Alba Iulia: FOTO Icoane pictate în Maierii Bălgradului clasate în categoria „Tezaur“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte icoane pictate pe sticlă deţinute de Muzeul Naţional al Unirii au fost clasate de Ministerul Culturii şi Cultelor  în categoria „Tezaur“. Icoanele picate de familia de zugravi Prodan şi deţinute de Muzeul Unirii au devenit bunuri de importanţă universală.

Icoanele au fost pictate în perioada cuprinsă între a doua jumătate a secolului XIX şi începutul secolului XX. Obiectele de patrimoniu poartă semnătura celebrei familii de zugravi Prodan care a activat în centrul din Maierii Bălgradului, actualul cartier Maieri din Alba Iulia.

Opera iconarilor din Maierii Bălgradului

În viziunea specialiştilor, cele şapte icoane clasate în categoria „Tezaur“ se remarcă prin ingeniozitatea combinării culorilor, farmecul desenului şi ineditul temelor abordate.

image

Icoană din categoria „Tezaur“

„Icoanele pictate în centrul din Maierii Bălgradului se remarcă printr-un colorit artistic deosebit. Sunt realizate în cel mai pur stil artistic, de multe ori umbrele depăşesc conturul. Toate abordează o tematică creştină, care uneori preia modelul catoloic. Majoritatea scenelor reprezentate sunt inspirate din ritul tradiţional, cel ortodox“, a explicat Ana Dumitran, cercetător la Muzeul Unirii Din Alba Iulia. 

image

Icoană din categoria „Tezaur“

„Practic cele şapte icoane clasate de Ministerul Culturii şi Cultelor în categoria «Tezaur» sunt considerate din acest moment, prin lege, de valoare excepţională pentru umanitate. Pentru Muzeul Naţional al Unirii este un plus de valoare. Cu alte cuvinte zestrea culturala a judeţului Alba este mai bogată “, a precizat Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Naţional al Unirii.

image

Icoană din categoria „Tezaur“

Alte 14 icoane pictate între 1847 şi 1916 tot de familia de zugravi din Maierii Bălgradului au fost clasate de Ministerul Culturii în categoria „fond naţional“. Acest lucru înseamnă că au devenit valoaroase pentru istoria naţională. 

Procedura de evaluare şi clasare a durat aproximativ trei luni. Specialiştii de la Muzeul Naţional al Unirii au întocmit documentaţia pentru alte  80 de icoane care poartă semmnătura lui Petru şi Maria Prodan. Dosarele vor fi înaintate comisiei din Ministerul Culturii pentru a fi clasate în categoriile „tezaur“ sau „fond naţional“.

image

Icoană din categoria „fond naţional“

Familia de iconari din Alba Iulia a pictat aproape 400 de icoane. Dintre acestea 167 sunt în colecţiile Muzeului Unirii, iar restul sunt deţinute de biserici şi colecţionari particulari.

578  de piese în categoria „Tezaur“

Muzeul Naţional al Unirii deţine 578 de obiecte clasate în categoria juridică „Tezaur“. Printre ele şi celebrul tezaur dacic de argint de la Lupu. În aceeaşi categorie au fost incluse şi un colier cu pandantiv şi doi cercei, provenite din situl UNESCO de la Căpâlna şi datate în perioada dacilor . Piesele au fost recuperate în 2009 de pe piaţa neagră.

image

Icoană din categoria „fond naţional“

Zestrea Muzeului Unirii cuprinde peste 300.000 de piese de tezaur şi fond, documente, colecţii de arheologie, sculpturale sau artă romană, piese din metale preţioase şi colecţii numismatice. Din categoria pieselor din metale preţioase fac parte 150 de bijuterii şi monede din aur, cele mai vechi datate în urmă cu 4.500 ani. Este vorba de trei inele de păr, descoperite la Ampoiţa şi la Pianu de Jos.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite