Cum ne-a transformat evoluţia

Evoluţia nu ne-a modificat prea mult structura genetică. Dar ne-a adus un stil de viaţă cu totul diferit de cel al strămoşilor noştri, iar organismul a fost nevoit să se adapteze acestuia. Rămâne însă de văzut dacă el va ţine pasul cu ritmul rapid în care ne-am dezvoltat mediul de viaţă.

Homo sapiens sapiens, omul modern, a evoluat din strămoşi cu trăsături de maimuţă. Inteligenţa, structura şi funcţionarea organelor, aparatelor şi sistemelor care formează organismul uman şi chiar şi înfăţişarea s-au modificat de-a lungul timpului. Totuşi, de aproximativ 40.000 de ani, evoluţia pare să fi stagnat.

Acest lucru se datorează, spun specialiştii, faptului că selecţia naturală nu mai joacă un rol prea important în acest proces. Şi mutaţiile genetice care au făcut posibilă în trecut evoluţia umană au atins un nivel de stagnare. Totuşi, schimbări continuă să se producă, chiar dacă ele nu sunt foarte vizibile.

Mersul biped ne-a adus artrozele

Mersul biped este printre cele mai timpurii caracteristici evolutive ale oamenilor. În poziţie verticală, ei puteau alerga şi căuta hrană pe distanţe mai lungi şi puteau avea un câmp vizual mai mare, ceea ce-i ajuta să vâneze mai bine.

Odată cu schimbarea centrului de greutate al corpului, scheletul a trebuit să-şi modifice radical structura. Însă coloana vertebrală şi membrele nu şi-au încheiat nici până astăzi procesul de adaptare la poziţia verticală, şi aceasta pentru că ea este o trăsătură dobândită recent, dacă ne raportăm la vârsta speciei umane. Ca dovadă că aceste segmente ale scheletului nu sunt încă pe deplin adaptate noilor cerinţe stau uzurile articulare ce definesc artroza.

Avem mai puţină forţă musculară

Omul primitiv a fost vânător-culegător, iar muşchii puternici şi bine dezvoltaţi erau o condiţie esenţială pentru supravieţuirea lui. Treptat însă, pe măsură ce agricultura a devenit principala metodă de a obţine hrana, luând locul vânatului, forţa musculară s-a diminuat. Epoca modernă a venit şi ea cu un nou stil de viaţă, dominat de lipsa de activitate fizică.

Antropologii au calculat că femeile care trăiau în epoca primitivă aveau o forţă musculară cu 10 la sută mai mare decât au bărbaţii din epoca modernă. Dacă acest ritm de diminuare a forţei musculare se va menţine, am putea ajunge la atrofie musculară, după cum arată cele mai sumbre predicţii ale specialiştilor.

Apendicele, o rămăşiţă a evoluţiei

Funcţia apendicelui, acea mică prelungire a tubului intestinal, a încetat odată cu evoluţia. Se pare că, pe vremea când oamenii erau frugivori (mâncau fructe), apendicele era o prelungire a cecumului, un segment al aparatului digestiv situat între ileon şi colon, foarte dezvoltat la erbivore. Odată cu trecerea la alimentaţia omnivoră, cecumul s-a micşorat, iar apendicele a devenit o rămăşiţă a acestui segment. Totuşi, el nu este inutil.

Unele organe rudimentare, aşa cum este apendicele, pot căpăta funcţii noi. Acest organ s-a readaptat şi are un nou rol: adăposteşte bacterii­le ce populează sistemul digestiv şi care au un rol important în digestie. Din această cauză, este foarte probabil ca el să nu dispară în timp, aşa cum credeau până nu demult unii oameni de ştiinţă.

Nu ne-am adaptat la noua hrană

Modificarea obiceiurilor alimentare, cum a fost trecerea de la regimul frugivor (bazat pe fructe) la cel omnivor (compus din vegetale şi carne), în Paleolitic, a fost un factor determinant în evoluţia umanităţii. Organismul s-a adaptat atunci rapid şi a produs mutaţii ale enzimelor, pentru a le face capabile să metabolizeze carnea. De atunci şi până acum, metabolismul nu s-a mai modificat, deşi comportamentul alimentar, da.

Am trecut de la o dietă mai solidă la una bazată pe alimente moi, gătite, am creat alimentele procesate, iar sistemul nostru digestiv nu a ţinut pasul cu aceste schimbări. O explicaţie oferită de specialişti este aceea că ne-am schimbat obiceiurile alimentare într-un timp foarte scurt, iar organismul nu se putea adapta atât de repede.

Corpul nu a reuşit, de exemplu, să contracareze efectele nocive ale aditivilor alimentari şi nici să gestioneze eficient surplusul de calorii adus de alimentaţia modernă şi de sedentarism.

Ni s-a modificat structura dentară

Odată cu trecerea de la consumul de alimente crude la cele preparate, mai uşor masticabile, caninii, premolarii şi molarii s-au redus în dimensiuni. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu oasele maxilare, iar muşchii masticatori şi-au pierdut din forţă, pentru că nu am mai avut nevoie de o energie prea mare pentru a sfărâma alimentele cu dinţii. Consumul de alimente moi a redus chiar şi numărul dinţilor.

Molarii de minte, de fapt o rămăşiţă a oamenilor primitivi, nu doar că nu ne mai sunt folositori, dar sunt şi supărători, pentru că spaţiul pe care îl au acum este foarte redus, înghesuind ceilalţi dinţi. Ei erup mult mai târziu acum decât celelalte măsele, iar la unele persoane nu mai apar deloc pe parcursul vieţii. Specialiştii estimează că, în timp, vor dispărea complet.

Ştiai că...

... strămoşul comun al oamenilor şi al cimpanzeilor a trăit acum 7 milioane de ani?

... în era glaciară, oamenii au suferit o mutaţie genetică, ce le-a oferit mai multă rezistenţă la frig? Astfel, le-au crescut şansele de supravieţuire şi de perpetuare a speciei.

... viteza medie la alergare atinsă de omul preistoric era de aproximativ 36 km/h, în vreme ce o persoană tânără aleargă astăzi cu o viteză medie de 20 km/h? Recordul mondial la viteză este, în prezent, de 44 km/h.

... acum 5.000 de ani, adulţii europeni nu puteau digera laptele? Organismul lor nu producea enzima lactază, care face posibilă metabolizarea laptelui. Şi astăzi există un număr mare de persoane cu intoleranţă la lactoză.

Specialistul nostru

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, Directorul Ştiinţific al Institutului de Cercetări Alimentare Bucureşti

Evoluţia biologică a omului este extrem de lentă în comparaţie cu cea a mediului socio-cultural pe care ni l-am creat şi cu schimbările importante pe care le-am adus mediului natural. Din punct de vedere anatomomorfologic şi metabolic, nu ne-am schimbat în ultimii 40.000 de ani, dar comportamentul alimentar şi stilul de viaţă ni s-au modificat drastic.

Consecinţa acestei desincronizări este degradarea biologică. Organismul uman este acum mai susceptibil la boli, aşa-numitele „boli moderne". Practic, am devenit neadaptaţi la mediul pe care chiar noi ni l-am creat.

Creierul, tot mai complex

Suntem specia cu cel mai mare creier raportat la dimensiunea organismului. În plus, creierul uman atinge un nivel de complexitate care nu se mai întâlneşte la alte specii. În urmă cu 3-4 milioane de ani, creierul familiei de primate din care făcea parte omul ocupa circa 400 ml, pentru ca, până în urmă cu aproximativ 3.000 de ani, să ajungă la un volum de 1.400 ml, care se păstrează şi în prezent.

Aceste estimări au fost făcute după dimensiunea craniului şi după modul în care s-au imprimat pe interiorul lui circumvoluţiunile cerebrale. Dezvoltarea creierului a apărut din nevoia de procesare a tot mai multor informaţii, pentru că funcţia unui organ este cea care exercită presiune în adaptarea structurii.

Cutia craniană nu mai permite creşterea

Creşterea anatomică în dimensiuni a creierului a fost limitată de cutia craniană şi de necesitatea păstrării unui echilibru proporţional faţă de dimensiunea corpului. În consecinţă, creierul a trebuit să îşi crească eficienţa de procesare a informaţiei prin realizarea inteligentă a conexiunilor dintre diferitele structuri cerebrale.

Cu alte cuvinte, sunt eliminate conexiunile redundante, iar legăturile stabilite între diferiţii centri nervoşi sunt adaptate în permanenţă nevoii informaţionale. Acest concept este numit de specialişti plasticitate cerebrală şi reflectă capacitatea de adaptabilitate fantastică a creierului.

Riscăm să ne suprasolicităm intelectual

Structura şi dimensiunea creierului nu s-au mai modificat în ultimele câteva sute de ani. S-a schimbat însă modul în care se fac conexiunile la nivel cerebral. Şi vor continua să se modifice semnificativ, din nevoia de adaptare la explozia informaţională a societăţii de astăzi.

Dar informaţia poate fi deopotrivă sursă de evoluţie şi de eşec, pentru că supraexpunerea informaţională poate afecta creierul.

Fertilitatea, în pericol

Cercetătorii israelieni au descoperit de curând că organismul bărbaţilor şi cel al femei­lor se modifică pentru a le creşte şansele de reproducere. Femeile şi-au dezvoltat în timp un sistem evoluat de apărare, pentru a forţa spermatozoizii să devină mai competitivi în lupta de fecundare a ovulului. Astfel, în momentul în care primul spermatozoid fecundează ovulul, organismul femeii creează o barieră biochimică pentru a împiedica ceilalţi spermatozoizi să pătrundă.

Organismul bărbaţilor a ţinut şi el pasul cu aceste schimbări şi a reuşit să producă spermatozoizi mai puternici şi mai rapizi. Însă uneori ei sunt atât de puternici, încât pot distruge ovulul şi, implicit, şansele de a concepe un copil. Aceasta explică, cel puţin parţial, de ce rata de infertilitate este atât de mare în prezent şi continuă să crească. Dacă modificările s-ar produce simultan, nu ar mai exista această problemă.

Stilul de viaţă, sursă de boli

Bolile cu determinare genetică, aşa cum sunt diabetul zaharat, unele forme de cancer sau maladia Alzheimer, se transmit într-o proporţie de 10-20 la sută de la o generaţie la alta. Potrivit specialiştilor, această predispoziţie nu s-a schimbat fundamental în cadrul evoluţiei speciei umane. Mai degrabă factorii externi, din ce în ce mai nocivi, influenţează, grăbesc şi agravează patologia cu transmitere genetică.

Specialistul nostru

Dr. Radu Braga, cercetător în neuroştiinţe UMF „Carol Davila", Bucureşti

Presiunea informaţională este cea care stimulează dezvoltarea legăturilor neuronale între structurile cerebrale, aceasta începând în viaţa intrauterină şi atingând un maximum către vârsta de 20-30 de ani. După această vârstă, deşi creierul mai este capabil încă să evolueze, majoritatea oamenilor, prin rutină/obişnuinţă, renunţă să mai investească timp şi energie în activităţile care solicită conexiunile cerebrale.

Formarea legăturilor neuronale nu este stimulată atunci când nu există o expunere informaţională în perioada de dezvoltare a acestora, adică în primii ani de viaţă.

Expunerea ulterioară nu mai determină acelaşi efect. Sunt cunoscute cazuri de copii care au crescut în sălbăticie, în compania animalelor, iar încercarea ulterioară de a-i educa a rezultat într-un eşec, deoarece, prin plasticitate, creierul se adaptase în perioada de formare pentru a procesa informaţia ambientală în maniera în care acele animale o făceau.

Ce ne rezervă viitorul

De sute de ani, oamenii de ştiinţă încearcă să afle încotro se îndreaptă specia umană. Unele dintre predicţiilor lor, cum că vom avea puteri ieşite din comun, trăsături extraterestre sau că vom trăi 500 de ani, rămân sub semnul întrebării.

O ipoteză este că evoluţia speciei umane a ajuns la final, că oamenii viitorului nu se vor deosebi cu nimic de noi, pentru că forţele care dictează evoluţia, adică selecţia naturală şi mutaţiile genetice, nu mai joacă un rol important în vieţile noastre. Alţi specialişti sunt însă convinşi că omenirea îşi continuă evoluţia.

Copiii de astăzi vor trăi 100 de ani

Un studiu publicat recent în revista medicală „Lancet" susţine că peste jumătate din copiii care se nasc la ora actuală în ţările dezvoltate vor atinge vârsta de 100 de ani. Mai mult, aceştia vor avea de înfruntat mai puţine boli la bătrâneţe. Cercetătorii danezi au calculat că, în decursul secolului al XX-lea, speranţa de viaţă a crescut în Europa Occidentală, SUA şi în Australia cu nu mai puţin de 30 de ani.

Vom avea o bătrâneţe mai lungă

În 1950, probabilitatea de a trăi până la 90 de ani era de 15-16 la sută în cazul femeilor şi de 12 la sută pentru bărbaţi. În 2002, această probabilitate s-a dublat în cazul ambelor sexe. Mai exact, a ajuns la 37 la sută în cazul femeilor şi la 25 la sută în cel al bărbaţilor. Japonia, Spania şi Italia sunt în topul celor mai longevive naţii. În Japonia, de exemplu, şansele unei femei de a atinge vârsta de 90 de ani sunt de 50 la sută. În cazul în care calitatea vieţii va continua să crească, aşa cum s-a întâmplat în ultimele secole, în viitorul apropiat, majoritatea oamenilor de pe glob vor fi centenari.

Femeile vor fi mai scunde şi mai plinuţe

Specialiştii în evoluţionism ai Universităţii Yale susţin că femeile corpolente, mai mici de înălţime, cu o tensiune arterială scăzută şi cu un nivel normal al colesterolului au mai mulţi copii decât cele slabe şi cu probleme de sănătate, acestea din urmă având mai puţine ovulaţii.

Pe baza acestei descoperiri, ei au calculat că, dacă această tendinţă se va menţine, peste zece generaţii, femeile vor fi, în medie, cu doi centimetri mai scunde decât cele de astăzi, vor avea cu un kilogram mai mult, vor aduce pe lume primul copil la o vârstă medie cu cinci luni mai mică decât în prezent şi vor intra la menopauză cu un an mai târziu.

Vom fi mai puţin rezistenţi la boli

O teorie evoluţionistă susţine că rasa umană va ajunge la apogeul evoluţiei sale în jurul anului 3.000. Oamenii vor avea atunci o înălţime medie de 1,95 metri, faţă de 1,70 în prezent, şi vor avea o speranţă medie de viaţă de 120 de ani.

Trăsăturile faciale vor fi mai simetrice, iar palmele şi tălpile mai mari. Capacitatea oamenilor de a rezista în faţa bolilor va fi atunci mult mai redusă, potrivit aceleiaşi teorii. Cu toate acestea, speranţa de viaţă nu va fi afectată de această problemă, deoarece tehnologiile medicale foarte performante ne vor veni în ajutor, cred specialiştii.

Cheia longevităţii stă în ADN

Cercetătorii încearcă în prezent să modifice structura ADN-ului uman pentru a ne prelungi speranţa de viaţă. Dacă vor reuşi acest lucru, am putea trăi cu zeci de ani mai mult decât acum. O echipă de cercetători de la Universitatea California de Sud a reuşit să prelungească de zece ori durata vieţii unei ciuperci de drojdie, prin ştergerea a două gene din ADN-ul acesteia.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, este o chestiune de timp până când va fi posibilă această procedură. Tot genetica este cea care face deja posibilă înlocuirea selecţiei naturale cu cea artificială. În marile clinici din lume, viitorii părinţi pot recurge la testarea embrionilor pentru anumite boli genetice şi la eliminarea celor cu defecte.

Progresul ne va prelungi viaţa

În societatea contemporană, evoluţia nu mai este dictată doar de supravieţuirea celui mai bun. Dacă în Antichitate jumătate din indivizi decedau înainte de a atinge vârsta de 20 de ani, astăzi doar 2 la sută au acest destin, iar aceasta datorită progreselor în medicină şi în tehnologie.

Tot ele sunt cele care au făcut ca speranţa de viaţă să crească şi se estimează că, în curând, vom ajunge să trăim atât cât suntem programaţi genetic, adică în jur de 125 de ani.

Specialistul nostru

Dr. Adrian Stănescu, medic primar gerontolog

Evoluţia organismului uman de-a lungul istoriei se datorează unor modificări imperceptibile ale bagajului genetic, de la o generaţie la alta. Structura ADN-ului este „infectată" periodic cu mici fragmente ADN de tip viral, aceasta fiind o modalitate cunoscută prin care se poate modifica structura ADN-ului.

Cu alte cuvinte, intervenţia cu diverse vaccinuri (cele mai multe conţin virusuri atenuate, deci vii) va determina modificări în arhitectura ADN-ului, cu efecte necunoscute la generaţiile viitoare. Există şi alţi factori externi care pot modifica ADN-ul, precum radiaţiile, substanţele toxice şi alimentele, prin poluanţii (metale grele, pesticide) şi aditivii pe care le conţin.