UPDATE Doi profesori de la Universitatea Bioterra, puşi sub acuzare pentru că au divulgat subiectele la licenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea Bioterra, sediul din Bucureşti
Universitatea Bioterra, sediul din Bucureşti

40 de cadre didactice şi salariaţi ai Universităţii Bioterra din Capitală, cercetaţi pentru fapte de corupţie şi fals, au fost audiate joi de procurori, după 22 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Vâlcea şi Olt, potrivit Poliţiei Române. Deocamdată, Parchetul i-a pus sub acuzare pe doi dintre profesori - şefi de lucrări la două facultăţi de la Bioterra, acuzaţi că ar fi luat bani pentru subiectele de la examenul de licenţă din vară.

UPDATE Parchetul i-a pus sub acuzare pe Florin Adrian Dulugeac, şef de lucrări în cadrul Universităţii Bioterra Bucureşti – Facultatea de Control şi Expertiză a Produselor Alimentare, şi pe Laura Harcan, şef de lucrări la Facultatea de Drept, pentru divulgarea subiectelor de licenţă date la examenul din vară, dar şi pentru falsificarea notelor unor studenţi, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului General.

”În cauză, procurorii au început urmărirea penală pe numele lui Florin Adrian Gulugeac, şef de lucrări în cadrul Universităţii Bioterra Bucureşti - Facultatea de Control şi Expertiză a Produselor Alimentare, pe care îl acuzã de folosire în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale şi Laura Harcan, şef de lucrări în cadrul Universităţii Bioterra - Facultatea de Drept, pentru fals intelectual”, explică Ministerul Public.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie- iulie, profesorul Dulugeac ar fi furnizat informaţii care nu sunt destinate publicităţii mai multor persoane ce au susţinut examenul de licenţă la Universitatea Bioterra Bucureşti.

Subiecte divulgate, note mărite la examenul de licenţă din vară

De asemenea, cu ajutorul mai multor funcţionari din cadrul universităţii, acesta ar fi modificat notele obţinute de unii studenţi la susţinerea lucrării de licenţă sau la alte examene semestriale sau anuale sau a acordat note unor studenţi fără ca aceştia să fi susţinut măcar respectivele examene.

În prezent, anchetatorii derulează percheziţii ce vizează doi profesori universitari, cinci salariaţi din Universitatea Bioterra, care, în cursul zilei de joi vor fi conduşi la sediul Parchetului, urmând ca procurorii să decidă asupra măsurilor procesuale ce se vor impune în cauză.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au audiat până acum nouă persoane.

Anchetatorii au făcut 19 percheziţii în Bucureşti - una domiciliară şi alte 18 la Universitatea Bioterra -, una în Olt, una în Drăgăşani şi una în Ilfov.

UPDATE Ministerul Educaţiei va trimite Corpul de Control la Universitatea Bioterra, a anunţat ministrul Ecaterina Andronescu, potrivit Realitatea TV.

”Am şi dovedit în mandatele mele anterioare, prin fapte, că asemenea lucruri sunt incompatibile cu şcoala. Corupţia în şcoală este mult mai păguboasă decât în alte domenii din societate”, a explicat ministrul Educaţiei.

Ecaterina Andronescu a adăugat că, în paralel cu ancheta autorităţilor, va trimite şi Corpul de control al ministerului la Universitatea Bioterra pentru a vedea ce s-a întâmplat. Însă a menţionat că ancheta nu va fi extinsă la toate universităţile din ţară.

”Eu nu cred că trebuie sa punem pe toată lumea sub oprobiul fraudei, dar este problema fiecărei universităţi să-şi apere prestigiul”, a explicat ministrul.

UPDATE Rectorul Universităţii Bioterra din Bucureşti, Cornel Trandafir, a declarat, joi, că anchetatorii fac percheziţii în toate departamentele şi au cerut date despre un profesor acuzat de corupţie, precum şi despre foşti studenţi absolvenţi.

Rectorul a precizat că profesorul predă de trei patru ani la Facultatea de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare, având două discipline de specializare, potrivit Mediafax.

Descinderi în trei judeţe şi în Capitală

”Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Vâlcea, efectuează în prezent un număr de 22 percheziţii în locaţii din judeţele Bucureşti, Ilfov, Vâlcea şi Olt. Acţiunea se înscrie în cadrul cercetărilor care se desfăşoară cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni de corupţie şi fals faţă de mai multe cadre didactice şi salariaţi ai unei instituţii de învăţământ superior din Bucureşti”, informează Ministerul Public.

Oficialii susţin că au duse la secţie în jur de 40 de persoane, urmând ca, după audierea acestora, să se decidă cu privire la măsurile preventive ce se impun a fi luate în cauză

”În cauză se efectuează cercetări faţă de mai multe cadre didactice şi salariaţi ai unei instituţii de învăţământ superior din municipiul Bucureşti, pentru fapte de corupţie şi fals”, potrivit Poliţiei Române.

Mită pentru note mai mari

Potrivit unor surse judiciare, în acest caz ar fi vizate cadre didactice de la Universitatea Bioterra, care ar fi pretins bani de la studenţi pentru acordarea unor note mai mari la licenţă, potrivit Mediafax.

La percheziţii participă ofiţeri de poliţie de la Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu cei de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Vâlcea şi Poliţia Capitalei, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Universitatea Bioterra ”este prima şi singura universitate cu specializări "unicat" în domeniile managementului agroturistic, poliţiei fitosanitare şi zooveterinare, care ulterior au fost preluate şi de universităţi de stat, unde se află în stadiul de autorizare provizorie”, arată descrierea de pe site-ul oficial al instituţiei.

Universitatea Bioterra a fost implicată, în 2000, într-un scandal legat de emiterea de diplome şi certificate imprimate de Ministerul Educaţiei, fără ca Bioterra să aibă dreptul pentru asemenea tipizate, la acea vreme Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare (CNEEA) hotărând retragerea autorizaţiei, până la remedierea problemelor, potrivit Mediafax.

În 2011, Universitatea Bioterra din Bucureşti a fost clasată ca instituţie de învăţământ superior centrată pe educaţie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite