De la Moroeni până la Comarnic, românii scot bani din piatră seacă

De dimineaţă până seara, pietrarii şlefuiesc doar patru metri pătraţi de rocă de pe urma căreia câştigă 80 lei

Când spui pietrar, gândul te duce la o matahală de doi pe doi, un fel de Goliat cu un baros în mână, care sfarmă munţii. Însă când vezi un tataie de 76 de ani care mânuieşte bolovanii de granit cu o uşurinţă fantastică, meseria de pietrar începe să-ţi pară mai uşoară. Din comuna dâmboviţeană Moroeni şi până hăt, dincolo de Sinaia, în orăşelul Comarnic, toată lumea, "de la cel cu ţâţa-n gură pân' la cel cu barba sură", aşa cum spun localnicii, cară, cioplesc, stivuiesc şi vând piatră de râu.

Piatra este folosită la pavat. Se plachează curţile, pereţii vilelor, gardurile sau chiar băile şi bucătăria. Se vinde la metru pătrat, şi pentru că nu costă mai mult decât gresia sau faianţa - aproximativ 20-30 de lei pe metrul pătrat - clienţii o preferă. Cumpărătorii spun că este mai rezistentă la intemperii, dar şi mai la modă.

Imediat ce ai trecut de localitatea Fieni, renumită pentru fabrica de ciment din zonă, intri în comuna Moroeni. În poarta fiecărei case sunt stivuiţi, ca la magazinele de bricolaj, paleţii de piatră tăiată şi şlefuită gata pentru vânzare. Chiar dacă legea interzice circulaţia căruţelor pe drumurile naţionale, piatra este cărată din râu sau de la poalele pădurilor cu caii.

"De dimineaţă până seara reuşesc să extrag şi să prelucrez maxim 4 metri pătraţi de piatră. Asta înseamnă 80 de lei pe zi, dacă găsesc cui să i-o vând", spune Paul, un localnic care descarcă piatra din căruţă. Coşul căruţei este pe jumătate umplut cu nisip, peste care este stivuită piatra. Calul este departe de a fi o cabalină de munte cu pulpele musculoase şi coama neagră, ci mai degrabă arată a mârţoagă ţinută la regim.

Romii din Glod trăiesc numai de pe urma pietrelor din râu

Ţiganii din satul Glod sunt vedetele din filmul Borat. Nu se mândresc cu asta, cu dimpotrivă, reacţionează violent la vederea aparatului de fotografiat şi a camerelor video. De când Borat a venit în România şi a filmat în satul lor, localitatea Glod a devenit ţinta jurnaliştilor. "Suntem sătui de astfel de reclamă. Noi nu vedem capul de muncă şi vouă vă arde de reportaje, ne apostrofează cu mâinile în şolduri o ţigancă care îşi aşeza piatra în poarta casei împreună cu cei 6-7 puradei ai ei.

Cu mormanele de piatră în faţa porţilor, casele din Glod arată ca acelea din epoca lui Fred şi Barney. Ne continuăm drumul printre căruţele ţigăneşti şi ajungem pe Valea Tămâiei. Aici, o echipă de pietrari vestiţi din Comarnic construiesc baraje pentru prevenirea viiturilor. Nu a plouat de câteva zile şi pârâul Tămâia este secat complet.

Nouă pietrari mari, c-o femeie, zece fac baraje pe Valea Tămâiei

Când vezi un baraj de aproape zece metri lungime, vreo doi jumate înălţime şi încă vreo doi lăţime construit manual, piatră peste piatră, de o mână de oameni, nu mică îţi e mirarea. Când mai afli şi că pe cursul pârâului Tămâia cei zece meşteri au de făcut 36 de astfel de baraje, îţi faci cruce de-a dreptul. Echipa de pietrari este din orăşelul prahovean Comarnic, localitate vestită de altfel pentru lucrările de calitate ale pietrarilor de aici. Inginerul Remus Nichita, şeful lucrărilor din zonă, stă pe baraj şi dă indicaţii meşterilor. Are 30 de ani de experienţă în domeniu şi nu se dă în lături când vine vorba de pus mâna pe o lopată. Pata de culoare a echipei este Gabi, o femeie de 43 de ani, care munceşte cot la cot cu ceilalţi 9 bărbaţi. E drept, nu mânuieşte maseta (un ciocan special pentru piatră) la fel cum o fac ceilalţi, însă pregăteşte mortarul, cară găleţile şi dă la mână bucăţile de piatră. E pricepută, iute de mână şi asta o face să fie apreciată în echipă.

