Sezonul gripal, unul blând. Doar trei cazuri de gripă au fost confirmate de Ministerul Sănătăţii
0În această săptămână nu s-a înregistrat niciun caz confirmat de gripă. Potrivit specialiştilor, în prima săptămână a anului 2015, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute s-a încadrat în nivelul aşteptat. Aşa arată datele transmise de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control în Gripă şi Centrul Naţional de Gripă din INCDMI Cantacuzino.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute a fost de 38.779, cu 15,5% mai mic comparativ cu cel înregistrat în săptămâna precedentă şi cu 2,6% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (38.207).
„Nu a fost comunicat niciun deces prin gripă”, se arată în comunicat. Însă, până la data de 4.01.2015 au fost confirmate 3 cazuri de gripă. Este vorba de un caz cu virus tip A, subtip H3 dar şi despre alte două cazuri cu virus tip B.
390.000 de români, vaccinaţi antigripal
„Până la data de 4.01.2015 au fost vaccinate antigripal 387.353 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii”, subliniază Ministerul Sănătăţii.
Pe de altă parte, medicii de familie au declarat că dozele primite de la Direcţiile de Sănătate Publică au fost insuficiente, iar pacienţii care au fost imunizaţi gratuit au fost aleşi pe sprânceană.
„Am solicitat un număr minim de doze pentru a acoperi cazurile delicate însă am primit cam 20% din ce am cerut. Într-o săptămână, am rămas cu mai puţin de jumătate din dozele gratuite, asta în condiţiile în care i-am selectat cu rigurozitate pe cei cărora le-am administrat vaccin gratuit, în special persoane cu boli pulmonare cronice”, a declarat medicul de familie Gabriel Munteanu.
Vaccinul nu este 100% eficient anul acesta
Vaccinarea antigripală este cea mai eficientă măsură de prevenire a îmbolnăvirilor, a complicaţiilor şi a deceselor prin gripă. Deşi există o modificare distinctă a antigenicităţii virusului gripal A(H3N2) faţă de virusul din vaccin, având în vedere circulaţia concomitentă cu a celorlalte virusuri aflate în vaccinul gripal, se recomandă vaccinarea antigripală a persoanelor vulnerabile, selectate în grupele la risc, respectiv persoanele vârstnice şi cele cu afecţiuni sau cu factori de risc pre-existenţi.
Cât costă o doză de vaccin antigripal în farmacii
În farmacii, o doză de vaccin antigripal costă aproximativ 30 de lei. Potrivit medicilor, vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor de gripă. De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos - alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea afecţiunilor respiratorii şi a gripei.
MS reaminteşte, pe de altă parte, că medicaţia antigripală (antivirală) existentă în stoc la fiecare secţie/spital de boli infecţioase se administrează la indicaţia medicului, în cazurile grave sau în prezenţa bolii la persoane cu factor de risc cu complicaţii, indiferent de rezultatul de laborator pentru gripă.
Pe aceeaşi temă:
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu: „Facem apel la medici să susţină campania de vaccinare antigripală!”
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, face apel la medicii de familie şi la cei din spitale să susţină campania de imunizare antigripală gratuită a Ministerului Sănătăţii (MS), în condiţiile în care până acum au fost folosite mai puţin de 100.000 dintre cele 500.000 de doze cumpărate de MS.
Numărul virozelor creşte, vaccinarea antigripală se face pe genunchi
Vaccinare antigripală gratuită fără vaccin. Aşa descriu medicii de familie campania de imunizare a populaţiei din acest an. Asta în condiţiile în care numărul virozelor respiratorii a crescut considerabil, iar experţii străini atrag atenţia că oricum în acest an eficacitatea vaccinului antigripal ar putea fi scăzută din cauza variaţiilor genetice ale virusului care provoacă gripa.