TASS: Trupele ruse din Transnistria, pregătite să intervină la alegerile pentru parlamentul Moldovei
0
Trupele ruse din regiunea transnistreană au primit ordin să intervină în cazul apariţiei provocărilor în Zona de Securitate, în contextul alegerilor parlamentare anticipate, transmite TASS. Până aproape de orele amiezii votaseră deja peste 17.5oo de alegători domiciliaţi în regiunea transnistreană.
Trupele ruse au luat măsuri suplimentare şi sunt pregătite pentru eventuale provocări la secţiile de votare destinate locuitorilor din regiune, potrivit deschide.md.
„Comandamentul contingentului rus de menţinere a păcii a efectuat instrucţiuni, au fost luate măsuri suplimentare în legătură cu eventualele provocări, despre care ne-au avertizat forţele de ordine. Pacificatorii sunt gata să separe părţile care vor intra într-un eventual conflict, în conformitate cu regulile stabilite ", adeclarat Andrei Gorobţov, preşedintele delegaţiei Federaţiei Ruse în Comisia Unificată de Control.
Acesta a mai amintit de un incident petrecut la Varniţa cu implicarea AUR.
O prezenţă masivă la urne se observă în Transnistria, unde au fost deschise în total 41 de secţii de votare în cadrul alegerilor parlamentare anticipate care se desfăşoară duminică în Republica Moldova, relatează Radio Chişinău, citat de Agerpres.
Până aproape de orele amiezii votaseră deja 17.566 mii de alegători domiciliaţi în regiunea transnistreană, conform aceluiaşi post de radio, care relatează, citând martori, că dintre alegătorii transnistreni ar primi bani pentru votul lor.
Jurnalişti de la site-ul specializat Zona de Securitate au transmis de la faţa locului că au informaţii veridice potrivit cărora angajaţilor fabricii de textile Tirotex din Bender/Tighina li se oferă un bon dacă vin să voteze, în timp cei de holdingul Sheriff o sumă de aproximativ 25 de dolari de persoană. "Am auzit şi că se oferă 500 de ruble fiecărui om care vine să voteze", spune unul dintre jurnalişti, citaţi de Radio Chişinău.
Cetăţenii Republicii Moldova sunt aşteptaţi duminică, 11 iulie, la secţiile de votare pentru a-şi delega reprezentanţii în Parlamentul de la Chişinău. Marea bătălie în alegerile parlamentare anticipate se dă între Est şi Vest, între Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor, condus de ex-preşedinţii Vladimir Voronin şi Igor Dodon, şi Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), sprijinit de preşedintele Maia Sandu.
Autorităţile moldovene au organizat peste 2.100 de secţii de votare, dintre care 150 în străinătate şi 12 pentru cetăţenii cu drept de vot din Transnistria.