Raed Arafat la „După 20 de ani“: „Prefer o poziţie inferioară, mai tehnică unde să mă pot ocupa de anumite proiecte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raed Arafat, în vizită la Unitatea de Primiri Urgenţe din Tulcea
Raed Arafat, în vizită la Unitatea de Primiri Urgenţe din Tulcea

Doctorul Raed Arafat, noul ministru al Sănătăţii, a fost invitat în emisiunea „După 20 de ani“, difuzată de PRO TV şi a vorbit despre situaţia sistemului de sănătate din România. Urmăreşte pe adevarul.ro cele mai importante declaraţii ale doctorului Arafat.

Arafat a început prin a vorbi despre hotărârea de Guvern în privinţa aparaturii medicale şi a medicamentelor, care va fi adoptată săptămâna viitoare, printr-un acord cadru. În momentul de faţă, acest acord priveşte fiecare spital în parte, iar o generalizare a sistemului ar putea să reducă fraudele şi cheltuielile din sistemul sanitar.

Arafat a menţionat că discuţia se poartă în privinţa spitalelor care sunt în subordinea Ministerului şi a celor descentralizate. Până la intrarea pe ordinea de zi a Guvernului, în şedinţa de marţi, ministerul aşteaptă avizul de la trei instituţii. Fraudele au apărut în urma investigaţiilor privind preţuri mult mai mare ale aparaturii medicale.

„Am găsit aparate cu preţ dublu de la un spital la celălalt. S-a ştiut şi înainte, dar am avut o pârghie de control pentru că se dădeau banii, se făcea licitaţia, iar aceasta era realizată legal“, a spus doctorul Arafat.

Ministrul Arafat a declarat că fondurile de sănătate se scurg prin diverse modalităţi, „una fiind prescripţia nejustificată de medicamente scumpe înainte de a vedea dacă produsele ieftine nu sunt mai eficiente. Am avut discuţii cu reprezentanţi ai unor firme de medicamente care au venit în cadrul unei delegaţii din SUA. În SUA, nimeni - nu numai pe medicamente, dar şi pe aparatură, pe tot - nu poate avea contract cu statul dacă nu semnează codul de etică. Codul de etică al comportamentului firmei xpoate duce la excluderea firmei dacă nu respectă acest act. Ideea unui cod de etică, a unui angajament faţă de stat: fac afaceri cu tine, dar te respect“.

Arafat a mai spus că în sistemul sanitar sunt firme care deşi licitează, nu livrează produsele spitalelor. „O firmă câştigă licitaţia, dar nu livrează. Se întâmplă în oncologie, ne lasă spitalul descoperit, iar spitalul nu poate organiza o a doua licitaţie. Este o practică foarte răspândită“.

Ministrul a mai semnalat în emisiunea de la PRO TV că insulina analogă, sintetică, adică scumpă, este prescrisă în 75% din cazuri. „Se prescrie imediat cel mai scump. Ar trebui să înceapă cu insulină umană şi doar la cei cu diabet zaharat 1, adică la copii, începi cu aceasta scumpă“, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Ce alte soluţii a găsit ministrul pentru revitalizarea sistemului de sănătate din România? Pe lângă eliminarea fraudelor, corupţiei şi licitaţiilor dezavantajoase, Arafat a spus că trebuie mărite contribuţiile pentru sănătate.

„Dacă vrem o finanţare corectă, trebuie să ne întoarcem la nivelul anterior, de aproximativ 6-7%, faţă de 5% în prezent. Majorarea va avea un impact mare pentru sistem, dar nu şi pentru cei care contribuie“, a spus Arafat.

Bugetul de sănătate în 2013 va fi de aproximativ 4% din Produsul Intern Brut, adică 5,5 miliarde de lei, a menţionat ministrul.

În emisiunea de la PRO TV, ministrul a vorbit şi despre exodul doctorilor către spitalele din afara ţării, cauzat de salariile mici şi ofertele atractive din Occident. El a comparat situaţia cu cea din alte ţări. „Iordania a avut o problemă cu plecarea medicilor în Arabia Saudită şi în ţările din Golf. Ei au mărit de trei ori salariile medicilor cu peste 20 de ani de experienţă“, a spus Arafat.

În privinţa funcţiei pe care o ocupă în acest moment, Raed Arafat a spus că preferă o poziţie mai tehnică, mai punctuală, care să-i permită să se ocupe de anumite proiecte, în timp ce la Sănătate ministrul este numit politic. „Eu voi fi o persoană ridigă. Prefer o poziţie inferioară unde să mă pot ocupa de anumite proiecte, una tehnică“, a explicat ministrul.

Vorbind despre motivele acceptării interimatului la sănătate, el a spus că era mult mai rău ca din trei în trei luni să vină o persoană nouă.

Știri Interne



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite