Toscana, spectacolul naturii şi al oamenilor

Un amestec fascinant de arhitectură, istorie, tradiţii, culori şi arome. Cel mai mare depozit de artă din cel mai mare tezaur artistic al lumii. Jumătate din comorile de artă recunoscute ale

Un amestec fascinant de arhitectură, istorie, tradiţii, culori şi arome. Cel mai mare depozit de artă din cel mai mare tezaur artistic al lumii. Jumătate din comorile de artă recunoscute ale lumii se află în Italia. Unii spun că două treimi. Dintre toate acestea, cea mai mare parte se află în Toscana. Ar putea fi singurul argument pentru o vizită în acest colţ al frumoasei Italii. Dar nu este singurul.

Ca să votaţi cu Toscana, mai adăugaţi natura sau liniştea micuţelor sate şi târguri, spartă doar în zilele de "mercato", când producătorii locali îşi vând mărfurile direct în stradă. Sau în cele de "palio", sărbătorile populare cu explozia lor de culori şi entuziasm.

Vin apoi vinul de Chianti şi trufele, cu aroma lor ce-ţi stăruie în nări şi în minţi luni de-a rândul. Mai este apoi lumina, acea lumină blândă, aurită, filtrată de galbenul câmpurilor, de verdele-negru al pădurilor de chiparoşi şi de argintiul măslinilor.

Mai sunt dealurile cu panoramele lor ameţitoare, ce ţi se dezvăluie din cine ştie ce piaţetă a unui "borghetto". De acolo, de sus, dintre zidurile neatinse de mai bine de jumătate de mileniu, ai impresia că timpul s-a oprit. Oare contemporanilor lui Da Vinci (probabil cel mai celebru dintre toscani) li se părea că întreaga lume e astfel?

Aceasta este senzaţia pe care o resimţi printre colinele Toscanei: că acest pământ nu se termină niciodată, că după următorul deal cu orăşelul lui din vârf urmează altul, şi altul... şi altul.

Ce poţi face în două săptămâni?

Problema cu Toscana este că fiecare colţ al ei merită o vacanţă separată. Dacă vrei să vezi toată Toscana într-o singură vacanţă, înseamnă fie că eşti superficial, fie că nu-ţi îngădui nicio secundă de somn, fie că eşti rentier şi poţi rămâne acolo cât doreşti. Ce faci însă dacă ai doar două săptămâni la dispoziţie?

Să zicem, poţi închiria un apartament în puzderia de pensiuni rurale, străjuite de vii şi livezi de măslini şi unde poţi ajunge abătându-te de la şosea, pe drumuri pietruite, ce şerpuiesc pe coamele dealurilor, străjuite de chiparoşi şi tufe colorate de leandri. De acolo, poţi să-ţi propui în fiecare zi câte o excursie într-unul din minunatele oraşe ale regiunii.

Vorbim despre oraşele mici. Fiindcă, dacă este vorba despre Florenţa, principalul oraş al Toscanei, lucrurile se schimbă. Aici, ai nevoie de măcar o săptămână întreagă pentru a descoperi cu adevărat ceva în acest muzeu în aer liber. Altfel, vei pleca de aici cu impresia că Florenţa te-a strivit pur şi simplu.

În Florenţa, la "Porţile Paradisului"

De vreo două sute de ani, vizitatorii se tot înghesuie să găsească epitete pentru Florenţa. Nu vă aşteptaţi de la rândurile de faţă să găsească unul în plus.

Lexicul are şi el limitele sale. Florenţa este oraşul în care a apărut Renaşterea, de aici revărsarea de opere de artă, care ajunge la un moment dat să-i copleşească pe vizitatori. Prin testamentul ultimei reprezentante a familiei Medici (Ana Maria Ludovica, a cărei moarte a marcat, în 1793, apusul glorioasei dinastii care a condus Florenţa timp de peste 300 de ani), toate palatele şi operele de artă au fost lăsate moştenire oraşului.

