VIDEO Jandarmii se gazează între ei la poligon în timp ce un bărbat a murit la spital după ce a participat la protestul diasporei. Iniţial ar fi refuzat internarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii demonstrează în faţa presei, în  poligon, utilizarea armelor de intervenţie la proteste FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Jandarmii demonstrează în faţa presei, în  poligon, utilizarea armelor de intervenţie la proteste FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

În timp ce un bărbat de 62 de ani a decedat la o săptămână după ce a leşinat în urma acţiunii cu gaze lacrimogene de la mitigul diasporei, în poligonul Jandarmeriei din Băneasa a avut loc o demonstraţie cu muniţia folosită de militari în acţiuni de restabilere a ordinii publice. Practic, în prezenta jurnaliştilor, jandarmii s-au gazat între ei pentru a demonstra „cât de neletale sunt gazele folosite” la mitingul diasporei.

GALERIE FOTO

UPDATE Spitalul Judeţean Alexandria spune că bărbatul care a participat la protestul din 10 august şi care a murit duminică noapte în unitatea medicală era în evidenţe cu mai multe afecţiuni cardiace şi digestive, precizând că era internat din 15 august la terapie intensivă, cu diagnosticul "ulcere multiple sângerânde".

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria a transmis, luni, un comunicat de presă în care precizează că bărbatul, în vârstă de 68 de ani, a ajuns la unitatea medicală în 15 august, prin transfer, având cu hemoragie digestivă superioară, "exprimată prin melenă şi sindrom anemic sever".

"Investigaţiile au confirmat diagnosticul de ulcere multiple sângerânde şi a fost internat la Terapie Intensivă, unde a beneficiat de tratament specific pacientului critic.  Cu toate acestea, starea pacientului s-a agravat.  În data de 19 august, orele 23.45, bărbatul a decedat, în urma unui stop cardio-respirator. Facem meţiunea că pacientul era în evidenţă pentru mai multe afecţiuni cardiace şi digestive.  Cauzele exacte ale decesului vor fi stabilite în urma necropsiei", a transmis Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria.

UPDATE Referitor la cazul bărbatul decedat în cursul nopţii de 19 către 20 august 2018 la Spitalul din Alexandria Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a venit cu o serie de precizări.

“În urma informaţiilor conţinute în documentele de la intervenţia echipajelor medicale de urgenţă şi prim ajutor calificat din Piaţa Victoriei în noaptea de 10 august 2018, s-a constatat că pacientul s-a prezentat la una dintre ambulanţele SMURD aflate la faţa locului, acuzând Epistaxis (sângerare la nivelul nasului).

Pacientul a declarat echipajelor de urgenţă că suferea de boli cronice, precum hipertensiune arterială, iar la momentul examenului clinic, pacientul era conştient, cooperant, cu tensiunea arterială mărită (161/126), şi oxigenare în limite normale (97%).

În urma acordării primului ajutor, i s-a propus pacientului transportul la spital, acesta refuzându-l sub semnătură”, mai arată Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pe Facebook

   

UPDATE Poliţia din Teleorman a fost sesizată cu privire la decesul bărbatului în vârstă de 62 de ani, care s-a simţit rău în urma protestului din 10 august din Capitală, şi a deschis un dosar penal.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman, Teodora Dragole, a declarat că poliţiştii au fost sesizaţi de reprezentanţii spitalului din Alexandria cu privire la decesul unui bărbat în vârstă de 62 de ani. Anchetatorii au dispus efectuarea unei necropsii pentru a se stabili cauza decesului.

„Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Turnu Măgurele, ar fi decedat în noaptea de 19 spre 20 august. În această dimineaţă, colegii noştri au deschis un dosar penal. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauza decesului. Cercetările se efectuează sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria”, a declarat reprezentantul Poliţiei.

Ştirea iniţială: Un bărbat a pierit în urma unor probleme grave de sănătate, arată b1.ro. Potrivit medicilor, teleormaneanul de 62 de ani a fost răpus de o hemoragie digestivă superioară, la doar o săptămână dupa ce participase la protestele din 10 august din Piaţa Victoriei, atunci când manifestanţii au fost atacaţi cu gaze lacrimogene. 

Deşi sunt voci care pretind că gazele folosite de forţele de ordine i-ar fi fost fatale, medicii arată că nu pot spune încă cu exactitate dacă bărbatul a murit din cauza gazelor inhalate în Piaţa Victoriei.

