Damascul incepe sa inteleaga "mesajul" SUA | adevarul.ro

Damascul incepe sa inteleaga "mesajul" SUA

Publicat:
Ultima actualizare:
0

considera presedintele Bush

Tensiunea acumulata in relatiile americano-siriene pare a se fi estompat apreciabil, Washingtonul punand surdina avertismentelor sale severe la adresa autoritatilor de la Damas in legatura cu atitudinea acestora fata de fostul regim irakian. In ultima saptamana, au circulat cu insistenta relatari ca Siria ar putea deveni urmatoarea tinta a unor actiuni militare a SUA, sub acuzatia ca ofera refugiu colaboratorilor apropiati ai lui Saddam Hussein si poate chiar acestuia din urma, ca le faciliteaza fuga in alte tari si ca a permis transferul pe teritoriul sirian a armelor chimice si biologice irakiene. Acum, aceste avertismente si amenintari par a-si fi facut efectul. Intr-adevar, vorbind ziaristilor dupa ce a asistat la serviciul religios de Pasti la o baza militara din apropierea fermei sale din Texas, presedintele si-a exprimat satisfactia fata de "semnele pozitive" din partea oficialitatilor siriene, in sensul ca sunt gata sa coopereze. "Ei au inteles mesajul ca nu trebuie sa dea adapost membrilor partidului Baath si altor inalti oficiali irakieni", a spus Bush, care a adaugat ca Washingtonul va prezenta Damascului informatii amanuntite asupra fruntasilor partidului amintit care s-ar fi refugiat in Siria, asteptand ca acestia sa fie predati autoritatilor militare americane. O personalitate a administratiei prezidentiale a declarat, sub conditia anonimatului, ca schimbarea de ton a SUA se datoreaza eforturilor depuse de autoritatile siriene pentru a securiza granita cu Irakul, de a trimite inapoi peste granita pe fruntasii regimului lui Saddam care au apucat sa se strecoare pe teritoriul sirian si de a le interzice accesul la cursele aeriene internationale. Doi congresmeni americani care s-au intretinut la Damasc cu presedintele Bashar Assad au declarat ca acesta s-a angajat sa expulzeze inaltele oficialitati irakiene refugiate in tara si ca a respins ca "ridicole" afirmatiile ca in Siria s-ar gasi arme irakiene de distrugere in masa. O prima dovada a acestor asigurari o constituie faptul ca unul din ginerii lui Saddam, precum si unul din bodyguarzii acestuia, care se refugiasera in Siria, s-au intors in Irak si s-au predat fortelor aliate. In ciuda tonului sau conciliant, Bush si-a reafirmat hotararea de a face inofensive, prin lovituri preventive, miscarile teroriste si statele posesoare ilegal de arme de distrugere in masa. "SUA sunt o tara puternica si isi vor folosi puterea de care dispun pentru ca lumea sa fie mai pasnica si mai libera", a spus el.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite