Universitatea din Bucureşti a solicitat Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Solicitarea Universităţii din Bucureşti de a i se retrage titlul de doctor lui Victor Ponta a ajuns la Ministerul Educaţiei joi dimineaţă. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a confirmat că scrisoarea a ajuns la minister şi că retragerea titlului se poate face numai prin ordin de ministru.

"Ţinând seama de decizia Comisiei de Etică şi de poziţia Senatului Universităţii din Bucureşti din 25 iulie 2012, vă rugăm să dispuneţi măsurile necesare în vederea retragerii titlului de Doctor în Drept acordat domnului Victor Ponta prin Ordinul Ministrului nr. 5663/ 15.12.2003", se arată în solicitarea Universităţii din Bucureşti.

Scrisoarea oficială este însoţită şi de următoarele documente (copii):

• dosarul înaintat ministerului în 2003, în vederea acordării titlului de doctor
• teza elaborată de domnul Victor Ponta
• decizia Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti din data de 17 iulie 2012 privind
acuzaţia de plagiat
• corespondenţa purtată de Universitatea din Bucureşti, cu comisiile de specialitate ale
MEN, în 2012. 

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că solicitarea Universităţii Bucureşti de retragere a titului de doctor al lui Victor Ponta a venit la minister, arătând că acordarea titului a fost făcută prin ordin de ministru, iar retragerea poate fi făcută ”printr-un act de de aceeaşi valoare”.

„Nu doresc ca educaţia să se transforme într-un tărâm al disputelor politice. Mă aflu în Parlament, la negocierea bugetului, am înţeles că la minister a venit această solictare a Universităţii Bucureşti cu privire la retragerea titului de doctor al domnului prim-ministru Victor Ponta. Eu sunt consecvent cu faptul că nu voi face altceva decât să respect legea şi nu o să temporizez în niciun fel ceea ce trebuie să fac conform legii. Va trebui să mă consult cu departamentul juridic de la minister. Vă confirm că în anul 2003, pe baza propunerii Universităţii Bucureşti, domnului Victor Ponta i s-a acordat titlul de doctor, acest lucru a fost certificat prin ordin de ministru, în momentul de faţă aceeaşi Universitate având la bază solicitarea primului-ministru, (cu o semnificaţie profundă nedorind să afecteze prestigiul educaţiei a făcut această solicitare), pe baza acestei solicitări Universitatea Bucureşti a făcut o cerere de retragere a titlului către ministrul Educaţiei şi ceretării ştiinţifice. E adevărat, voi face ceea ce am spus, mă consult cu colegii de la juridic, calea prin care se poate retrage titlul de doctor va fi aplicată cu celeritate”, a spus Cîmpeanu, citat de Mediafax.

Întrebat dacă, în conformitate cu simetria legii, nu ar trebui să fie dat tot un ordin de ministru pentru ridicarea titului de doctor, Cîmpeanu a răspuns: „E adevărat, este principiul simetriei actelor juridice şi retragerea titului poate fi făcută printr-un act prin aceeaşi valoare ca şi actul prin care a fost conferit titlul de doctor”.

Ponta a anunţat pe Facebook că vrea să renunţe la titlul de "Dottore"

La doi ani de la momentul în care Universitatea din Bucureşti (UB) declara că Victor Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat „Curtea Penală Internaţională", premierul a anunţat pe Facebook că vrea să renunţe la titlul de doctor. Concret, Victor Ponta a susţinut într-o scrisoare adresată UB, că „Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credinţă în argumentele mele la momentul apariţiei contestării şi nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic”.

Câteva ore mai târziu, Universitatea i-a răspuns, printr-o scrisoare, că "va întreprinde toate demersurile necesare", în acord cu solicitarea sa. „ Am apreciat sinceritatea tonului din scrisoarea dumneavoastră şi buna credinţă cu care, acum, luaţi în considerare demersul Universităţii din Bucureşti şi decizia Comisiei de Etică din 2012”, se arată în scrisoarea universităţii.

Istoria plagiatului lui Ponta

Plagiatul lui Ponta a fost denunţat de revista Nature în vara lui 2012, care a publicat documente ce indicau faptul că mai mult de jumătate din teza de doctorat a lui Ponta privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate. Conducerea Universităţii din Bucureşti a declarat atunci că doar Ministerul Educaţiei poate decide retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta, întrucât acesta este demnitar, precizând însă că raportul Comisiei de Etică şi al juriştilor confirmă plagiatul. Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a confirmat, de asemenea, plagiatul, fiind vorba de 85 de pagini din teză, potrivit analizei lor. Pe de altă parte, Consiliul Naţional de Etică a transmis că Ponta nu a plagiat, potrivit legislaţiei în vigoare în 2003, când i s-a acordat titlul.

În prima sa declaraţie pe această temă, Victor Ponta a spus că el consideră o performanţă faptul că, într-o lucrare de 410 pagini, a plagiat 30 dintre ele: „lucrarea dl. Diaconu are 30 de pagini, este o lucrare foarte bună, în care se face o scurtă descriere. Eu în 410 pagini am plagiat 30 de pagini, e o performanţă.” Tot Victor Ponta a mai declarat că „reglementările privitor la citarea în ghilimele sunt ulterioare anului 2003”; în realitate, citarea în ghilimele este o practică academică bine cunoscută, care datează de cel puţin 100 de ani. Mai târziu, Victor Ponta a declarat că nu ar fi plagiat şi că va demisiona dacă se va dovedi că lucrarea sa este plagiată. După decizia CNATDCU, Ponta nu a demisionat, afirmând în schimb despre ea că ar fi „O mizerie politică ... o execuţie mafiotă.

Solicitarea Universităţii din Bucureşti


Băsescu trage ultimul glonţ în plagiatul lui Ponta

Victor Ponta vrea să renunţe la titlul de „Dottore”

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite