STENOGRAME Boc, Pogea, Videanu, Sârbu, Puşcaş şi Geoană, vizaţi de o anchetă DNA disjunsă din dosarul în care Ioan Niculae a fost trimis în judecată
0Procurorii DNA care l-au trimis în judecată pe miliadarul Ioan Niculae au disjuns ancheta şi au deschis un nou dosar în care sunt vizaţi mai mulţi foşti miniştri şi funcţionari publici. Printre ei: Emil Boc, Mircea Geoană şi Ilie Sârbu.
Este vorba de demnitari care au fost implicaţi în circuitul proiectului de Hotărâre de Guvern sau în demersurile pentru susţinerea actului normativ privind acordarea de subvenţii la achiziţia de îngrăşăminte din producţia internă, act normativ care ar fi fost profitabil pentru afacerile grupului Intergaro şi i-ar fi adus venituri lui Ioan Niculae de câteva sute de milioane de euro.
Omul de afaceri Ioan Niculae, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu şi doi dintre directorii firmei conduse de milionar au fost trimişi în judecată săptămâna aceasta de procurorii anticorupţie.
Pe parcursul urmăririi penale au ieşit la lumină informaţii care arată că anumiţi miniştri din cadrul Guvernului au susţinut proiectul de act normativ care l-ar fi favorizat pe Ioan Niculae, patronul Interagro, şi ar fi produs prejudicii evidente României, atât pe plan european, cât şi bugetului de stat, susţin anchetatorii.
Printre aceşti miniştri, actele de urmărire penală i-ar fi evidenţiat pe Emil Boc – prim ministru, Pogea Gheorghe – ministru al Finanţelor Publice şi Videanu Adrian – ministrul Economiei, care ar fi exercitat asupra secretarului de stat Harbuz Liviu, fie anumite forme de presiuni, fie demersuri de persuadare, pentru ca acesta să găsească soluţii pentru promovarea şi adoptarea actului normativ vizat de patronul Interagro.
“Un alt ministru despre care au rezultat date este Puşcaş Vasile, ministrul Integrării Europene la acel moment, despre care inculpaţii Nicolae Ioan şi Gheorghe Bunea Stancu au vorbit în mod repetat ca fiind unul dintre demnitarii care au susţinut interesele patronului Interagro”, arată procurorii DNA.
Sârbu, întâlniri cu Geoană
Mircea Geoană (D), discută cu Dan Nica (C) şi Ilie Sârbu (S) FOTO Mediafax
Procurorii arată că, de asemenea, şi în cazul ministrului Ilie Sârbu – ministrul Agriculturii, au rezultat date în privinţa unei posibile implicări infracţionale, atâta timp cât acest ministru, în ciuda opoziţiei funcţionarilor publici din, cât şi a înalţilor funcţionari reprezentanţi ai României pe lângă Comisia Europeană, a semnat proiectul de act normativ care l-ar fi favorizat pe Ioan Niculae şi a transmis respectivul document pe circuit în vederea avizării. Mai mult, în privinţa lui Ilie Sârbu au rezultat date concrete că s-ar fi întâlnit cu patronul INTERAGRO şi că ar fi discutat problematica acestui act normativ cu alţi politicieni şi demnitari (ex. Mircea Geoană, Gheorghe Bunea Stancu etc.).
Apare şi Preşedinţia
Un alt aspect rezultat în timpul urmării penale se referă la posibila implicare şi a altor demnitari la care s-ar fi apelat pentru a-i determina pe miniştrii şi funcţionarii din instituţiile publice să promoveze şi să adopte actul normativ care l-ar fi avantajat pe patronul Interagro.
