Cristian Preda: Văd PSD şi PDL la peste 30%

Politologul Cristian Preda, consilier prezidenţial pentru educaţie şi cercetare, crede că după alegerile din toamnă se va negocia asiduu pentru constituirea viitorului

Politologul Cristian Preda, consilier prezidenţial pentru educaţie şi cercetare, crede că după alegerile din toamnă se va negocia asiduu pentru constituirea viitorului guvern

Problema componenţei următorului cabinet de la Palatul Victoria este secundară în raport cu modul în care se va poziţiona succesorul premierului Tăriceanu faţă de preşedintele Băsescu, crede politologul Cristian Preda. "La masa Adevărului", consilierul prezidenţial a lăsat să se înţeleagă că negocierile dintre partide şi şeful statului, ce vor urma scrutinului din toamnă, sunt esenţiale pentru configuraţia viitoarei majorităţi parlamentare. Cristian Preda a mai spus că este adeptul unui regim semiprezidenţial de tipul celui francez, în care şeful statului să conducă foarte des şedinţele guvernului.

CARTE DE VIZITĂ

S-a născut la 26 octombrie 1966, la Bucureşti

A absolvit Facultatea de Filosofie din Bucureşti (1991)

Doctor în ştiinţe politice la "Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales" din Paris (1998)

Decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice din Bucureşti

Consilier al preşedintelui României (1999-2000)

Comisar guvernamental pentru francofonie şi secretar de stat în MAE (septembrie 2005)

Consilier prezidenţial (din martie 2007)

"Există posibilitatea ca o forţă politică care e clasată pe primul loc în termen de voturi, şi la nivel de judeţ, şi la nivel de ţară, să aibă mai puţine mandate decât o forţă politică clasată pe al doilea loc."

Adevărul: Cum vedeţi evoluţia politică din România - către un sistem bipolar (PSD - PDL) sau către un sistem tripartid (PSD - PDL - PNL)?

Cristian Preda: Cred că e greu de spus în momentul acesta, pentru că noi suntem de fapt în faţa unui paradox. Am avut din '90 până acum un sistem proporţional, iar modificările intervenite în legislaţia electorală menţin acest sistem proporţional.

Paradoxul constă în aceea că sistemul proporţional, aşa cum a existat el până acum, a produs efecte tipice unui scrutin majoritar. Acest lucru nu a fost perceput de politicieni. Sistemul pe care îl avem acum e încă mult mai proporţionalist decât cel care a fost în vigoare până în 2004.

Întrebarea pe care mi-o pun eu este dacă un sistem încă mai proporţionalist decât cel pe care l-am avut va produce o dispersie a forţelor, o fragmentare a spectrului politic, o sporire a numărului de partide şi deci o viaţă politică mai complicată decât până acum, din cauza negocierii mai dificile.

Va reuşi vreun partid să ia 35-40% din voturi şi să formeze guvernul cu o altă formaţiune mai mică sau vom avea parte de negocieri complicate?

Există două scenarii fundamental diferite. Unul este cel al sporirii numărului de actori relevanţi şi acesta este scenariul anunţat de alegerile locale. Actori relevanţi înseamnă actori de peste 20%. Acesta este scenariul descris de alegerile locale, cu două partide care sunt la cota de 28 (PSD şi PDL) şi un al treilea partid care e la cota de 20 (PNL).

A doua variantă este cea în care numărul acestor actori relevanţi nu e diminuat, ci ne întoarcem la o situaţie de tipul celei pe care am cunoscut-o în 2000, şi anume un actor distanţat de ceilalţi şi în trena lui forţe politice care sunt la o cotă sensibil mai mică decât a primului clasat.

Chestiunea esenţială pe care în momentul de faţă nu o putem anticipa este distribuţia mandatelor la nivelul fiecărei circumscripţii. Există posibilitatea ca o forţă politică care e clasată pe primul loc în termen de voturi, şi la nivel de judeţ şi la nivel de ţară, să aibă mai puţine mandate la nivelul judeţului, respectiv la nivelul ţării, decât o forţă politică clasată pe al doilea loc, dar nu la mare distanţă.

"Discuţia despre uninominal este un populism, în egală măsură împărtăşit de clasa politică şi de public."

Nu credeţi că toată discuţia aceasta despre votul uninominal, prin prisma purificării clasei politice, are o tentă populistă?

Există ceva populism, inclusiv în faptul că s-a inclus în denumirea schimbărilor electorale termenul "uninominal".

Toată clasa politică şi publicul vorbesc despre un vot uninominal. Nu avem de-a face cu un asemenea vot pentru că, potrivit unei minime rigori, legea spune că în continuare circumscripţia este judeţul, ori în circumscripţii avem mai multe mandate distribuite, deci avem clar un sistem de vot plurinominal.

Singura chestiune care a intervenit a fost această idee de a sparge circumscripţiile, care sunt judeţele, în grupuri de secţii de vot şi de a premia pe cel care ia 50% plus unu într-un asemenea grup. Este un populism, în egală măsură împărtăşit de clasa politică şi de public.

Credeţi că introducerea uninominalului dorit de preşedintele Băsescu ar fi rezolvat problema reformării clasei politice româneşti?

Sistemul electoral are un impact major asupra reformării clasei politice. Eu sunt printre cei care cred că sistemul electoral influenţează foarte mult şi organizarea partidelor şi felul în care acestea fac alegerea candidaţilor. Există şi tabăra celor care cred că partidele nu sunt influenţate de aceste formule electorale şi şi că sunt în măsură să amelioreze calitatea elitelor independent de tipul de vot.

Mai este posibilă revenirea la votul pe liste?

În România se votează din 1831. Am avut 19 legi electorale până acum. Deci acestea au o durată de viaţă mai mică de 10 ani. E posibil ca pe un termen foarte scurt, de 5, 7, 10 ani, să se schimbe din nou formula electorală, dar în momentul acesta cred că e imposibil. Nu cred că există şansa de a vota după altă regulă acum. Ar fi un gest sinucigaş pentru cei care ar face acest lucru, iar clasa noastră politică nu este sinucigaşă.

Referendumul convocat de preşedintele Băsescu pentru introducerea scrutinului uninominal a fost un demers util, având în vedere că s-a suprapus cu alegerile europarlamentare?

Nu existau foarte multe variante. Preşedintele a vrut să organizeze referendumul mult mai devreme. A fost împiedicat să o facă pentru că, aşa cum vă amintiţi, a aşteptat două luni avizul Parlamentului. Preşedintele nu a vrut iniţial să lege referendumul de alegerile europene.

Totuşi, putea să evite acest lucru, dacă vroia cu adevărat...

Da, dar trebuie să fim conştienţi de următorul fapt. Ştiam că vom avea, într-un interval de doi ani şi jumate, alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale şi din nou europene, în 2009. Exista şi termenul deja consumat al referendumului din mai 2007 şi era greu de introdus un al şaptelea reper electoral în acest calendar de doi ani şi jumătate.

Deznodământul a fost dezastruos.

Nu a fost cel mai fericit deznodământ. Aş fi fost foarte încântat dacă am fi avut o participare bună la referendum şi o luptă strânsă. Mi s-ar fi părut că e un semn de sănătate a societăţii româneşti, să n-avem 80% pro şi 20% contra, ci să avem un scor strâns, cu o participare masivă.

"Nu mi s-a propus să candidez"

În ce situaţie v-ar conveni mai mult să candidaţi - într-un colegiu uninominal sau pe liste?

Nu mi-am propus să candidez. Eu nu caut o asemenea legitimitate. Legitimitatea mea este strict legată de parcursul academic.

Şi dacă preşedintele, de pildă, vă va propune asta la un moment dat?

Nici nu e mare lucru să cauţi asemenea oportunităţi. Lumea politică nu e o lume atât de complicată pe cât ne închipuim. Personal nu m-a interesat o asemenea legitimitate.

Totuşi, vi s-a propus vreo candidatură?

Nu mi s-a propus şi nici nu aş face în aşa fel încât să mi se propună. Vă spun sincer: nu mă interesează.

Ce părere aveţi despre colegii dumneavoastră Cătălin Avramescu şi Sever Voinescu, care au trecut de la publicistică la politică?

Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu sunt foarte diferiţi, parcursul lor este foarte diferit. Cătălin Avramescu este în mod esenţial un universitar, lucrează la facultatea pe care am onoarea s-o conduc. Sever Voinescu nu este universitar, este o persoană care are o experienţă în instituţii, a fost secretar general la Ministerul de Externe, a fost şi consul la Chicago.

Întâmplarea face să-i cunosc pe amândoi şi ştiu cât sunt de diferiţi. Văd în Cătălin Avramescu un universitar care decide să se prezinte în faţa alegătorilor şi văd în Sever Voinescu o persoană care are experienţa instituţiilor publice româneşti.

Eu cred că ei sunt foarte diferiţi de jurnaliştii care de-a lungul anilor au intrat în politică. Au un profil foarte bine conturat, mult mai bine conturat decât al altor jurnalişti, care au decis să fie purtători de cuvânt sau chiar să candideze.

Totuşi, publicând articole pe teme politice, se presupune că ai o anumită obiectivitate, pe care o anulezi înregimentându-te într-un partid...

Aţi avea perfectă dreptate dacă vreunul dintre ei ar fi fost jurnalist. Cătălin Avramescu a avut carieră academică 90%, iar Sever Voinescu a avut mai degrabă o carieră de înalt funcţionar public. Niciunul dintre ei nu e jurnalist de profesie.

"Profesionalizarea politicii înseamnă, de fapt, separarea radicală a interesului public de interesul privat."

Să înţelegem că am avut de-a face cu militantism politic făţiş. Au fost, în perioada 1996-2000, şi cei care au susţinut CDR. Avem de-a face cu alt tip de carieră a intelectualului în politică? Cum vedeţi lipsa de dubii politice a noii generaţii de intelectuali?

E vorba şi de alt tip de intelectual. Prezenţele lor sunt diferite de cele ale intelectualilor care erau reuniţi, la începutul anilor '90, în grupul de acţiune civică. Pe de altă parte, cred că sistemul politic e în căutarea unor resurse.

Cred că sistemul politic este oarecum saturat de tipul de resurse primite din lumea afacerilor. Vedem inclusiv la un partid de stânga, cum e PSD, revolta lui Ion Iliescu împotriva acestei saturări a mediului politic cu patroni. Iliescu e cel care a spus-o foarte apăsat - să nu fie introduşi pe liste oameni de afaceri, cum face Gigi Becali.

Este un semn al unei presiuni prea mari pe care mediul de afaceri o face asupra mediului politic. Salut orice intrare în acest sistem a acelora care nu sunt oameni de afaceri, care nu au făcut, nu fac şi nu şi-au propus să facă vreodată afaceri. Profesionalizarea politicii înseamnă de fapt separarea radicală a interesului public de interesul privat.

Oamenii de afaceri se plasează acum în spatele liniei aşa-zişilor reprezentanţi ai societăţii civile...

Există acest risc al "americanizării" vieţii noastre politice. Eu cred că trebuie să ne îndreptăm spre o formulă mai europeană, în care intrarea unor oameni de afaceri în lumea politică să fie o excepţie. Asta chiar dacă am convingeri liberale şi cred foarte mult în valorile lumii afacerilor. Orice intrare în sistemul politic a unor oameni care nu fac, nu au făcut şi nu-şi propun vreodată să facă afaceri este un semn de sănătate a sistemului.

Din acest punct de vedere, PDL mai are de lucrat. Nu are lideri tocmai săraci...

PDL se îndreaptă către o structură interesantă după părerea mea - un partid care vrea să atragă voturi din toate segmentele societăţii şi un partid care propune candidaţi extraşi din diverse zone ale societăţii. E vizibilă această tentativă de diversificare a candidaturilor.

Cred că şi PNL şi PSD caută o asemenea formulă, fiind partide care mizează foarte mult pe prezenţa mediatică. Telespectatorii sunt foarte diverşi şi trebuie să se recunoască prin candidaţii foarte diverşi care i se propun. Trebuie observat şi faptul că prezenţa intelectualilor este utilă, indiferent dacă ei au sensibilităţi de sânga sau de dreapta. Mă tem că pe scena noastră politică sunt foarte multe personaje care nu prea vorbesc, nu prea articulează.

