Pagina cititorului: „Un ziar făcut de profesionişti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azi: Simona Ciucă (Râmnicu Vâlcea)
Azi: Simona Ciucă (Râmnicu Vâlcea)

Simona Ciucă (39 ani), din Râmnicu Vâlcea, este coafeză la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP). Pentru a atrage cât mai mulţi clienţi şi a-i păstra pe cei existenţi, a găsit o metodă originală.

 „Mi-am făcut abonament la «Adevărul» pe adresa de la serviciu, iar zi de zi am ziarul «cald» cu cele mai noi informaţii. Pentru cei nevoiţi să aştepte la rând pentru a fi serviţi, lectura ziarului este o mare plăcere, iar clienţii mei îl frunzăresc din scoarţă în scoarţă", spune coafeza. Uneori, Simona apucă să citească ziarul abia după terminarea programului. „Îl iau acasă, iar articolele despre lumea mondenă sunt cele care le savurez cu cea mai mare plăcere. Viaţa vedetelor, dar şi suplimentul cu informaţii despre sănătate mă atrag, într-un ziar care este făcut, cu adevărat, de profesionişti", spune angajata CARP.

Criza justiţiei dependente de puterea politică

Justiţia este un domeniu important de activitate, care asigură atât echilibrul, cât şi ordinea într-o societate. În mod nedrept, am ajuns astăzi ca unele decizii ale persoanelor care lucrează în acest domeniu în România să fie controversate şi combătute de deciziile instanţelor internaţionale. Încă nu se doreşte o reală reformă în acest domeniu. Se pare că toate guvernările care s-au succedat după 1990 au luat doar măsuri de faţadă, care să nu pună în pericol şi să nu lezeze interesele politicienilor şi clientelei lor.

Modul de organizare al acestui sector de activitate este încă dependent de puterea politică, uneori executând ordinele acesteia şi punând în scenă un simulacru de anchete şi procese, în multe situaţii fără finalitate. Ca atare, este necesar să fie adoptată o structură organizatorică prin care atât procuratura, cât şi instanţele de judecată să fie total independente de politicieni.

În plus, un act juridic nu va putea fi finalizat în mod corespunzător dacă personalul din domeniul justiţiei nu are la bază o solidă pregătire profesională, experienţă şi nu dovedeşte o reală corectitudine şi seriozitate. Schimbările produse la nivelul puterii, după 1990, au impus şi punerea legislaţiei în acord cu noua situaţie socială şi economică. Din nefericire, în această dificilă acţiune, s-au implicat neprofesionişti în domeniul legislaţiei, lucru care se perpetuează şi astăzi. Adriana Morărescu


Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite