Pagina cititorului: „Îmi plac «vorbele de duh»“
0
Dragoş Ştefan Manea are 68 de ani şi este abonat la „Adevărul“ de când avea 48 şi era inginer la Căile Ferate. Citeşte ziarul din scoarţă în scoarţă, în fiecare zi, ştie fiecare rubrică şi memorează citatele publicate în rubrica „Vorbe de duh“.
„Am rămas fidel ziarului pentru că mi se pare că se detaşează mult de celelalte publicaţii naţionale şi se apropie de cele occidentale. Este singurul ziar care îmi satisface pretenţiile, pentru că îmi oferă informaţii despre absolut orice domeniu. Eu sunt un iubitor al sportului şi politicii, deşi nu sunt membru al niciunui partid. Pentru că îmi place acest ziar, chiar am convins şase prieteni să se aboneze", ne-a spus Dragoş Manea, care ne-a precizat că singura sa nemulţumire e legată de faptul că suplimentul TV nu mai este distribuit, de prea mult timp, împreună cu ziarul.
Editorialul cititorului: Scrisoare către fiul meu
Din lipsă de informare, naivitate sau prea multă speranţă şi, în genere, din neputinţa de a vedea corect viitorul, în anii '90 am ales să rămân în ţară, în ideea (greşită) că vom/voi avea o viaţă decentă într-o ţară decentă, investind 10 sau 20 de ani în „tranziţie".
România anului 2011 ne dă măsura erorii, dezagreabilul autoreproş că „am ales prost" în urmă cu 20 de ani. Dacă pentru atunci aveam scuza naivităţii şi a speranţei că, odată cu 1989 -1990, nu vom putea merge decât înainte, în sus, înspre lumină... acum avem proba clară că am greşit. Profund şi cu costuri personale, profesionale, financiare, culturale şi de sănătate imense. 20 de ani risipiţi din viaţa noastră în mlaştina numită România!
La rândul meu, matur şi părinte al unui copil, cum să îi cer să fie „înger" în iadul în care nici eu nu mai fac faţă? Cum să am cruzimea să îl mint, să îl condiţionez să fie corect, moral, cinstit şi onest? Cum să îi arăt că valoarea lui umană transcende nevoilor mărunte ale trupului şi tribulaţiilor momentului jenant financiar?
Îl pot eu oare sfătui cu inima împăcată să îşi aleagă (la vârsta la care va fi de făcut alegerea) o carieră/un traseu în pedagogie? Să îl privesc în ochi şi să îl susţin părinteşte când îmi va spune că doreşte să fie profesor de literatură? Cum să nu îi atrag atenţia că, oricât de onest, muncitor şi dăruit meseriei sale ar fi, nu îşi va putea permite să îşi cumpere o carte măcar din venitul de profesor? Şi va asista - precum o fac şi eu - la exacerbarea vulgului, a manelelor, a lumpen-proletariatului revărsat din mahala în Parlament, în „elite", în artă şi în mediul profesional? Cum să nu îi spun că va avea ca şef un „om nou", după modelul post sovietic, numit politic, imbecil profesional în exercitarea atribuţiilor sale de „manager"? La mijlocul vieţii, voi face pentru copilul meu ce nu am făcut în prima tinereţe. Voi alege altă ţară, vom pleca.
Fiindcă aici nu putem decât să îi minţim pe aceşti copii. Ne-am minţit pe noi înşine acum 20 de ani, faţă de ei nu avem dreptul să ne permitem acest lux. România este o povară şi nici nu se mai poate face nimic. Dan
Se încarcă comentariile...
