Unul dintre cei mai temuti lideri irakieni, arestat
Un fost membru al Consiliului Comandamentului Revolutiei (CCR) cautat de Statele Unite, Mohamed Hamza Zubeidi, a fost capturat, luni, de irakieni, la sud de Bagdad, si predat fortelor americane, a
Un fost membru al Consiliului Comandamentului Revolutiei (CCR) cautat de Statele Unite, Mohamed Hamza Zubeidi, a fost capturat, luni, de irakieni, la sud de Bagdad, si predat fortelor americane, a declarat un purtator de cuvant al Congresului National Irakian (CNI). "Fortele irakiene libere l-au capturat pe Mohamed Hamza Zubeidi, in localitatea al-Hilla", situata la 80 de kilometri sud de Bagdad, "si l-au predat trupelor americane", a declarat purtatorul de cuvant. Mohamed Hamza Zubeidi figureaza pe locul 18 in lista americana a celor mai cautati 55 de responsabili ai fostului regim irakian. El reprezinta dama de pica in deja celebrul joc de carti al Pentagonului si este cel mai inalt demnitar capturat pana acum de americani. Zubeidi, considerat unul dintre cei mai temuti colaboratori ai lui Saddam, a jucat un rol important in reprimarea sangeroasa a revoltelor siite din 1991. De asemenea, el este acuzat de asasinarea unui lider cleric siit, in 1999.





















































