Asistenta din Alba Iulia care îngrijeşte bolnavi de coronavirus: „Lumea ne recunoaşte după voce. Nu ne văd privirea, dar ne pot simţi mângâierea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asistenta şefă de la secţia de Boli Infecţioase a spitalului din Alba Iulia revine cu un nou mesaj despre pacienţii cu COVID 19 pe care ăi îngrijeşte.

Marcela Vîlcan afirmă în ultimul mesaj transmis pe o reţea de socializare că îi este ”dor de normalitate”. Spune că pacienţii nu pot să le vadă feţele pentru că  sunt îmbrăcaţi în costume speciale de protecţie, dar că au început să îi recunoască după voce.

Asistenţa şefă a secţiei de Boli Infecţioase descrie în mod original situaţia din spitalul unde lucrează:

Se împlineşte curând o lună de când prima pacientă confirmată cu infecţie cu coronavirus, Doamna G, ne-a trecut pragul. Ştiu că ea este bine şi aştept să vină ziua în care să se reîntoarcă la noi, în vizită de data aceasta , aşa cum ne-a promis, doar pentru a ne putea cunoaşte pe noi, toate.

De atunci, mulţi alţii ne-au cunoscut ca fiind acei oameni care arată toţi la fel : oamenii fără fizionomie, îmbrăcaţi în alb, galben, gri sau ce culoare mai au costumele salvatoare, pe care le iubim şi le urâm în acelaşi timp.

Am fost surprinsă astăzi când, intrând într-unul dintre saloane, unul dintre pacienţi, am să-l numesc Domnul iubitor de literatură, m-a întrebat :"Doamna Marcela, nu?" Pe moment, uitând de situaţia în care ne aflăm, mi s-a părut ciudată întrebarea. Eu îl cunosc pe Domnul iubitor de literatură. El, cum de nu mă recunoaşte? În mod normal, în "viaţa de dinaintea pandemiei", lumea ne cunoştea. Nu trebuia să se întrebe oare cine este astăzi sub acel costum, mască, ochelari. "Cine mă îngrijeşte astăzi?" Însă, vremurile sunt altfel, totul s-a schimbat (şi nu neapărat în bine). Nimic nu mai este la fel şi nostalgia ne cuprinde vrând, nevrând. Îmi este atât de dor de normalitate!

I-am răspuns :"Da!"

"Am ştiut, mi-a spus. V-am recunoscut după voce!"

Atunci am realizat că iată, lumea ne poate recunoaşte după voce. Vocea nu poate fi "îmbrăcată". Ea rămâne aceeaşi, caldă şi plăcută (vreau să cred eu), încurajatoare şi poate să aducă speranţă în inimile pacienţilor. Vocea este atuul nostru, alături de mâinile care, aşa cum sunt ele, îmbrăcate cu 3 perechi de mănuşi, pot aduce o mângâiere... Mănuşa nu împiedică gestul şi nici simţul. Privirea nu cred că poate fi zărită de pacienţi, însă aceştia ne pot auzi glasul şi ne pot simţi mângâierea.

O altă pacientă, am să o numesc Doamna care îl iubeşte pe Dumnezeu, ne-a fost foarte dragă, pe parcursul întregii internări (astazi a plecat, fiind declarată vindecată). Nu a fost zi în care să intrăm la dânsa şi să nu ne spună cât de mult se roagă pentru noi toţi / toate. Se pare că până acum, Domnul a ascultat-o. Suntem cu toţii bine şi sănătoşi. Sper din suflet, chiar dacă de astăzi nu mai este la noi, de-acolo, din căsuţa ei de care îi era atât de dor, să se roage în continuare.

Nu toţi pacienţii sunt la fel, aşa cum nici noi nu suntem la fel. O altă pacientă, pe care am să o numesc Doamna căreia îi place să încalce toate regulile, este cu adevărat pacienta pe care nu şi-ar dori-o nimeni să o aibă în secţie. Nu are sens să intru în amănunte pentru că aş strica povestea frumoasă pe care am vrut astăzi să v-o spun.

Cum spuneam mai sus, nici pacienţii nu sunt la fel, aşa cum nici personalul medical nu este la fel. De fiecare parte există plusuri şi minusuri, de fiecare parte există mulţumiri şi dezamăgiri. Cât despre noi, cadrele medicale din secţia în care îmi desfăşor activitatea, pot să vă spun că suntem în primul rând sănătoşi, suntem mai curajoşi faţă de momentul în care am cunoscut-o pe draga Doamna G, cea cu care am împărţit atât neliniştea cât şi cafeaua şi felia de tort 😏, suntem mai siguri pe noi şi trăim cu speranţa că o să reuşim să depăşim cu bine această perioadă. Am învăţat multe "din mers", am încercat să ne adaptăm situaţiei, astfel încât atât noi, cât şi pacienţii noştri să fim în siguranţă.

Am să ataşez o fotografie în care suntem parte din noi, colectivul secţiei de Boli Infecţioase din Alba Iulia (niciodată nu putem apărea cu toţii într-o fotografie deoarece cineva este mereu la datorie), fără combinizon şi mască, fără ochelari de protecţie sau viziere. Şi o fac pentru pacienţii care ne-au trecut pragul şi care nu au putut să ne vadă pe noi, aşa cum suntem, oameni frumoşi şi cu dorinţa de a face bine.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite