Pneumonia atipica provoaca o criza politica fara precedent la Beijing | adevarul.ro

Pneumonia atipica provoaca o criza politica fara precedent la Beijing

Publicat:
Ultima actualizare:
0

* Autoritatile recunosc ca numarul bolnavilor de pneumonie atipica este de zece ori mai mare decat s-a raportat anterior. Ministrul Sanatatii si primarul Beijingului - demisi din partid * Un vaccin eficient nu poate fi realizat pentru ca virusul se modifica in mod continuu. Marea Britanie plaseaza spitalele in stare de alerta * Canadienii se lupta sa previna raspandirea bolii

Explozia epidemiei de pneumonie atipica a provocat o criza politica fara precedent la Beijing, unde, dupa luni intregi in care guvernul a fost acuzat ca ascunde cu buna-stiinta numarul celor atinsi de virusul ucigas, autoritatile au hotarat, luni, demiterea primarului capitalei, Meng Xuenong. El a fost inlaturat din functie la o zi dupa ce, alaturi de ministrul Sanatatii, Zhang Wenkang, isi pierduse si pozitia detinuta in Partidul Comunist Chinez. Totodata, pentru a impiedica raspandirea virusului, guvernul a hotarat sa anuleze vacanta de o saptamana, prilejuita de sarbatorirea zilei de 1 Mai, decizie ce va duce la pierderi financiare serioase in turism si transporturi. Autoritatile chineze au luat aceste masuri fara precedent ca urmare a cresterii spectaculoase, de aproape zece ori, a numarului celor atinsi de pneumonie atipica, dupa ce presedintele Hu Jintao a amenintat ca oficialitatile care ascund adevarata amploare a raspandirii epidemiei risca sa primeasca pedepse severe. In China, rar se intampla ca politicienii sa fie demisi din cauza incompetentei sau a unor greseli comise in timpul exercitarii functiei, noteaza presa occidentala. Potrivit noilor rapoarte, doar la Beijing au fost inregistrate 346 de cazuri de imbolnavire, 18 decese si alte 402 persoane sunt suspectate ca au contractat boala, fata de anuntul anterior care consemna doar patru decese si 37 de cazuri de contaminare. In China, tara in care a aparut virusul, in noiembrie anul trecut, pneumonia atipica a facut pana acum 81 de victime, si, in timp ce autoritatile locale chineze au ascuns luni in sir gravitatea situatiei, boala s-a raspandit in intreaga lume. Cele mai multe decese - 88 - au fost inregistrate in Hong-Kong, unde, sambata trecuta, au murit 12 persoane, numar record intr-o singura zi. Canada sufera si ea de pe urma pneumoniei atipice, in special in regiunea Toronto, unde aproape 300 de oameni au contractat boala, dintre care 14 au si decedat. De altfel, autoritatile canadiene au recunoscut ca se lupta din greu sa faca fata epidemiei, dupa aparitia unor noi cazuri, la sfarsitul saptamanii trecute, in pofida masurilor luate, de inchidere a spitalelor in care s-au inregistrat imbolnaviri in randul personalului medical si al pacientilor si de plasare a mii de oameni in carantina. Ministrul canadian al Sanatatii s-a aratat reticent in privinta anuntului facut saptamana trecuta, in care se spunea ca un coronavirus sta la baza imbolnavirii de pneumonie atipica. El a afirmat ca in doar 50 la suta din cazurile inregistrate in Canada a fost identificat acest coronavirus. Pana in prezent, 30 de tari au fost afectate de pneumonia atipica, inregistrandu-se peste 4.000 de cazuri si 206 decese. Perspectivele raman sumbre, avand in vedere avertismentele date de medicii specialisti, care afirma ca un vaccin eficient contra pneumoniei atipice nu poate fi realizat cu usurinta, deoarece virusul se modifica in mod continuu. Intre timp, din cauza riscurilor crescande, Marea Britanie, unde s-au inregistrat sase cazuri de sindrom respirator acut sever (SARS), a plasat spitalele in stare de alerta, dupa ce autoritatile chineze au recunoscut ca numarul de imbolnaviri este mult mai mare. Scolile, agentiile de turism si liniile aeriene din Marea Britanie au luat masuri de prevenire a raspandirii bolii. Elevii care s-au intors din Hong Kong au fost trimisi in carantina pe insula Wight.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite