Se poate muri de la prea multe lichide?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fetiţă de cinci ani din SUA a murit după ce a fost forţată de părinţi să bea peste doi litri de suc de struguri şi apă în decurs de cel mult două ore. Prea multe lichide într-un interval scurt pot fi chiar mai periculoase decât deshidratarea de zi cu zi, subliniază medicii.


Fiindcă a băut din sucul de struguri al mamei vitrege, o fetiţă de cinci ani din SUA, Alexa Linboom, a fost forţată de părinţi să dea peste cap 12 cutii de 330 ml cu suc într-un interval de maximum două ore, ca pedeapsă. După scurt timp, fata a început să vomite, să ţipe de durere, să urineze necontrolat, apoi a paralizat, a devenit inconştientă şi a murit, potrivit Associated Press. La autopsie, medicii legişti au constatat că decesul a survenit din cauza unei inflamări şi hernieri a creierului ca urmare a aportului excesiv de lichide.

Deşi medicii recomandă adulţilor un aport de doi litri de lichide zilnic pentru a evita pericolele deshidratării, cantităţi prea mari de apă sau de suc băute prea repede pot fi chiar fatale, potrivit Time.com.

Rinichii au rolul de a menţine în echilibru nivelul de lichide şi de săruri care intră şi ies din corp. Dar dacă o persoană bea mai multă apă decât poate controla organismul, rinichii nu pot ţine pasul. Apa în exces începe să inunde celulele, iar apoi toate sistemele sunt date peste cap.

„Apa în exces diluează foarte mult electroliţii din organism – sodiul, potasiul, clorul – iar acest lucru duce la dezechilibre importante“, semnalează medicul de familie Radu Leon George, cu competenţe în fiziokinetoterapie, de la Clinica Leomedica din Bucureşti.

Intoxicaţia cu lichide

Deşi intoxicaţia cu lichide are legătură cu cantitatea mare de lichide consumate şi nu cu tipul acestora, sucurile carbogazoase prezintă un risc în plus, fiindcă în organism rezultă o cantitate şi mai mare de lichid atunci când se descompun compuşii de carbon, spune medicul Robert Gratter, medic de urgenţe la Lenox Hill Hospital din New York City, citat de Time.com.

Intoxicaţia acută cu lichide se instalează atunci când electroliţii din celulele sângelui şi din neuroni se diluează atât de mult încât nu mai lasă celulele să funcţioneze. Pe măsură ce şi mai multe lichide intră în corp, ionii de sodiu – esenţiali pentru funcţionarea celulelor şi nervilor – părăsesc celulele.

Nivelurile foarte mici de sodiu în corp duc la hiponatremie. Instalarea simptomelor are loc tot atât de rapid pe cât nivelurile de sodiu din corp scad. Aceste manifestări se aseamănă cu cele resimţite de o persoană care a consumat alcool (stare de confuzie, dificultăţi de comunicare), însoţite de greaţă, vomă şi dureri de cap. În cazurile severe, apar slăbiciunea musculară, dificultăţile de respiraţie care culminează prin comă şi deces.

Dacă hiponatremia este diagnosticată rapid şi tratată prin restricţie de apă şi soluţii speciale concentrate de sodiu intravenos, evoluţia negativă a tulburării poate fi stopată.


Citeşte şi:

5 semne că nu te hidratezi suficient

Dacă apare senzaţia de sete înseamnă că organismul tău este deja privat de cantitatea necesară de apă de ceva vreme. Există şi alte simptome care-ţi sugerează că nu bei destule lichide.

Câtă apă trebuie să bem, de fapt, ca să ne hidratăm corect

Dacă bei apă doar atunci când ţi-e sete, este prea târziu, fiindcă eşti deja uşor deshidratat, atrag atenţia specialiştii. Starea persistentă de oboseală poate fi şi ea un semn al pierderii apei din corp.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite