Ministerul Sănătăţii: rolul medicinei şcolare ţine strict de prevenţie. Nu trebuie dublată activitatea doctorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Activitatea medicilor din şcoli nu ar trebui dublată de medicii de familie FOTO Adevărul
Activitatea medicilor din şcoli nu ar trebui dublată de medicii de familie FOTO Adevărul

Activitatea medicilor din reţeaua de medicină şcolară nu ar trebui dublată de cea a medicilor de familie, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Pană. Potrivit acestuia, rolul medicinei şcolare ar trebui să fie „de prevenţie”. Asta în ciuda faptului că în România sunt doar 1.500 de medici şcolari la nivel naţional, iar cadrele didactice susţin că nevoia de asistenţă medicală în unităţile de învăţământ este stringentă.

„Doctorii din unităţile de învăţământ, care văd copiii câteva luni, nu trebuie dublaţi în activitate de medicii de familie, care îi au în supraveghere tot anul”, a explicat Adrian Pană, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, medicina şcolară se aderesează copilului sănătos din unităţile de învăţământ.

„Ştiu că în 10% din cazuri medicina şcolară are şi rol curativ. Dar, revin: rolul medicului şcolar este esenţial în prevenţie. Trebuie să discutăm cu Ministerul Educaţiei, ca să nu dublăm activitatea medicului de familie cu a celui şcolar”, a spus secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, la dezbaterea publică privind proiectul de modificare a Legii sănătăţii şi cel privind pachetul de servicii de bază.

De altfel, a punctat acesta, nici nu se pune problema ca asistentele medicale sau medicii şcolari să fie disponibilizaţi.

Un medic în şapte şcoli

Declaraţiile secretarului de stat vin în contextul în care oricum, la nivel naţional, există puţin peste 1.500 de medici şcolari şi în jur de 2.000 de asistente, în condiţiile în care cifrele ar trebui să fie duble. Pe de altă parte, dascălii atrag atenţia că în lipsa cadrelor medicale, „sunt legaţi de mâini şi de picioare” atunci când un elev se accidentează sau i se face rău în clasă. În astfel de situaţii, singura soluţie este să-i cheme pe părinţi să-şi ducă micuţii la cel mai apropiat spital.

Reţeaua de medicină şcolară, care în trecut a funcţionat foarte bine, a fost decimată în ultimii ani, atrăgeau atenţia în urmă cu puţin timp specialiştii. Un paradox poate fi întâlnit în Capitală, unde primăria a dotat unele cabinete la standarde europene, dar acestea stau cu lacătul pe uşă pentru că nu au medici.

Spre exemplu, la nivelul municipiului Bucureşti, există puţin peste 1.000 de cadre medicale, din care doar 192 sunt medici. De asemenea, datele Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) mai arată că la nivelul Capitalei există doar 81 de medici din necesarul de 192, adică un procent de 42,1%.

Munca medicilor, pasată asistenţilor medicali specializaţi

În urmă cu puţin timp, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că prevenţia în cabinetele medicale şcolare ar putea fi făcută şi de către asistenţii medicali foarte bine pregătiţi, care să preia practic atribuţiile medicilor.

În plus, acesta a explicat că în momentul de faţă se lucrează la un proiect de modificare a Legii Sănătăţii, prin care autorităţile locale, în subordinea cărora se află cabinetele de medicină şcolară, vor fi nevoite să se implice mai mult şi să acorde fonduri corespunzătoare acestui domeniu, împărţit între două ministere, respectiv Educaţia, care deţine spaţiile, şi Ministerul Sănătăţii, care vizează normativul de personal.

„Modificările vor avea rolul de a clarifica mai multe aspecte legate de modul în care ar trebui să funcţioneze cabinetele şcolare, cum ar trebui să fie organizate, ce fel de servicii ar trebui să ofere”, a declarat ministrul Sănătăţii.

La rândul său, Daniela Rajka, vicepreşedintele Societăţii Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri (SMCCT), a precizat că în bugetul Sănătăţii pe anul 2013 nu au fost alocate fonduri suficiente medicinei şcolare. „Este păcat că în loc să se profite de această reţea de medicină şcolară, ministrul Sănătăţii alege să iasă pe post şi să spună că ea nu există”, a completat medicul.

Pe aceeaşi temă:

Medicul de şcoală, o altă prefăcătorie a sistemului de educaţie. Înjumătăţiţi, fără medicamente şi îngrădiţi profesional

Deşi în jur de 3,3 milioane elevi au început şcoala pe 16 septembrie, 24% din şcolile româneşti nu au avize sanitare valabile. Ba mai mult, mare parte din ele se confruntă cu o altă mare problemă – lipsa de personal medical specializat. În momentul de faţă, un medic şcolar are în grijă aproximativ patru unităţi de învăţământ şi peste 2.500 de elevi.

Cabinete stomatologice moderne, fără medici, în şcolile din Capitală. Ministerul Sănătăţii a blocat posturile

Ecaterina Ionescu, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti, a declarat vineri că reţeaua de medicină şcolară a fost aproape decimată în ultimii ani. Aceasta a mai precizat pentru Mediafax că, deşi la nivelul Capitalei primăria a dotat zeci de cabinete la standarde europene, nu există medici, întrucât Ministerul Sănătăţii a blocat posturile.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite