Jandarmeria Cluj, implicată în scandal după UNTOLD. Rudele șefilor, văzute cu ecusoane MAI în zone VIP. „Sunt în concediu, nu comentez” | adevarul.ro

Jandarmeria Cluj, implicată în scandal după UNTOLD. Rudele șefilor, văzute cu ecusoane MAI în zone VIP. „Sunt în concediu, nu comentez”

Publicat:
0
1 live

Scandal la vârful Jandarmeriei Cluj după UNTOLD, unde soții, copiii și iubitele unor șefi ai instituției au fost văzuți purtând ecusoane speciale, deși nu ar fi făcut parte din dispozitivul de ordine și siguranță. Acreditările au permis accesul în zone destinate persoanelor implicate în coordonarea misiunii.

Colonelul Pavel Prangate, soția, fiul și iubita acestuia, cu cartele extra VIP Foto: Clujenii.ro
Colonelul Pavel Prangate, soția, fiul și iubita acestuia, cu cartele extra VIP Foto: Clujenii.ro

Potrivit informațiilor publicate de Clujenii.ro, mai multe persoane apropiate unor șefi din Jandarmeria Cluj au avut acces în zone ale festivalului destinate personalului implicat în organizarea și coordonarea misiunii de ordine și siguranță publică.

Unul dintre cazuri este cel al colonelului Pavel Prangate. Acesta a prezent la UNTOLD alături de soția sa, Alina Prangate, angajată la Poliția Locală Cluj, de fiul său și de iubita acestuia.

Potrivit Clujenii.ro, toți ar fi avut la gât cartele albastre, de tipul celor folosite pentru accesul personalului MAI și al persoanelor cu rol în coordonarea misiunii.

Colonelul Pavel Prangate: „Pffffff, nu erau promotori”

Contactat de publicația citată, colonelul Pavel Prangate a fost întrebat de ce soția sa, fiul și iubita acestuia aveau cartele speciale și se aflau în zona destinată celor din MAI, artiștilor și promotorilor. 

„O să vă dau pe purtătorul de cuvânt. Badge-urile alea nu sunt de comandament. Practic sunt date la promotorii care sunt acolo”, a declarat Pavel Prangate, potrivit publicației citate.

Jurnalistul l-a întrebat dacă soția și copilul său erau promotori.

„Pffffff, nu erau”, a răspuns colonelul.

Colonelul a fost întrebat și dacă fotografiile au fost făcute în punctul de comandă.

„Nu, nu, pozele au fost făcut sub punctul de comandă. Cum să fie în punctul de comandă, în punctul de comandă nu intră nimeni acolo, doar noi”, a precizat acesta.

Potrivit sursei citate, ecusoanele de acest tip ar fi fost destinate „factorilor decizionali din jandarmerie, poliție, firma de pază, pompieri”, respectiv celor care conduceau misiunea și aveau nevoie de libertate de mișcare în zona festivalului.

Un alt caz prezentat de publicația clujeană îl vizează pe șoferul comandantului Florin Baciu. Acesta ar fi fost prezent la UNTOLD alături de iubită și ar fi avut, la rândul său, o cartelă albastră cu acces în zona destinată personalului MAI.

Totodată, un alt șef al Jandarmeriei Cluj, colonelul Cornel Cadar, a fost văzut la UNTOLD alături de copii, în zona barului din VIP, îmbrăcat în civil.

Publicația citată l-a contactat și pe colonelul Florin Baciu, desemnat comandant al Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca.

Întrebat cum comentează situația în care subalternii săi ar fi fost prezenți cu familiile în zona VIP și ar fi avut ecusoane albastre, acesta a răspuns:

„Eu sunt în concediu, nu comentez nicicum”, a spus colonelul Florin Baciu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite