La Rulmentul Brasov - buluceala la disponibilizari
De la finele acestei saptamani - mai exact, chiar din Vinerea Mare - 450 de salariati de la Rulmentul Brasov vor deveni, oficial, someri, urmand sa beneficieze de platile compensatorii prevazute de
De la finele acestei saptamani - mai exact, chiar din Vinerea Mare - 450 de salariati de la Rulmentul Brasov vor deveni, oficial, someri, urmand sa beneficieze de platile compensatorii prevazute de Ordonanta 22/2003. Spre surprinderea generala - mai ales tinand seama de recentele proteste de strada de la Brasov impotriva concedierilor - la intocmirea listei cu cei 450 de disponibilizati de la Rulmentul conducerea uzinei s-a pomenit cu o adevarata supraoferta din partea salariatilor, fiind nevoita sa refuze cateva zeci de cereri suplimentare de trecere in somaj! Refuzatii vor trebui sa astepte pana la finele lunii iunie a.c., cand la Rulmentul va avea loc o noua disponibilizare. "Nu stim, deocamdata, cati oameni vor mai pleca, numarul lor va fi stabilit dupa ce vom termina analiza post cu post a locurilor de munca din intreprindere, adica pe la mijlocul lunii mai", a declarat, pentru Adevarul, directorul general Vasile Surdu. Cei 450 de disponibilizati de la Rulmentul vor primi, in momentul concedierii, cate doua salarii, platite de AJOFM Brasov, carora li se va adauga apoi inca o leafa, din partea uzinei, conform prevederilor contractului colectiv de munca. Dupa care, timp de 20-24 de luni, in functie de vechime, ei vor beneficia de restul compensatiilor banesti prevazute de Ordonanta 22/2003. In ceea ce priveste privatizarea acestei societati, ministrul Ovidiu Musetescu, prezent sambata trecuta la Brasov, a anuntat ca "Rulmentul nu a avut si nu are problemele de la Tractorul si Roman si nu vom avea dificultati la privatizarea ei. Vom relansa societatea la privatizare pana la sfarsitul acestei luni, avem deja o oferta serioasa din partea unui investitor strategic, o firma straina de prim rang din domeniul productiei de rulmenti, al carei nume ramane, deocamdata, confidential".





















