Specialişti CBRN (Chemical, biological, radiological and nuclear defense) au explicat că, cel mai probabil, Jandarmeria a folosit pentru dispersarea mitingului diasporei substanţe lacrimogene în exces. Tocmai din această cauză, cei care au fost expuşi direct gazelor vor simţi efectele până la trei săptămâni de la evenimente.

Conform celor declarate de Jandarmerie la intervenţie s-a folosit ca substanţă activă CS (o-clorobenziliden malononitril) iar condiţiile de utilizare la mitingul diaspora ies din caracteristicile de normalitate. 

În primul rând este vorba de cantitatea mare de gaze dispersată în Piaţa Victoriei care, oricum,  este marcată de clădiri foarte înalte care nu permit o bună circulaţie a aerului. Practic, gazele au staţionat în zona  ca într-un borcan făcându-i pe cei din piaţă să inhaleze cantităţi apreciabile. Apoi, forţele de intervenţie nu trebuie, aşa cum sicrie şi în regulament, să pulverizeze gazele direct spre faţa şi căile respiratorii ale oamenilor, tragerea trebuind să se facă indirect. 

Şi nu numai regulamentul de intervenţie stipulează asta ci chiar producătorii agentului CS. Concret, pe dozele cu gaz şi proiectilele cu CS, fabricanţii avertizează: “Pericol: Nu trageţi direct la persoană (persoane). Pot produce vătămări grave sau decesul". În acest sens imaginile din piaţă sunt relevante, jandamii încălcând de multe ori propriul regulament şi recomandările producătorilor de gaz. Oricum efectul letal al CS chiar şi asupra unor cetăţeni sănătoşi a fost demonstrat de incidentul din Cairo din anul 2013 când, în urma unei astfel intervenţii excesive cu CS,  37 de oameni au decedat.   

Jandarmii s-au gazat singuri, în poligon, ca să arate presei că armele antiprotest sunt sigure: „Nu-mi îngrădeşte nimeni dreptul de a folosi gazul şi de la un metru”

Efectele se întind pe săptămâni   

Oricum, Jandarmeria a folosit în timpul intervenţiei agent CS sub formă de spray de mână, pulverizator de capacitate mărită sau cartuşe iritant lacrimogene. Cele din urmă au şi efectele cele mai puternice, agentul făcându-şi efectele pe o rază de 30 de metri. Aceste proiectile au şi fost folosite după ora 23.00 pentru eliberarea Pieţei Victoriei. 

Specialistul a mai precizat că efectele - iritaţii ale pielii, arsuri, de obicei uşoare (grad I/II), dermatită seboreică, laringită, pneumonită, bronhoconstricţie etc- pot dura şi trei săptămâni.  Oricum, în cazuri extreme expunerea la CS poate cauza afecţiuni ca edemul pulmonar, afectarea hepatică sau cardiacă şi hemoragii interne. 

Raed Arafat: Aceste substanţe iritante sunt în conformitate cu regulile internaţionale

În acest context, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat duminică seara că există multă manipulare în legătură cu protestul din 10 august şi sunt foarte mulţi "părerologi" care aruncă idei false în legătură cu efectele gazelor folosite de jandarmi, care au generat o adevărată isterie, arata Agerpres.

"Aceste substanţe iritante sunt în conformitate cu regulile internaţionale. Nimeni nu zice că nu sunt substanţe care nu sunt nocive, pentru că ele sunt substanţe care sunt folosite pentru incapacitarea unui om în timpul unei demonstraţii, deci nu înseamnă că sunt substanţe prietenoase, dar sunt conform legislaţiei internaţionale, conform ONU, sunt permise şi folosite în toate ţările europene, sunt achiziţionate o parte de Jandarmeria Română din Franţa şi Germania, o parte sunt fabricate în România, dar cu certificate de conformitate. Totuşi în spaţiul public sunt foarte mulţi părerologi care ies şi vorbesc şi aruncă foarte multe idei false fără să aibă nicio pregătire în acest sens. Şi am văzut aici şi aspectul că aceste gaze cauzează cancer mamar, că femeile care au fost expuse urmează să piardă sarcina în următoarele trei săptămâni, că în şase luni vor dezvolta cancer, că în şapte luni nu ştiu ce vor dezvolta. Asta a creat într-adevăr o isterie", a spus Raed Arafat la România TV.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite