Fruntea sus, România!

Nu avem motive să fim complexaţi de italienii care se cred în anii '30 Dacă ar fi să ne sperie ceva în legătură cu noul val antiromânesc din politica şi presa Italiei, în niciun caz

Nu avem motive să fim complexaţi de italienii care se cred în anii '30

Dacă ar fi să ne sperie ceva în legătură cu noul val antiromânesc din politica şi presa Italiei, în niciun caz nu ar trebui să fie ameninţarea cu reintroducerea vizelor. Este o himeră, vânturată pe sub nasul unui electorat dezorientat de stagnarea economică, de afluxul străinilor şi de programele neconvingătoare de integrare.

Altceva este îngrijorător: că în Uniunea Europeană mai poate funcţiona tema pedepsirii unei ţări întregi pentru greşelile unor indivizi izolaţi, că se mai pot câştiga campanii politice stârnind ura populară faţă de o naţiune. Credeam că acestea au dispărut odată cu fascismul, la fel cum ura de clasă a dispărut odată cu comunismul.

Iată însă că nu e aşa. Motivele sunt multe şi ele trebuie căutate chiar în Peninsulă. Fiindcă, oricât de viteji ar fi, italienii nu se pot război cu globalizarea - ei pot doar să o gestioneze, aşa cum încearcă fiecare naţiune, cu mai mult sau mai puţin succes.

Italia n-a fost o putere colonială, iar în timpul boomului economic de după război a fost mai degrabă furnizoare de mână de lucru către alte ţări vest-europene. De aceea, Italia a ajuns să se confrunte cu valul imigraţionist la câteva decenii după ţări precum Marea Britanie, Franţa, Belgia sau Germania, de exemplu.

Fenomenul migraţiei nu numai că a prins autorităţile de la Roma pe picior greşit, dar a căpătat forme noi după căderea zidului Berlinului şi liberalizarea circulaţiei pentru cetăţenii fostelor state comuniste.

Până la urmă, apetenţa italienilor pentru angajarea de muncitori fără acte (de exemplu, câte dintre româncele care le îngrijesc casele, copiii şi bătrânii au avut de la bun început forme legale?) atrage şi partea cealaltă, urâtă: pegra mahalalelor, hoţii, cerşetorii.

Nu poţi trage numai beneficiile unui sistem care a tot închis ochii la exploatarea străinilor. Întotdeauna există şi cealaltă faţă a monedei. Iar faptul că lumea interlopă românească a făcut joncţiunea cu elemente ale crimei organizate din Peninsulă este în aceeaşi măsură şi o problemă italiană, nu numai una a autorităţilor de la Bucureşti.

În definitiv, statul italian, şi nu cel român este cel care-i oferă protecţie unuia precum Costică Argint! Iar faptul că politicieni italieni încearcă acum să speculeze în mod cinic fricile unei părţi a societăţii, nepregătite pentru nişte realităţi noi, ţine de specificul local. Şi nu numai. Avem şi noi din aceştia, slavă Domnului, iar comedia asta proastă am mai văzut-o!

În ce ne priveşte, ca români care muncesc cinstit şi văd în Europa o şansă pentru bunăstare şi demnitate, nu avem vreun motiv să fim complexaţi. În niciun caz în faţa unor italieni care încă mai cred că trăiesc în anii '30.