„Buza de iepure“ se corectează chirurgical

0
0

Operaţia este recomandată în primele cinci luni de viaţă, intervenţia realizându-se cu anestezie generală. Până la 70% din copiii care se nasc cu „buză de iepure“ sunt băieţi. Acest defect se poate diagnostica prenatal, încă din săptămânile 14-16 de sarcină, prin ecografie.

„Buza de iepure", în termeni medicali, cheiloschizis, se caracterizează prin prezenţa unei fisuri la nivelul buzei superioare, acest defect fiind una dintre cele mai întâlnite malformaţii congenitale faciale. „Incidenţa variază între 1 la 700 şi 1 la 1.500 de nou-născuţi, în funcţie de rasă (malformaţia este mai frecventă la rasa galbenă şi mai puţin întâlnită la afro-americani) şi de sexul copilului (60-70 la sută din pacienţi sunt băieţi)", spune medicul specialist chirurgie pediatrică Mihaela Avram-Popa de la clinica „MedLife" din Bucureşti.

Acest defect poate fi însoţit şi de alte malformaţii, precum „gura de lup" (cheilognatopalatoschizis), care necesită un tratament complex. Fisurile pot fi simple, prezentându-se în acest caz sub forma unui şanţ la nivelul buzei, sau complete, când sunt afectate şi zona palatină şi cea a nărilor.

Tratament, în funcţie de gravitate

În cazul „buzei de iepure", corecţia se face pe cale chirurgicală şi este adaptată în funcţie de gradul acestei malformaţii. „Momentul operator este stabilit în funcţie de mai mulţi parametri: severitatea malformaţiei (care se corelează cu dificultăţi tehnice de reconstrucţie), efectele chirurgiei asupra dezvoltării normale a feţei, prezenţa sau absenţa altor anomalii şi starea generală a sugarului", precizează medicul Mihaela Avram-Popa.

Dacă nu există alte afecţiuni severe asociate, operaţia se face în primele cinci luni de viaţă, cu anestezie generală. După operaţie, copilului i se administrează analgezice şi antibiotice, iar pentru protejarea plăgii este nevoie de imobilizarea membrelor superioare cu atele gipsate. Firele de sutură se vor îndepărta după aproximativ şapte zile. Cele mai multe operaţii au rezultate bune. În cazuri rare, pot apărea complicaţii precum desfacerea suturilor şi deformări ale nărilor.

Repararea fisurii palatine se face printr-o intervenţie specială (uranostafilorafie), până la 18 luni, această operaţie ajutându-l pe copil să vorbească normal. Este nevoie, de asemenea, de alte retuşuri pentru buză, care se vor face între 6 şi 8 ani, şi pentru nas, recomandate în jurul vârstei de 15 ani. De asemenea, atunci când este afectată dezvoltarea danturii, se recomandă şi un tratament ortodontic.

Se poate depista în timpul sarcinii

De cele mai multe ori, diagnosticul de „buză de iepure" se pune la naştere. Totuşi, acest defect se poate observa şi în timpul sarcinii. „Este posibilă diagnosticarea prenatală a malformaţiei cu ajutorul ecografiei morfologice fetale încă din săptămânile 14-16 de sarcină, de obicei scanarea detaliată făcându-se atunci când există factori de risc", explică medicul Mihaela Avram-Popa.

Nu se cunosc cu exactitate cauzele „buzei de iepure", principalii factori incriminaţi fiind cei genetici şi de mediu. Astfel, pe baza observaţiilor clinice, s-a constatat că unele medicamente (precum thalidomida, fenitoina, aminopterina), fumatul, consumul de alcool, iradierea, infecţiile virale şi vârsta înaintată a mamei cresc riscul de apariţie a acestui defect.

Defectul poate afecta dezvoltarea

Bebeluşii cu „buză de iepure" pot avea dificultăţi de supt, ceea ce le afectează dezvoltarea. Micuţii care au fisură bilaterală sau asociată cu altă malformaţie facială pot fi hrăniţi cu biberoane cu tetine speciale.

Copiii cu astfel de complicaţii sunt mai vulnerabili în faţa infecţiilor respiratorii şi pot face mai uşor otită medie. Este nevoie ca micuţii cu acest defect să fie periodic consultaţi de medicul orelist, stomatolog şi de logoped.

Sănătate


Ultimele știri
Cele mai citite