"Nu cred că mi se va propune portofoliul Externelor"

În cazul în care vi s-ar propune, într-un viitor guvern, portofoliul afacerilor externe, l-aţi accepta?

Experienţa pe care am avut-o la Ministerul de Externe mi-a fost foarte utilă pentru că am plecat de la zero în septembrie 2000. Activitatea diplomatică e o descoperire fascinantă pentru mine.

Eu am continuat să-mi asum mandatul de reprezentant al preşedintelui francofoniei şi sunt până în aprilie 2009 preşedinte al comisiei politice a francofoniei.

Diplomaţia este un domeniu extrem de atrăgător pentru mine deşi am refuzat, în calitate de universitar, să mă apropii de relaţiile internaţionale, să aprofundez acest domeniu. Îmi vine greu să cred că cineva îmi va propune un asemenea portofoliu.

Totuşi, aţi accepta sau aţi refuza un astfel de protofoliu?

Depinde foarte mult cine îţi propune asta. Nu sunt un om care să dea răspunsuri hazardate. Esenţial este ca o propunere să fie luată în serios. Prietenul meu Adrian Cioroianu a spus în momentul în care a acceptat portofoliul de la Externe că era o ofertă care trebuia făcută.

S-a discutat, în momentul formării guvernului Tăriceanu, despre eventualitatea ca el să fie ministru la Cultură, dar nimeni nu-i propusese acest lucru. Atunci când i s-a propus portofoliul Externelor a zis că nu poate refuza. Eu nu sunt pe aceeaşi logică. Suntem prieteni de foarte multă vreme, dar eu n-aş judeca în acest fel.

Aş cântări cine mi-ar face o astfel de propunere, aş cântări care este mandatul pe care ar trebui să-l asume un ministru de Externe şi e vorba şi de resursele pe care le am la dispoziţie. Nu pot să vă răspund tranşant pentru că sunt foarte multe semne de întrebare. Dacă mi-aţi da harta viitorului guvern şi mi-aţi spune care e primul ministru...

Vă dau doar două variante de guvern: PSD-PNL, cu un premier PSD şi un cabinet al PDL, alături de un partid mic, cu un premier PDL. Care dintre cele două variante credeţi că are mai multe şanse de reuşită?

Dacă am fi avut un scrutin majoritar în două tururi v-aş fi spus. Dacă varianta de la referendum ar fi fost aprobată, cel mai probabil acum ar fi fost un guvern PDL-PNL.

Istoria nu se scrie cu "dacă". Nici cetăţenii nu au susţinut atât de mult varianta de la referendum. Vedeţi posibilă, însă, o nouă guvernare a liberalilor cu democraţii?

Ne aflăm în faţa unei situaţii care seamănă în foarte mare măsură cu cele din anii 1996 şi 2004, pentru că totul se va negocia după scrutin. Un sistem majoritar ar fi simplificat problema, în sensul în care se creiona o majoritate la urne. Dar acum cred că doar două dintre forţele politice vor avea peste 30% - PSD şi PDL.

Ar putea guverna împreună?

Este o ipoteză, ţinând seama de anumite tendinţe ale spectrului politic şi de anumite relaţii care s-au creat de-a lungul timpului între performanţele obţinute la locale şi la generale. Cred că dincolo de acest peisaj posibil totul va sta în negocieri.

Ceea ce este interesant, după părerea mea, este dacă vom avea un guvern ostil preşedintelui sau un guvern care nu va fi ostil preşedintelui. Componenţa efectivă a guvernului este secundară în raport cu această relaţionare pentru că am avut în ultimii 4 ani un executiv profund divizat, un executiv conflictual.

Credeţi că PSD ar putea fi mai puţin ostil preşedintelui decât decât PNL?

Sunt foarte multe variabile aici, care trebuie luate în calcul. S-ar putea ca PSD să infirme ipoteza pe care am făcut-o, aceea de a putea depăşi 30%. Fac acest pronostic, cu două partide de peste 30%, cu o mare strângere de inimă. E posibil ca PSD să infirme acest pronostic, iar dacă nu infirmă va fi un actor determinant.

Şi PDL poate să infirme pronosticul, după ce am văzut la alegerile locale...

Eu judec ceva mai cinic. Nu îmi fac iluzii, pe mine nu mă interesează sondajele. Rezultatele obţinute la locale dau această probabilitate ca aceste două forţe politice să sară peste 30%. E posibil ca unul dintre aceste partide să infirme, să fie de 29%. E mai probabil ca PSD să nu respecte această "profeţie", decât PDL.

"Mircea Geoană are un discurs caricatural"

Ce l-aţi sfătui pe preşedinte să facă în privinţa desemnării premierului dacă PDL nu va reuşi să obţină majoritatatea în Parlament, iar PSD, PNL şi PC se vor înţelege să guverneze împreună?

Nu spun ce sfat i-aş da preşedintelui. Ce pot spune e că se va negocia. Ăsta este esenţialul! Vă reamintesc că în trecut am avut trei premieri desemnaţi de preşedinţi, în urma unor consultări, care nici nu făceau parte din partidele parlamentare.

Mă refer la Nicolae Văcăroiu, Theodor Stolojan şi Mugur Isărescu. În momentul de faţă, se discută neglijent această chestiune şi sub semnul unei interpretări eronate a Constituţiei. PSD pregăteşte de câteva luni acest discurs în termeni de reproş ca şi cum preşedintele ar fi obligat, înainte de scrutin, să numească un premier doar de la PSD.

E discursul lui Mircea Geoană. Existenţa unei majorităţi nu se afirmă de fapt decât în Parlament. Constituţia nu impune o soluţie, nu spune că preşedintele, după consultarea partidelor, desemnează un premier din rândurile celei mai bine clasate formaţiuni.

Deci preşedintele îşi va asuma rolul formării unei majorităţi parlamentare...

Îmi pare rău că sunt foarte critic la adresa lui Mircea Geoană, dar lumea a văzut caracterul caricatural al acestei autopropulsări în postura de prim-ministru. Numirea unui prim-ministru este un gest de mandatare care presupune în mod esenţial încrederea preşedintelui.

"Sunt adeptul unei republici semiprezidenţiale în varianta franceză, cu un rol al preşedintelui clar conturat, ca şef al executivului, care să prezideze şedintele cabinetului în mod frecvent"

Sunteţi adeptul regimului parlamentar sau al celui prezidenţial?

Sunt adeptul unei republici semiprezidenţiale în varianta franceză, cu un rol al preşedintelui clar conturat, ca şef al executivului, care să prezideze şedintele cabinetului în mod frecvent. Sunt pentru un regim politic foarte apropiat de cea de-a cincea republică franceză.

De aceea, şi modul de scrutin majoritar în două tururi, care se foloseşte în Franţa, mi s-a părut cea mai bună soluţie pe care o putem asuma în acest moment. Sunt adeptul unei republici "à la francaise".

Cui credeţi că ar trebui să fie subordonate serviciile secrete? Ar mai fi necesară existenţa CSAT?

Cred că un control parlamentar veritabil - nu cum este de 18 ani încoace - ar rezolva problema, indiferent dacă se optează pentru republică prezidenţială sau semiprezidenţială. Cred într-un control veritabil al Parlamentului, cu date concrete, cu oameni competenţi, nu cu oameni care fac mai degrabă spectacol sau care introduc serviciile într-o zonă de mister inabordabil. Chestiunea e foarte simplă şi nu ţine neapărat de tipul de regim.

Preferaţi parlamentul unicameral sau pe cel bicameral?

Cred că bicameralismul ţine de tradiţia noastră politică şi cred în această soluţie. Aş menţine bicamerismul pentru că e una din componentele democraţiei liberale care a fost practicată în lumea noastră politică. Acum însă, camerele trebuie să fie mult mai distincte decât erau în trecut. Poate pe o formulă ca aceea în care Senatul este o cameră a oamenilor de mare calitate, excepţionali, care au făcut mari servicii ţării.

Este necesară instituţia senatorului de drept?

Dacă Senatul ar fi construit după modelul britanic, ca un loc al prestigiului, în care înţelepţii naţiunii se regăsesc pentru a dezbate. O altă soluţie ar fi ca Senatul să reprezinte interesele comunităţilor locale, regionale. Sunt foarte multe soluţii care pot fi proiectate. Din păcate, în momentul de faţă avem un bicameralism de tip egalitar care e constituit pe alegeri similare - senatorii şi deputaţii sunt aleşi după aceeaşi formulă electorală.

