La biblioteca universitară se citeşte contra cost
0
Preţul unui permis pentru studenţi variază între 15 şi 20 de lei. Viza anuală mai adaugă 7 lei Taxa pentru permis, taxa pentru viza anuală sau pentru procesare text sunt doar câteva
Preţul unui permis pentru studenţi variază între 15 şi 20 de lei. Viza anuală mai adaugă 7 lei
Taxa pentru permis, taxa pentru viza anuală sau pentru procesare text sunt doar câteva plăţi pe care un tânăr trebuie să le efectueze dacă vrea să aibă acces la informaţii.
În timpul sesiunilor de examen, vizitele la bibliotecă sunt un fapt obişnuit pentru oricare student. Aici găseşte atât liniştea necesară studiului cât şi cantitatea de informaţii cerută pentru a trece cu bine de examene. În ultimii ani, bibliotecile din România s-au dotat cu calculatoare cu acces la internet şi şi-au îmbogăţit fondul de carte. E drept, au apărut şi diferite taxe pe care studenţii trebuie să le plătească dacă vor să beneficieze de astfel de servicii.
Accesul oricărui utilizator se face în baza unui permis unic. Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti (BCU) este cea mai mare din ţară. Eliberarea unui permis costă aici 15 lei.
Iar viza anuală se ridică la valoarea de 7 lei. Cei care doresc un permis pe o perioadă mai scurtă pot opta pentru unul cu o valabilitate de 1-30 zile, care costă 5 lei, sau de 2-6 luni, care ajunge la 10 lei. La Iaşi şi la Cluj, studenţii de la facultăţile particulare plătesc mai mult pentru eliberarea permisului (20 lei) decât cei de la stat, care plătesc doar 8 lei.
Servicii diversificate, la preţuri piperate
La BCU, studenţii au posibilitatea de a închiria cabinete individuale de studiu contra sumei de 7 lei/zi. "Un cabinet se poate închiria consecutiv pe o perioadă de maximum 60 de zile. În momentul în care nu este disponibil niciun cabinet de studiu, utilizatorii sunt înregistraţi pe o listă de aşteptare şi sunt anunţaţi telefonic sau prin e-mail în momentul eliberării acestuia", a explicat Robert Coravu, director general adjunct al BCU.
Un alt serviciu în cadrul BCU este împrumutul de publicaţii, direct sau interbibliotecar, naţional sau internaţional. Însă de acest serviciu se bucură doar cadrele didactice, studenţii şi doctoranzii Universităţii din Bucureşti.
La Iaşi pot împrumuta cărţi pentru acasă toţi cei care posedă un permis. Condiţiile de împrumut nu diferă foarte mult de la o bibliotecă la alta. Este important să ştiţi că există un număr maxim de publicaţii pe care le puteţi împrumuta, între 3 şi 5 exemplare, şi că periodicele, dicţionarele, enciclopediile, exemplarele unice se exclud de la împrumut la domiciliu.
Cei care nu vor preda cărţile la timp vor trebui să scoată alţi bani din buzunar, pentru penalizări. O întârziere de 1-7 zile duce la o amendă de 6 lei/publicaţie, întârzierea de 8-15 zile vă va costa 7 lei/publicaţie, iar cei care vor depăşi termenul de predare cu 16 zile vor scoate din buzunar 8 lei/publicaţie.
Acte necesare pentru permis:
- studenţi: carnet de student vizat (adeverinţă de student), buletin de identitate, fotografie tip buletin de identitate;
- elevi din clasa terminală de liceu: buletin de identitate, recomandarea şcolii semnată de director;
- absolvenţi de facultate: buletin de identitate, adeverinţă de salariat, fotografie tip buletin de identitate.
Reguli care trebuie respectate:
- este interzisă consultarea materialului de bibliotecă cu mâinile murdare;
- este interzisă folosirea stiloului sau a pixului pentru a se lua notiţe;
- este interzisă însemnarea textului sau luarea de notiţe direct pe paginile materialului consultat;
- este interzisă sprijinirea pe materialul de bibliotecă;
- este interzisă atingerea inluminurilor şi a miniaturilor (în cazul manuscriselor);
- este interzisă lăsarea deschisă a volumelor atunci când nu se mai consultă;
- este interzisă aşezarea volumelor deschise unul deasupra celuilalt.
Tarife pentru alte servicii de bibliotecă
- accesul la internet 1,50 lei/ora;
- procesare text 1,50 lei/ora;
- editare imprimantă 0,20 lei A4;
- copiere date 1 leu cu discheta utilizatorului;
- copiere date pe CD-ROM 2 lei;
- copiere date pe memory stick 1 leu;
- scanare imagini 1 leu/imagine;
- fotografii digitale 0,50 lei/imagine;
- închiriere laptop 5 lei/ora.