Șeful INFP susține că seismul de 4,9 de la Arad a fost unul puternic pentru zona respectivă
0Constantin Ionescu, directorul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a explicat ce înseamnă un astfel de seism.
Șeful Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, a spus într-o intervenție televizată că seismul de la Arad de 4,9 pe scara Richter a fost unul semnificativ.
„Depinde de zona în care se produce și la ce adâncime are loc epicentrul. Dacă un cutremur se produce la un km adâncime și este sub un oraș, intensitatea poate fi destul de mare și să producă pagube. Dacă ne referim la zona seismică Vrancea, pe care o știm, acolo un cutremur de 4,9 se simte, dar nu produce nicio pagubă. Depinde de zona respectivă. În cazul de față, e un cutremur puternic, semnificativ pentru zona respectivă”, a spus directorul INFP la digi24.
Acesta a menționat că este greu de estimat dacă vor fi replici multiple în urma seismului, deoarece „epicentrele din zona Banatului migrează în funcție de tensiunile care se acumulează în faliile de suprafață”.
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,9 pe Richter s-a produs luni, la ora locală 20,46, în Banat, judeţul Arad, arată informaţiile publicate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 15 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 24 km sud-est de Arad, 45 km nord-est de Timişoara, 77 km sud-est de Bekescsaba şi 89 km nord de Reşiţa.
Imediat ce cutremurul s-a produs, sute de oameni din cartiere au ieşit în stradă, de teamă că ar putea exista replici. În Arad şi Lipova, locuitorii de la blocuri încă sunt pe străzi, schimbând impresii şi spunând că a fost cel mai intens cutremur pe care l-au simţit în zonă.
"S-au zguduit ferestrele şi uşa de la apartament s-a deschis. Stau la etajul şase şi am simţit foarte puternic cum se clătina totul în jur. Prima reacţie a fost să fug, dar apoi mi-am adus aminte că nu e indicat să fii pe casa scării când e cutremur. Am coborât din bloc când s-a terminat şi toată lumea era afară să schimbe impresii. Sperăm că nu vor fi replici sau vor fi mai uşoare", a spus, pentru AGERPRES, un locatar din cartierul Aurel Vlaicu, Gabor Sinka.
Şi în cartierele de case din Arad, oamenii au ieşit la stradă pentru a-şi întreba vecinii dacă au simţit cutremurul.