Fotbalizarea: "O poveste cu eroi şi bestii"

Ilunga Mwepu e un bărbat care, de cîteva decenii, lipeşte etichete una peste alta. „Congolez“ în loc de „zairez“, „antrenor“ în loc de „fundaş“, „protestatar“ în loc de „nepriceput“.

Ştafeta identităţilor nu se opreşte. Asta dovedeşte că fotbalul e caruselul în care se învîrt, într-o furtunoasă devălmăşie, patimi, alianţe, destine răsucite, trădări, triumfuri şi complicităţi.

Mai citiţi şi:

Perplexităţi, amărăciuni, nelinişti

La sfadă cu intelectualii

Pentru Mwepu, viaţa s-a colorat într-un negru mat (cam ca pielea unui sclav tropical) la Cupa Mondială din RFG, în 1974, cînd Zairul a devenit prima ţară din Africa subsahariană care participa la un turneu final. În insectarul fotbalului, Mwepu a rămas pe post de gînganie candidă, de ageamiu care nu ştie jocul. De ce? Fiindcă a călcat cu crampoanele în străchinile regulamentului.

În meciul Brazilia-Zair din grupe, sud-americanii aveau de bătut o lovitură liberă şi se gîndeau ce schemă să aleagă. Fără să-l preocupe estetica şi logica meciului, Ilunga Mwepu a ieşit din zidul zairez şi a bubuit mingea dincolo de centrul terenului, alegîndu-se imediat cu un cartonaş galben. Publicul a rîs înduioşat, brazilienii au clătinat din cap, comentatorii au rămas cu vorbele în gît.

Pentru a citi articolul complet accesaţi acest link...