Religia, între reconciliere și dezbinare: cum putem distinge credința de propagandă
0Un fundament al iubirii și compasiunii, care ne îndeamnă să fim mai buni, mai empatici și mai deschiși față de ceilalți, dogma creștină este la rându-i folosită în mod abuziv pentru diverse scopuri politice sau sociale.
Deși în centrul ei se află câteva principii universale, care transcend timpul și contextul cultural – iubirea față de aproape, empatia și compasiunea pentru toți oamenii – aceste valori au fost distorsionate de agende politice sau sociale.
Potrivit unui barometru politic național, realizat de Biroul de Cercetări Sociale în 2021, peste 58% dintre români afirmă că Biserica influențează moralitatea oamenilor în societate în bine. „Faptul că românii sunt în majoritate ortodocşi se află în afara oricărui dubiu, după cum nimic nu este mai firesc decât să se simtă ataşaţi de religia lor. Problema nu privește însă religia, ci deformarea sensului religiei prin transferul ei în ideologie“, subliniază Lucian Boia în volumul „Istorie și mit în conștiința românească“. În context electoral, principiile religioase ajung să fie reinterpretate și transformate într-un pretext pentru excludere, stigmatizare și manipulare politică. Însă cum reușim să distingem mesajul pur al credinței de utilizarea ei ca mijloc de propagandă?
Când credința devine armă politică
În centrul credinței creștine stă îndemnul de a ne iubi aproapele și de a cultiva virtutea prin acțiuni individuale, iar datele statistice arată că, în fapt, 71,9% dintre români consideră că Dumnezeu îi ajută să fac fapte și lucruri bune. Cu toate acestea, realitatea contemporană ne arată că această dogmă poate fi deturnată, fiind folosită pentru a crea diviziuni sociale, a legitima politici discriminatorii sau a polariza comunități. Când iubirea și înțelegerea sunt înlocuite de judecată și excludere, pierdem esența mesajului spiritual, iar istoria ne-a arătat ce efecte are politizarea dogmei prin extremism. Când religia este folosită pentru a ataca oponenții politici sau diverse grupuri sociale, se pierde ceea ce este sacru în credință, iar întreaga structură a societății noastre este zdruncinată. Acest tip de retorică nu doar că dezbină, dar transformă religia într-un instrument de putere, nu într-o călăuză morală menită să ne aducă mai aproape unul de celălalt, să ne ghideze și să ne facă să fim mai puternici împreună. Dincolo de asta, politizarea credinței ne face să pierdem nu doar conexiunea autentică cu ceilalți, ci și șansa de a ne construi o societate bazată pe respect și înțelegere, făcându-ne de fapt mai suspicioși, mai izolați și mai ușor de manipulat.
În fapt, unul dintre cele mai evidente efecte ale propagandei religioase extreme este fragmentarea comunităților: cei care nu se conformează normelor impuse devin „ceilalți“ – marginalizați și excluși din dialogul social. Această separare amplifică resentimentele și tensiunile, iar minoritățile devin din ce în ce mai vulnerabile la discriminare și lipsă de reprezentare. În timp ce majoritatea se învelește în mantia auto-proclamată a apărării tradiției, iar minoritățile sunt aruncate în rolul „pericolului“ care amenință ordinea morală, în spatele acestor povești, care aparent apără valori sfinte, stă însă o realitate mult mai sumbră: alimentarea fricii, a suspiciunii și a ostilității reciproce. Astfel că, în loc să fie o sursă de reconciliere, religia devine un motiv de excludere, iar într-o astfel de atmosferă, orice încercare de a construi împreună devine imposibilă. Această dinamică este periculoasă pentru democrația pe care am câștigat-o cu mari sacrificii în urmă cu 35 de ani deoarece subminează solidaritatea și unitatea de care avem nevoie pentru a face față provocărilor comune.
Primul pas spre solidaritate
În timp ce dogma extremă poate distruge, credința autentică poate vindeca. Alegerea este a noastră – să construim punți acolo unde alții ridică ziduri, să vedem în diversitate un dar și să ne întoarcem la esența credinței, iubirea. Credința adevărată nu exclude, ci include; nu stigmatizează, ci vindecă. Este important să ne punem întrebarea: cum putem folosi dogma pentru a uni, nu pentru a dezbina? Liderii religioși, comunitățile și fiecare dintre noi avem un rol în a ne asigura că credința rămâne o sursă de lumină și speranță, nu o scuză pentru conflict.
Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie să ne gândim la modul în care dogma creștină poate deveni un liant între oameni, indiferent de credință, etnie sau convingeri politice. Este un moment de răscruce, unul care cere reflecție și curaj – curajul de a depăși barierele construite de frică și neîncredere și de a ne întoarce la credința autentică. Este un moment pentru a reflecta nu doar asupra valorilor pe care le susținem, ci și asupra modului în care acestea sunt comunicate și puse în practică. Cum putem încuraja un dialog inter-religios și social bazat pe respect? Cum protejăm libertatea religioasă fără a permite manipularea acesteia în scopuri politice? Și, cel mai important, cum readucem în prim-plan compasiunea, ca principiu fundamental, în locul divizării? Răspunsurile nu sunt simple, dar ele pot începe prin cultivarea unui spațiu de reflecție și înțelegere, în care dogma să redevină ceea ce a fost menit să fie: un îndemn la iubire și reconciliere.
Se încarcă comentariile...