Să ne aşteptăm la o dezbatere asupra revizuirii Constituţiei începând din toamnă?

Da. Comisia constituţională solicitată de către preşedintele Băsescu cred că va produce un punct de plecare al unor dezbateri care sper să fie mai consistente decât cele din anii '90-'91.

Când îşi va prezenta raportul respectiva comisie de la Cotroceni?

În principiu, dacă nu intervin surprize, în toamnă acest raport ar urma să fie prezentat opiniei publice.

Cel mai redutabil adversar

"Nu am adversari pe care să-i nominalizez. Adversarii mei sunt impostorii care şi-au creat notorietate şi oamenii care sunt comozi şi merg în sensul curentului. Eu merg împotriva curentului. Și în zona politică, şi în cea academică sunt impostori de aceeaşi natură. Din păcate, politicienii au acaparat zona universitară. Sunt politicieni care au şase-şapte norme la universităţile de pe tot teritorul ţării. Personalităţi din România nu pot preda din cauza lor, deşi onorează statutul de universitar şi sunt exemple de onestitate."

"Adversarii mei sunt impostorii care şi-au creat notorietate şi oamenii care sunt comozi şi merg în sensul curentului"

Oamenii "din umbră"

"Am avut un mare susţinător în persoana profesorului cu care am făcut doctoratul în Franţa, un om de la care am învăţat ce înseamnă astăzi teoriile politice. Mai am pe cineva foarte apropiat, deşi are opinii politice diferite de ale mele, colegul meu Daniel Barbu, de la Universitatea Bucureşti.

M-a ajutat foarte mult încrederea pe care mi-a acordat-o preşedintele Emil Constantinescu când am fost consilierul lui. M-a ajutat foarte mult şi invitaţia pe care mi-a adresat-o Mihai Răzvan Ungureanu de a mă ocupa de francofonie. M-a ajutat foarte mult, de asemenea, invitaţia preşedintelui Băsescu de a-i fi consilier."

"M-a ajutat foarte mult încrederea pe care mi-a acordat-o preşedintele Emil Constantinescu când am fost consilierul său."

AMINTIRI

"Îmi plac premiile pentru că au fost rare în viaţa mea"

"M-am bucurat ca un copil acum o lună când am fost decorat de ambasadorul Belgiei la Bucureşti, cu cel mai important ordin belgian - <> . Nu prea am luat premii în viaţa mea. O dată premiul întâi în şcoală, am fost şef de promoţie în facultate, am fost şef de promoţie la Sorbona când am făcut masterul, şi cam atât. Sunt oameni care au luat premii din clasa I până într-a XII-a.

Eu nu am luat decât o dată. Am fost foarte ambiţios şi mi-aş fi dorit mai multe premii. Am fost primul din generaţia mea de la Sorbona, am luat calificativul maxim şi premiul de debut al academiei. Îmi plac premiile pentru că au fost rare în viaţa mea.

Revenind însă, am primit acest ordin, cel mai vechi ordin belgian, pentru acţiunea mea în francofonie. Am fost oarecum neîmpăcat pentru că statul român nu m-a decorat. Mi s-a promis, însă, pentru acelaşi motiv legat de francofonie. Dar statul belgian m-a decorat înainte..."

"Am fost un tocilar"

"În studenţie dormeam în pauzele de prânz. Eu am început facultatea în '86 şi în timpul studenţiei programul era foarte lung - de la 8 până la 6-7 seara, cu o pauză de două ore la prânz. Nu aveam timp să merg în bibliotecă şi atunci stăteam noaptea să citesc. Uneori fără să dorm nicio oră. Eram epuizat şi singura variantă era să dorm în intervalul de la prânz - între 12 şi 14, ascuns într-un colţ din bibliotecă. Am fost un tocilar."

"Sunt oameni care au luat premii din clasa I până într-a XII-a. Eu nu am luat decât o dată. Am fost foarte ambiţios şi mi-aş fi dorit mai multe premii."