În tranşee cu Arkan

Marin Gaşpăr a fost înrolat forţat de sârbi şi trimis să lupte în Croaţia În 1991, românul Marin Gaşpăr, din oraşul iugoslav Vrsac, a fost luat de poliţia militară sârbă

Marin Gaşpăr a fost înrolat forţat de sârbi şi trimis să lupte în Croaţia

În 1991, românul Marin Gaşpăr, din oraşul iugoslav Vrsac, a fost luat de poliţia militară sârbă şi expediat direct pe frontul croat. La coborârea pe pământul Croaţiei, Marin Gaşpăr avea să descopere doar urcuşul spre infern.

A luptat, însă, la câţiva paşi de paramilitarii sârbi ai lui Arkan, celebri prin ferocitate şi îndrăzneală, a înţeles de ce lui Arkan i se atribuise fraza "Sunt mândru că NATO este duşmanul meu, deci sunt un sârb pe cinste", a văzut secvenţial ororile războiului iugoslav. S-a bătut, a avut prăbuşiri, s-a ridicat, şi-a salvat viaţa pentru copii şi Dumnezeu. A scăpat.

Spaima lui Gaşpăr şi alte milioane de spaime aveau să construiască în Balcani o nouă geografie şi să atârne harta Europei într-un alt cui. "Prima oară m-au încorporat în 1981 şi am plecat cu inima strânsă. Eu de loc sunt din Coştei, dar locuiesc în Vrsac (Vârşeţ- lb.rom.) şi pot să vă spun că, odată cu moartea mareşalului Tito, în 1980, se terminase şi liniştea Voivodinei, nu doar a Iugoslaviei!", zice Marin Gaşpăr, cu aerul că mai caută şi acum, cu privirile atârnate într-un neştiut punct de sprijin, liniştea aceea pierdută.

"Când îi luau pe români la oaste în armata iugoslavă, îi duceau departe de casă, în Macedonia şi Slovenia! Pe mine m-au trimis un an la o unitate militară din Slovenia. Am regretat repede: atmosfera acolo era tensionată, moartea lui Tito încurajase separatismul. Slovenii, de exemplu, ziceau că vor un zid de separaţie faţă de sârbi!

Tot atunci începuse să se "mişte" Kosovo, cu albanezii care cereau independenţă! În iulie 1981, în prima mea zi de soldat al armatei iugoslave, albanezii au pus otravă de şoareci în mâncarea de prânz, voiau să omoare ofiţerii sârbi şi să fugă. Au şi încercat să treacă graniţa în Italia cu nişte camioane, dar nu au reuşit. Nouă ne-au făcut spălături stomacale şi n-am avut nimic.

Eu m‑am înţeles, însă, foarte bine cu albanezii: eram român şi ei mă protejau. Mai mult, pentru că nu mâncau porc, îmi opreau mie porţiile lor", povesteşte Gaşpăr. După terminarea stagiului militar, el s-a întors acasă pentru a se înscrie ulterior la Facultatea de Medicină Veterinară din Belgrad. Iugoslavia nu s-a mai întors odată cu Marin Gaşpăr: nu a mai găsit drumul de întoarcere spre ceea ce fusese.

Trimis cu forţa la război

Poliţiştii militari sârbi au venit noaptea. Era noiembrie 1991, iar luna dârdâia pe sticla cerului. De când tinerii Vârşeţului se ascundeau sau emigrau de teama încorporărilor, poliţiştii plecau la vânătoare de recruţi şi de rezervişti numai după lăsarea întunericului.

Oamenii în uniforme au ciocănit politicos la uşă, apoi au intrat cu forţa. L-au smuls pe Marin Gaşpăr din pat şi l-au aburcat într-un autobuz vechi. În maşină mai erau şi alţii, luaţi cu arcanul la oaste: câţiva etnici români, vreo doi-trei maghiari, nişte ţigani care vorbeau sârbeşte. Au primit uniforme şi li s-a explicat că vor lupta pentru o Iugoslavie supremă, condusă de Serbia.

Pe drum, gradaţii au cântat imnuri de vitejie: Serbia Mare este ca soarele sfânt pe cer, iar războiul purifică. Au debarcat într-un sat de lângă Osjek, în Croaţia. "M‑am înspăimântat la sosire: cerul era roşu, de la incendii şi bombe. În noaptea aia, de frică nici nu am dormit: am stat cu baionetele lângă noi, aşteptând atacul croaţilor", îşi aminteşte românul.

"Oamenii lui Arkan umblau mereu mascaţi!"

Marin Gaşpăr crede în norocul lui şi, de aceea, nici nu-l cercetează. "Am scăpat, am avut zile. Croaţii aveau armament bun, adus de americani prin Germania. Aveau nişte lansatoare de rachete minunate, de unică folosinţă. Erau uşoare şi foarte precise.

Pierderile sârbilor au fost compensate prin aducerea noastră, a rezerviştilor! Noi, la CRS, avem în evidenţe doar cinci tineri români ucişi în războaie, dar numărul lor este mult mai mare, căci nu avem o statistică a familiilor mixte, cu etnici români şi sârbi", spune el.

"Eram cantonaţi între Osjek şi un sat de maghiari, se numea Sarvaş, adică "Cerb", sau Elenovo, în sârbeşte. În apropiere, luptau paramilitarii liderului sârb Arkan. Ăştia erau cu toţii voluntari, dar nu îi ştia nimeni după figură, ei umblau numai cu măşti.

Nouă ne era cam teamă de ei. Se zicea "Vântul duce vorba", aşa că nu vorbeam de Arkan, de oamenii lui, nici nu ştiam pe-atunci de grozăviile pe care erau acuzaţi că le făcuseră. La sosire, sârbii ne-au dat arme, iar pe mine au vrut să mă pună lunetist. Ştiţi, lunetiştii sunt cei mai vânaţi pe front, iar dacă-s luaţi în prizonierat, sunt şi torturaţi. Am refuzat, le-am zis să mă pună infirmier!" Războiul lui Gaşpăr a continuat: ce-i drept, mult mai puţin decât războiul fostei republici Iugoslavia.

Românii, soldaţi universali

Este cert că între 1991 şi 1999, mulţi cetăţeni români au fost membri ai diverselor grupări paramilitare implicate în conflictul iugoslav. "Mi-au povestit nişte soldaţi că în 1993, în Bosnia, a fost capturat un grup de civili sârbi înarmaţi", spune fostul combatant în Croaţia, Marin Gaşpăr.

"Croaţii din grupul învingătorilor, care erau câţiva domo brani (voluntari civili - n.n.) şi câţiva ustaşi din zenghe (radicali naţionalişti - n.n.), au decis să îi execute şi au ordonat sârbilor să îngenuncheze. Ei, şi unul care era în genunchi se ruga în limba română. A venit un ustaş la el şi i-a zis în sârbă: "De unde eşti, prăpăditule?", şi ăsta-i zice: "Îs român, din părţile Moldovei", iar croatul i-a zis: "Şi eu tot român îs. Fugi dracului de-aici, să nu te mai întorci că te curăţă ăştia!". Şi l-au lăsat să plece!

Ucişi în "războaiele de zece ani"

În statisticile Comunităţii Românilor din Serbia (CRS) din judeţul Vârşeţ-Voivodina apar cinci tineri înrolaţi în armata federală şi ucişi, începând cu anul 1991, în "războaiele de zece ani" ale sârbilor. În realitate, numărul etnicilor români morţi sau dispăruţi pe fronturile iugoslave este mult mai mare. Cei cinci proveneau din familii de români, dar se estimează că au murit în conflicte sute de recruţi vorbitori de limbă română, care proveneau din familii mixte.