza au murit în schimbul de focuri, dar casa poartă şi astăzi urmele gloanţelor trase în urmă cu peste 60 de ani.
În dreptul casei a fost amplasată şi o cruce de fier care aminteşte de jertfa celor doi eroi. A fost ridicată de urmaşii resistentei anticomunişti din satul Mesentea, în amintirea celor care au luptat până la sacrificiu împotriva regimului comunist, în primii ani de instaurare. Casa ascunde o poveste cutremurătoare, petrecută în 10 martie 1949. A fost redată pentru posteritate de către Alexandrina Teglariu Voinea, şi ea o eroină a rezistenţei anticomuniste:
“La marginea satului era o căsuţa primitoare, o adevărată oază în drumul nostru, unde poposeam adesea. Nana Silvia, cu zâmbetul ei bun, ne aşteaptă în prag. Acolo găseam, la orice ora adăpost şi, mai ales, multă dragoste. Ne îngrijea şi ne veghea. La începutul lui martie 1949, armata şi securitatea urcă spre munte prin faţă casei ei. Noi aşteptăm aici pe Ştefan Popa (Nuţu) că să plecăm cu toţii. Era 9 martie şi Nuţu nu se întoarse încă de la întâlnirea din pădurea de lângă Cricău. Prin satele vecine au început arestările. Primejdia plutea în aer!
Am hotărât să părăsim casă. Am rugat-o pe nana Silvia să nu doarmă acasă pentru că în cazul în care se întorc băieţii să nu găsească pe nimeni şi să nu rămână acolo peste noapte. Noi ne-am îndreptat spre Teiuş. Spre ziua s-au auzit multe împuşcături. Nu ştiam ce se întâmplă. Bănuiam o lupta între partizani şi armata. Ne mirăm cum au coborât de pe munte. Dar, după plecarea noastră, nana Silvia n-a apucat să plece că Traian Gligor şi Traian Mârza s-au şi întors de la întâlnire fără Nuţu. N-am avut ocazia să aflu niciodată ce s-a întâmplat în pădure. Cei doi fiind obosiţi, nana Silvia nu le-a mai spus să plece şi s-au culcat cu toţii. Mai târziu s-au auzit bătăi în uşa şi un glas răsună în noapte: Deschideţi ! Securitatea !
Urmele gloanţelor pe zidul de cărămidă al casei
Cei doi s-ar fi putut salva, dar prima grijă a lor a fost să o scoată pe nana Silvia din casă, pe o fereastră din dos, că nu cumva să fie ucisă. Totul trebuia făcut repede. Unul dintre ei a ajutat-o să sară pe fereastră, iar celălalt a deschis focul că să-i deruteze pe securişti. Nana Silvia a scăpat, dar neplecand din Mesentea, a fost găsită uşor şi arestată. Vitejilor nu le mai rămânea decât “să-şi vândă pielea cât mai scump”. Casă a fost înconjurată. Fiecare s-a aşezat la câte o fereastră. Securitatea a deschis focul. Parcă era război. Ai noştri trăgeau şi nimereau în plin. Cei din casă au fost somaţi, de mai multe ori, să se predea, dar au refuzat. Securitatea a trimis după ajutoare. Aveau certitudinea că în această casă sunt mulţi, că se trăgea mereu din alt colţ al casei. A sosit un pluton şi lupta a devenit mai crâncenă. Spre uimirea tuturor, securitatea a mai trimis după ajutoare.
Între timp, unul din băieţi a fost împuşcat. Celălalt a ridicat mortul pe geam, cu pistolul mitralieră îndreptat spre duşmani, iar el înconjura mereu încăperile, trăgând din toate poziţiile. Au fost din nou somaţi să se predea. Lupta a continuat, împuşcăturile se auzeau până la Teiuş. Lumea toată era îngrijorată. Înainte de a sosi ajutoarele, luptătorul nostru a fost grav rănit. Muniţia s-a isprăvit. Mai avea un singur cartuş. Cu greu a reuşit să deschidă geamul şi să strige: Puteţi intra!
Apoi s-a auzit o împuşcătură. Viteazul s-a prăbuşit, dându-şi sufletul. Armata a continuat să tragă, până ce a observat că din casă nu se mai auzea nimic. S-a făcut linişte din ambele părţi. Au ţinut sfat, dacă să între sau să aştepte ajutoarele. În cele din urmă s-au hotărât. Au strâns câţiva localnici şi i-au obligat să între în casă. Mare le-a fost mirarea când i-au găsit pe cei doi viteji morţi – dar şi ruşinea că a fost nevoie de atâta armata pentru doi oameni. Toată lumea a comentat acest fapt. Oaza noastră din capătul satului a devenit o cazemată a morţii. Cei doi băieţi viteji, cu suflet mare, au pierit aici. Casă ciuruită de gloanţe a stat mărturie multă vreme, cu povestea ei impresionantă, din 10 martie 1949, amintind tuturor viteja românilor pentru apărarea gliei şi vetrei strămoşilor, în faţă invaziei comuniste.”
Torturată, Nana Silvia a refuzat să divulge alţi partizani
Traian Gligor şi Traian Mârza erau doi ţărani din Galtiu şi Livezile şi făceau parte din gruparea partizanilor condusă de Nicolae Dabija care a acţionat mai ales în zona Munelui Mare şi a Munţilor Trascău. Silvia Giurgiu (Nana Silvia) îi ajuta periodic pe partizani cu mâncare şi alte lucruri de care aveau nevoie. După arestare, Nana Silvia a fost torturată, dar nu a divulgat pe nimeni. Era bătută până la leşin şi, după ce era trezită cu găleţi de apă rece, iar începeau s-o tortureze, în celulă ea era cea care încuraja pe celelalte femei arestate.
"Fiţi fără frică, nu nvoi spune nimănui nimic, chiar dacă mă omoară. Eu nu am copii, nu am soţ. Atunci când am plecat la un drum m-am gândit la toate şi nu am dat înapoi. Nici acum nu dau. Voi trebuie să vă întoarceţi la ncopiii voştri", le-a spus Silvia Giurigu, femeilor arestate de comunişti.
Mesentea este un sat al comunei Galda de Jos, cu aproximativ 200 de locuitori. Îl regăsim la poalele Munţilor Trascău la aproximativ 15 kilometri de Alba Iulia.
FOTO Grotele în care s-au ascuns „haiducii anticomunişti” pe Muntele Mare
Revoluţia partizanilor conduşi de Ion Gavrilă Ogoranu, simbol al luptei împotriva regimului comunist
Se încarcă comentariile...