Gheorghe Mierliţă pare un pic mai în vârstă decât ceilalţi. Îl rog să pună barosul de cinci kilograme jos, ca să stea puţin de vorbă cu noi. Are 76 de ani şi face meseria asta de mic copil. Nu îmi vine să cred că bărbatul din faţa mea, pe care tocmai îl văzusem cum sparge piatra cu barosul, are 76 de ani şi brusc mă apucă o durere de şale. "Nu am luat în viaţa mea nicio aspirină, nu am avut probleme cu spatele sau altceva", se mândreşte nea' Gheorghe Mierliţă.

Gospodăria unei familii din Comarnic arată ca arca lui Noe

Nea Gică, şeful echipei de pietrari care construiau baraje, se oferă să ne conducă în orăşelul prahovean Comarnic, pentru a sta de vorbă cu meşterii de aici. Chiar la şosea, pe un placaj vopsit cu roşu scrie cu litere mari "Vând piatră cioplită". Ne apropiem de curte, şi pocănelile masetelor se aud din stradă. Familia Oancea nu se ocupă numai de piatră. În gospodăria lor au colecţie impresionantă de păsări de rasă, stână de oi, vaci, viţei, câini şi pisici, papagali, Volkswagen şi motoscuter. Toate astea, mai puţin stâna de oi, convieţuiesc în aceeaşi ogradă. Vasile Oancea, capul familiei, ne explică businessul cu piatra.

"Bani se fac, dar e muncă multă. Vând în medie 50 de metri pătraţi de piatră pe săptămână, ceea ce înseamnă circa 1.000 de lei", spune Vasile. Viiturile, care nu au fost puţine în ultimii ani, le-au adus profit. "Când vine viitura şi pâraiele se umflă, avem de unde lua piatră, măcar de am avea timp să o muncim", spune Carmen Oancea, soţia lui Vasile. Au angajaţi care aduc piatra din pârâuri şi din stâncile de poalele pădurilor, angajaţi care o cioplesc şi alţii care se ocupă de animale. Cu toate acestea, îşi fac timp să se ocupe şi de sute de pui de găină, de raţe şi cocoşi premiaţi la expoziţii de păsări de rasă şi de stâna ecologică pe care urmează să o pună la punct după standardele europene.

Cei mai mulţi bani îi câştigă cei care execută lucrările de pavaj. "Dacă eşti iute la mână, poţi să iei şi 300 de lei pe zi. Pavatul cu piatră şlefuită este plătit cu 30-40 de lei pe metrul pătrat". Meseria de pietrar se moşteneşte din tată-n fiu, însă cei mai bătrâni s-au calificat în şcoli speciale. "Pe diploma mea de calificare scrie pietrar-zidar, însă dibăcia o capeţi muncind, nu din cărţi", ne spunea bătrânul Mierliţă. Astăzi, Comarnicul este ocupat în proporţie de 30% de bucureştenii care şi-au construit aici case de vacanţă. Comarnicenii sunt bucuroşi de acest fapt pentru că terenurile, construcţia caselor şi pavatul lor cu piatră şlefuită le aduc bani.

Piatra, transformată în bani

Cât costă un metru pătrat de piatră?

Cea mai scumpă este piatra cubică, hartane mari de piatră groasă, care nu se folosesc decât la zidit. Acest tip de rocă se extrage la fel de greu ca şi cea subţire, folosită pentru placat pereţii, însă prelucrarea ei este mult mai dificilă. Un metru pătrat de piatră cubică poate depăşi 100 de lei. Piatra subţire pentru placat are un preţ cuprins între 12 şi 25 de lei, în funcţie de dimensiuni şi duritate.

Cât produce o familie?

O familie formată din patru membri poate extrage şi prelucra aproximativ patru metri de pătraţi de piatră pe zi. De obicei, cererea fiind destul de mare, "marfa" se vinde în aceeaşi zi.

Profitul?

Vânzările de piatră merg bine circa şase luni pe an. Cele mai profitabile perioade sunt primăvara şi toamna, lunile în care se construieşte cel mai mult. Cine munceşte şi în restul anului şi îşi face un stoc suficient cât să facă faţă comenzilor de peste 150 de metri pătraţi poate ajunge la un profit anual de 40.000 de lei pe an.