Siamezele iraniene au murit pe masa de operatie
0Ladan (dreapta) si Laleh Bijani, surorile siameze iraniene carora li s-a facut o operatie de separare in Singapore, au decedat la 90 de minute una dupa alta in sala unde a avut loc lunga interventie
Ladan (dreapta) si Laleh Bijani, surorile siameze iraniene carora li s-a facut o operatie de separare in Singapore, au decedat la 90 de minute una dupa alta in sala unde a avut loc lunga interventie chirurgicala. Prima a murit Ladan, fapt ce a intervenit dupa 52 de ore de munca a neurochirurgilor, care reusisera sa le separe craniile si creierele, dar, in schimb, nu putusera sa opreasca pierderile masive de sange la cele doua paciente. Moartea celor doua surori, care au decis singure sa se supuna complicatei operatii de separare, a confirmat temerile chirurgilor legate de riscurile unei atare interventii la o varsta adulta. Dar lupta de a se separa, in pofida riscului de a-si pierde viata, i-a impresionat atat pe prietenii lor, cat si pe straini, pe medici si pe presedintele iranian, Khatami. Complicatiile aparute in timpul operatiei, incepute sambata, au prelungit interventia chirurgicala peste termenul de 48 de ore anuntat anterior. Neurochirurgii au apreciat ca vor avea nevoie de opt pana la zece ore pentru a efectua interventia, insa ea a durat dublul timpului prevazut initial. "Intrucat au fost unite 29 de ani, creierele lor au aderat unul la celalalt. Separarea ia si mai mult timp, intrucat chirurgii trebuie sa decupeze in tesut cu mult mai multa precautie", a declarat un medic al spitalului, care a mai spus ca ele aveau tulburari de circulatie sanguina. Separarea creierelor distincte, dar lipite unul de celalalt, reprezenta una dintre fazele cele mai delicate. Doctorii au pierdut, luni, destul de mult timp cu decuparea unei fasii osoase pentru separarea craniilor, osul dovedindu-se a fi mai compact decat se credea initial, insa la finalul interventiei ei au reusit chiar sa faca o grefa pentru a crea o derivare la nivelul creierului lui Ladan. Creierele celor doua gemene erau irigate de o vena unica, iar chirurgii au fost nevoiti sa preleveze o sectiune din vena unica, pe partea dreapta a lui Ladan, pentru a i-o implanta in timp ce Laleh pastra vena de origine comuna. Cele doua surori erau licentiate in drept la Teheran, s-au nascut intr-o familie saraca si nu au putut beneficia, la o varsta frageda, de o operatie de separare a creierelor, acestea fiind irigate de aceeasi artera. Ani de zile, au cautat un chirurg care sa doreasca sa le opereze, dar raspunsul a fost mereu acelasi: "Prea riscant". Decise sa mearga pana la capat, cele doua l-au convins in noiembrie 2002 pe neurochirurgul Keith Goh, care a reusit sa separe doi bebelusi nepalezi in 2001, dupa 97 de ore petrecute in sala de operatie. De atunci, Ladan si Laleh au petrecut noua luni pentru a se pregati atat din punct de vedere fizic, cat si mental, iar in urma cu o luna prezentau presei motivele care le-au determinat sa ia aceasta hotarare. De la prima interventie de acest gen, acum 50 de ani, patru operatii din cinci au fost urmate de complicatii care au dus fie la moartea pacientilor, fie au provocat leziuni grave creierului unuia dintre gemeni, in toate cazurile fiind vorba numai de bebelusi. In cazul surorilor Bijani riscul era si mai mare, pentru ca operatia realizata la varsta adulta este mai complexa. Intrebate in legatura cu motivul luptei lor, Ladan si Laleh au dat exemple de complicatii si frustrari. Ele au explicat de asemenea ca, fiind unite la nivelul capului, nu pot sa se priveasca in ochi sau faptul ca aveau fiecare personalitati diferite. Lui Ladan ii placea sa citeasca presa pe Internet si curierul sau electronic, in timp ce Laleh era pasionata de jocurile pe calculator. Ea dorea sa devina avocata, iar sora sa voia sa fie ziarista...