Astfel, toate aceste comori nu s-au răspândit prin muzeele marilor capitale ale lumii, ci au rămas aici, în oraşul cu 600.000 de locuitori, 300.000 de scutere şi 64 de muzee. Domul este - evident - cel mai mare din lume, iar atunci când i-a realizat uriaşa cupolă, Brunelleschi a fost aclamat ca un nou Icar. Vizavi, Baptiseriul, opera la care au contribuit Brunelleschi, Ghiberti şi Andrea Pisano.

Decoraţiile de pe uşile Baptiseriului sunt atât de expresive încât însuşi Michelangelo le-a numit "Portile Paradisului". Altfel, Michelangelo, alături de Rafael, de Leonardo, de Giotto, de Botticelli şi de ceilalţi maeştri ai Renaşterii se află peste tot - în Dom, în biserici şi în puzderia de muzee.

De altfel, Michelangelo a fost prezent chiar şi în plină stradă, cu al său "David", aflat în Piazza della Signioria - operă înlocuită în 1873 cu o copie fidelă. Originalul este păstrat la Galleria dell'Academia. Mergeţi pe Ponte Vecchio - podul de pe Arno, flancat de prăvălii - vizitaţi Galeriile Uffizi (veţi sta vreo două ore la coadă dacă nu v-aţi rezervat din avans un bilet prin internet), Palazzo Piti cu galeria sa de artă şi uluitoarele sale grădini, Galleria dell'Academia, Palazzo Vecchio, celelalte biserici şi palate, pieţele, străzile şi magazinele, mai ales cele de încălţăminte şi pielărie.

Şi, nu vă faceţi griji, oricât aţi fi văzut, n-aţi văzut totul. La un moment dat însă, aglomerarea de monumente şi opere de artă plus căldura sufocantă a oraşului din timpul verii vi se vor putea părea de-a dreptul indigeste. Este timpul pentru a evada în aerul mai răcoros de la ţară.

Bijuteriile de pe coline

Puteţi încerca o excursie în Chianti - probabil regiunea toscană cea mai celebră în lume, datorită vinurilor ei, dar nu numai. Itinerariul vă va purta printre podgorii, livezi de măslini, păduri de chiparoşi şi pini, dealuri aurii şi mici aşezări suite pe vărfurile colinelor. Degustările de vinuri şi ulei de măsline vor întregi o zi minunată.

Poate veni apoi un periplu de câteva zile prin micile oraşe specifice Toscanei. Toate oferă panorame incredibile, muzee, mici străzi pietonale în care magazinele firmelor de haine, încălţăminte şi parfumuri se învecinează firesc cu prăvăliile ce oferă produsele locale: vin, ulei de măsline, trufe, paste făcute în casă, brânzeturi, mezeluri din carne de mistreţ.

Veţi rămâne însă surprinşi de diversitatea oferită de aceste oraşe, care timp de secole s-au luptat unul cu celălalt, căutând să-şi păstreze independenţa - până când, într-un final, au trebuit să recunoască întâietatea trufaşei Florenţe.

De fapt, se spune că nici nu există o identitate toscană şi că fiecare locuitor se consideră mai întâi de toate fiul micuţei sale aşezări, în fântâna căreia a şi fost botezat. Această pronunţată identitate locală a dat fiecărei aşezări un specific aparte, de care locuitorii sunt foarte mândri. Cei din San Gimignano, de exemplu, au construit turnuri pentru observaţie şi apărare.

Cu timpul, turnurile au început să simbolizeze puterea familiilor rivale din oraş, astfel au devenit din ce în ce mai impunătoare, transformând oraşul într-un Manhattan al Evului Mediu. Cei din Volterra au construit ziduri impresionante. Cortona se mândreşte cu vechimea sa - primii colonişti se spune că au ajuns aici în vremea războaielor troiene - cu muzeele sale de artă, cu monumentele etrusce şi cu, probabil, cea mai impresionantă panoramă din Toscana.

Arezzo este renumit pentru frescele lui Piero della Francesca, înfăţişând legenda Crucii. Iar la Colle de Val d "Elsa veţi rămâne impresionaţi de palatele nobiliare datând din secolele al XIV-lea până în cel de-al XVII-lea, aliniate pe strada principală. Jos, pe valea fluviului Arno, se întind Pisa - cu celebrul ei Câmp al Miracolelor şi turnul înclinat, Lucca - un oraş-monument de arhitectură înconjurat de ziduri - sau Livorno - principalul port al Toscanei.

