FOTO Trafic de maşini, alcool şi carne vie în Bangladesh

0
0

Consumul de alcool e pedepsit drastic de legea musulmană, în ţara asiatică în care se circulă infernal, iar turiştii sunt ademeniţi de localnici cu prostituate minore. În Dhaka, venitul mediu pe cap de locuitor este sub 30 de dolari pe lună, malaria este în floare şi lucrurile interzise de lege sunt furnizate noaptea de contrabandişti.

FOTOGALERIE

Mai multe filme despre Bangladesh puteti vedea pe tvtravel.ro

Mai multe oferte turistice in Bangladesh puteti vedea pe besttourism.ro

În primele două-trei zile petrecute în Dhaka am vizitat aproape toate marile obiective turistice locale. Adică vreo câteva moschei, două monumente naţionale, başca, un soi de muzeu de istorie local, cu exponate relativ modeste. Am găsit interesante clădirea Parlamentului, Fortul Lalbagh şi Moscheea Stea. Pitoreşti, dar nu din cale afară, mi s-au părut oraşul vechi ori unele zone ale râului Buriganga. 

Dar mai aveam de stat destul în Dhaka şi ne ardea buza după o gură de alcool. Oriunde ne învârteam, de la restaurante la baruri, ni se serveau doar apă şi suc. N-am mai consumat atâtea băuturi răcoritoare din fragedă pruncie. În fine, după îndelungi chibzuiţe şi strategii subversive, ne-am împrietenit cu Aşraf. Băiatul de căra bagajele la hotelul nostru. L-am convins cu greu să ne facă rost măcar de o sticlă de whisky, indiferent de marcă. Ne-a spus că în Bangladesh contrabanda se pedepseşte cu închisoarea, dar pentru 75 de dolari (50 sticla plus 25 comisionul curierului) ne puteam „spurca" sufletul cu licoarea interzisă.

Am făcut cu Dănuţ, partenerul meu de călătorie, un scurt consiliu administrativ şi am pregătit bănuţii„bara-bara". Aşraf ne-a chemat la miezul nopţii într-o piaţă surprinzător de populată pentru ora târzie, de unde am urcat în maşina unui contrabandist, care a demarat în trombă. Era curierul.

Cartier de contrabandişti cu malarie all inclusive

Autobuzele sunt deseori ticsite de călători

Am coborât într-un cartier sordid şi, preţ de jumătate de oră, am aşteptat la etajul întâi al unui minihotel soios să apară mult râvnita sticlă. Locul era plin de ţânţari, despre care ştiam că pot transmite malarie. Acum regretam că renunţasem de curând să mai iau periodic tabletele de Malarone. Adevărul e că de vreo trei ani tot bântuiam prin ţări orientale cu risc mare de malarie, boală împotriva căreia nu te poţi vaccina. Poţi face doar tratamente preventive pe toată perioada de expunere la ţânţari. Şi eu tocmai citisem că mulţi soldaţi americani din Orient care luaseră regulat Malarone dăduseră în depresie, iar unii îşi puseseră chiar capăt zilelor...

În fine, după ceva timp a intrat pe usă Aşraf şi ne-a spus panicat: „Mister, e nasol. În seara asta nu au reuşit să facă rost de whisky, dar nici banii nu vor să ni-i dea înapoi. Aşa că de suma aia v-au adus două fete, să vă distraţi jumătate de oră." Când au intrat pe uşă două copiliţe de nu trecuseră nici măcar de 14 ani, am paralizat. În primă fază am crezut că e o înscenare şi că vor să ne acuze de corupere de minori. Nu cred că ne mai scotea din puşcărie nici o duzină de specialişti în drept islamic. Am plecat amândoi plini de stânjeneală şi frustrare, în acelaşi timp.

A două zi, ca să ne spălăm păcatele, am apucat calea mai multor lăcaşe de cult. Deşi eram într-o ţară în care predomina religia islamică, ne-am gândit că în acel moment de mare cumpănă spirituală budhismul era mai potrivită alegere. Câteva dintre principalele moschei le vizitasem în primele zile. Aşa am ajuns la mânăstirea  Dharmarajika, unde am aprins beţişoare în semn de ofrandă, lângă vechea  statuie din piatră a lui Buddha. În mijlocul altarului central era o impunătoare statuie îmbrăcată cu faimoasele robe budhiste, de culoare portocalie. În dreptul său, suspendate de tavan, ghirlandele din boboci de floare de lotus îmi creau o inexplicabilă stare de bine.

Un călugăr în vârstă, ras în cap, îmbrăcat în portocaliu şi încălţat cu sandele sărăcăcioase, a îngenuncheat pentru rugăciune în apropierea noastră. Avea o faţă atât de senină încât  toată ziua am fost binedispuşi şi eu, şi Danuţ. Nu m-am mai stresat nici măcar gândul că aş putea să mă îmbolnăvesc de malarie. Şi, colac peste pupăză, seara Aşraf ne-a adus la hotel şi mult râvnita sticlă de whisky. Nu auziserăm în viaţa noastră de marca respectivă şi avea gust de ceai de caramel cu spirt medicinal. În acel moment însă l-am găsit delicios.

Poliţiştii mână maşinile ca pe vite: cu ciomagul

image

Rişca e unul dintre cele mai folosite mijloace de transport orăşenesc în comun

Haios a fost şi primul contact cu traficul din Dhaka, unde zburdă liber nu mai puţin de 400.000 de rişce. Başca  milioane de tuctucuri şi maşini. La aeroport eu m-am repezit într-un taxi şi Dan s-a dus să caute ceva d-ale gurii. A apărut abia după un sfert de oră cu braţele pline. Până găsise chioşcul, până găsise exchange-ul, până încălziseră sandvişurile, închiseseră aia la non-stop. N-am plecat bine, că şoferul ne-a şi aruncat câteva boabe stâlcite în engleză: „Eu, taxat pe voi. Nu normal stat  voi mult mancare."

După ce că aveam un şofer atât de amabil şi drăguţ, la traficul din Bangladesh ne trebuia oricum nervi de oţel. Başca nişte bare din fier masiv, groase cât un antebraţ sănătos, sudate la nivelul pragurilor de jur împrejurul maşinii. Asta erau un soi de casco local. Multe dintre maşini sunt prevăzute cu asemenea sistem de protecţie. Dar nici nu credeam că ne vom tampona de trei ori  până să ajungem la hotel. Mă rog, de patru, dacă punem la socoteală şi o atingere uşoară cu roata din spate a unui tuctuc verde...

Cel mai tare m-am speriat când, la un încâlcitoriu (ăăă, am vrut să spun giratoriu), m-am trezit cu două  lovituri de ciomag  pe nepusă masă în portiera din dreptul meu. M-am liniştit abia după ce am realizat că agenţii de circulaţie dirijează cu ajutorul unui baston de bambus, cu care lovesc maşinile în semn de: „circulaţi, vă rog!". Le mânau exact ca pe vaci! Oricum, la cât de boţite arătau caroseriile, ce mai contau câteva zeci de bastoane pe zi? Odată ajunşi la destinaţie, taximetristul ne aminteşte că l-am făcut să aştepte o grămadă de timp în aeroport şi ne taxează hotărât: „trei dolari, n-am ce să vă fac".

Nu ne venea să credem. Ca să-l umilim că ne-a speriat degeaba, am făcut o aroganţă şi i-am dat cinci, pentru că oricum nu aveam mărunt. Mi-a părut rău că nu i-am făcut o poză. Avea o faţă uluită de-a dreptul. Abia mai târziu am aflat că în Bangladesh cei mai mulţi oameni câştigă cam 25 - 30 de dolari pe lună. De altfel, cazarea noastră la un hotel foarte drăguţ de patru stele ne-a costat 17 dolari pe noapte pentru un ditamai apartamentul.

1 milion de oameni au fost omorâţi de ciclonul tropical din 1970.

Tigri bengalezi în pădurile de mangrove

image

Mic întreprinzător privat de succes

Bangladesh este situată în sudul Asiei, unde râurile  Gange şi Brahmaputra formează cea mai mare deltă din lume. În parte de vest şi de nord ţara se învecinează cu India, în est se află Mianmarul şi-n sud Golful Bengal. Aproape  98% din populaţie are ca limbă nativă bengali, dar există şi vorbitori ai limbii engleze ori ai dialectului urdu. Statul poartă o puternică amprentă islamică, de a cărei aparteneţă religiosă se bucură aproape 90% din populaţie. Celelalte zece procente  sunt, în general, hinduşi. Moneda naţională este taka (BDT), având următoarea paritate: 100 taka echivalează cu 1,38 dolari.

Bangladeshul este marcat de clima musonică, împărţită în trei anotimpuri: Între noiembrie şi februarie se manifestă sezonul răcoros, sezonul cald  are loc între martie şi iunie,  iar cel ploios între iunie şi octombrie. Peste 200 de râuri brăzdează ţara, localnicii fiind obişnuiţi cu numeroasele inundaţii care se produc anual.  În general relieful e dominat de câmpiile acoperite cu păduri de mango, coctieri, palmieri de diverse tipuri, bambus etc.

În sud-vest se află chiar una dintre cele mai mari păduri de mangrove din lume, unde trăieşte faimosul tigru bengalez, devenit un adevărat simbol naţional. Pentru amatorii de plajă, Kuakata este una dintre cele mai frumoase staţiuni locale, situată în cel mai sudic punct al Bangladeshului. Pitorescul locului este accentuat de stilul de viaţă unic al triburilor locale. La Cox*s Bazaar se află Inani Beach, considerată cea mai lungă şi mai largă plajă naturală din lume.

Este lungă de aproximativ 120 de kilometri şi are o lăţime de 90 de metri. Pentru iubitorii de cultură, în Bangladesh se află numeroase situri arheologice, precum şi câteva moschei şi temple vechii, de factură hindusă ori buddhistă. În Sylhet, la nord de capitala Dhaka, se află „Tărâmul celor două frunze şi un mugur". Zona oferă iubitorilor de ceai un adevărat răsfăţ de produse şi tradiţii în domeniu. 

image
image
Societate


Ultimele știri
Cele mai citite