Siena, salt în istorie Siena, cel mai neîmpăcat rival istoric al Florenţei, merită o atenţie specială. Spre deosebire de principalul oraş al Toscanei, Siena a fost construită la dimensiuni ceva mai umane şi de aceea mulţi o vor găsi mai caldă, mai puţin copleşitoare şi, într-un anumit fel, mai simpatică. Iar Domul din Siena este considerat mai valoros chiar decât cel din Florenţa.

Pentru a-şi demonstra puterea, florentinii s-au ambiţionat să ridice cel mai mare Dom din lume, dar biserica din Siena rămâne păstrătoarea unor opere de artă excepţionale, fiind considerată una dintre cele mai frumoase din Italia. Toate străduţele duc spre Piaţa del Campo, străjuită de Palazzo Pubblico, locul de unde oraşul a fost condus, din Evul Mediu până în zilele noastre.

De la masa uneia dintre numeroasele cafenele elegante puteţi admira arhitectura palatelor ce înconjoară piaţa, construite, ca de altfel întreg oraşul, dintr-o cărămidă de nuanţă trandafirie. Aici este locul unde, de două ori pe an, are loc una dintre cele mai impresionante manifestări populare din întreaga lume: Palio, cursa de cai în care se întrec cele 17 parohii rivale ("contrade").

Locuitorii sunt mândri de tradiţia lor medievală - Palio nu a fost întrerupt decât în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar imediat după instaurarea păcii a fost organizat unul cu caracter excepţional. Cursa este precedată de manifestări somptuoase, întinse pe parcursul mai multor zile, iar câştigătorul devine un adevărat erou local şi intră în istorie.




ATENŢIE !
Circulaţia în oraşele italiene, cu străzile lor înguste şi întortocheate şi cu roiurile de scutere, poate fi un adevărat calvar. Cel mai bine este să parcaţi la marginile oraşelor, mai ales că în centru parcarea poate fi foarte scumpă - chiar şi doi-trei euro pentru o oră. Oricum, centrele istorice sunt fie sută la sută pietonale, fie deschise doar maşinilor localnicilor. S-ar putea să vă atragă vecinătatea mării, dar e bine de ştiut că accesul pe plajă se plăteşte - şi încă destul de mult. Închirierea unei umbrele şi a două şezlonguri costă în jur de 10-15 euro pe zi. În afara plajelor plătite nu există duşuri, cabine sau alte facilităţi pentru plajă.

NU RATAŢI !

Încercaţi să vizitaţi una dintre micile aşezări ale Toscanei într-o zi de târg ("mercato"). Veţi rămâne impresionaţi de revărsarea de entuziasm, de culori şi de arome.
Dacă puteţi, rămâneţi pentru câteva zile într-un oraş în perioada de Palio. Este bine de ştiut că fiecare comunitate îşi organizează altfel sărbătoarea, în funcţie de istoria, de obiceiurile şi de legendele locale. La Siena, cursele de cai au loc pe 2 şi 16 august.

Tot o cursă de cai are loc şi în mica localitate Casole d "Elsa, pe 9 iulie. La Arezzo, manifestarea aminteşte de întrecerile cavalereşti şi se ţine între 18 şi 20 august. În portul San Stefano (Geosseto), la 15 august are loc un Palio cu întreceri de canotieri. Pentru gurmanzi, atracţiile sunt trufele prezente din belşug în paste, pizza sau chiar în brânzeturi, mezelurile şi jamboanele din carne de porc sau mistreţ, vinurile de Chianti.

Altfel, specifică Toscanei este aşa-numita "cucina povera" (bucătărie săracă) bazată pe un număr redus de ingrediente simple (paste, roşii, brânzeturi, ciuperci, puţină carne), dar combinate savant şi asezonate din belşug cu ulei de măsline şi ierburi aromate. Italienii îi numesc pe Toscani, un pic în deradere, "mâncători de fasole" - dar salata de fasole toscană, cu ulei de măsline şi aceto balsamico, este realmente excelentă.