“Dintre asemenea politicieni, pe parcursul urmăririi penale a fost nominalizat explicit preşedintele PSD şi al Senatului, la acel moment, Mircea Geoană, dar şi alţi politicieni şi demnitari, nominalizaţi nu prin nume, ci prin funcţie, de ex.: „preşedintele” – posibilă referire la contactarea acestuia de către patronul Ioan Niculae în contextul în care, chiar ministrul Ilie Sârbu confirmă că a fost abordat de la Preşedinţia României în acest scop”, susţin procurorii DNA.
Procurorii arată că cercetările vor continua şi pentru a se stabili dacă intervenţiile asupra miniştrilor nominalizaţi au fost realizate de anumite persoane care au oferit şi primit sume de bani din partea lui Ioan Niculae pentru a fi promovat şi adoptat actul normativ care ar fi avantajat grupul INTERAGRO. În acest caz, un exemplu ar fi Cocoş Dorin, faţă de care vor continua cercetările pentru a se stabili dacă a dat sau nu curs solicitărilor lui Ioan Niculae.
Baaklini i-a făcut legătura cu Cocoş
Baaklini, pentru a-şi uşura situaţia penală în dosarul devalizării Uzinei Constructoare de Maşini (UCM) Reşiţa, în care a şi fost condamnat între timp, a spus procurorilor DNA că, în 2009, a fost contactat de Ioan Niculae, care i-a oferit 2.000.000 de euro pentru a interveni la Guvern pentru emiterea unei HG.
„Ioan Niculae mi-a precizat la momentul când m-a rugat să-l pun în legătură cu Dorin Cocoş, că este dispus să ofere suma de 2.000.000 de euro pentru a obţine acel act normativ favorabil afacerilor sale cu îngrăşăminte. Această sumă de 2.000.000 de euro i-am precizat-o şi lui Dorin Cocoş ca fiind suma oferită de Ioan Niculae cu scopul arătat mai sus. Reiterez că, după ce l-am pus în legătură pe Ioan Niculae cu Dorin Cocoş, aceştia s-au întâlnit însă nu cunosc date concrete despre ce au discutat şi ce înţelegere a existat între ei”, a declarat Baaklini.
Intervenţii în Guvern
Ioan Niculae a fost turnat şi de omul de afaceri Dorin Cocoş. Totuşi, Cocos, la DNA, a declarat că Baaklini i-ar fi spus că este vorba doar de un milion de euro: „Said Baaklini mi-a spus că Ioan Niculae este dispus să ofere suma de 1.000.000 de euro dacă aceste intervenţii au succes iar actul normativ vizat de el este iniţiat şi aprobat. Mai precis, Said Baaklini a precizat că importantă este iniţierea actului deoarece după ce actul normativ este iniţiat se vor ocupa ei de aprobarea lui în Guvern. Practic, cei 1.000.000 de euro oferiţi de Ioan Niculae, vizau capacitarea lui Ilie Sârbu, ministrul Agriculturii să iniţieze proiectul de act normativ privind îngrăşămintele pentru agricultură”. Cocoş a precizat că a respins solicitările lui Niculae, explicându-i acestuia, la fel cum i-a explicat lui Baaklini, că nu poate realiza astfel de demersuri.
Said Baaklini FOTO Mediafax
Declaraţia lui Liviu Harbuz
Procurorii DNA arată că în acest caz, pe lângă mai multe interecptări telefonice, este importantă relatarea explicită a martorului Harbuz Liviu care este ferm în a-l indica pe Ioan Niculae ca fiind cel din spatele presiunilor şi încercărilor de corupere, pentru promovarea actului normativ prin care se acordau subvenţii la îngrăşăminte.
Astfel, pasajele cele mai importante din declaraţia lui Harbuz Liviu, ar fi relevate:
"La începutul anului 2009, la nivelul Ministerului Agriculturii şi ulterior la nivelul Guvernului, s-au demarat discuţii în legătură cu promovarea unui proiect de act normativ prin care să fie subvenţionată achiziţia de îngrăşăminte din producţia internă.
Cunosc că asemenea discuţii s-au purtat şi în cadrul structurilor de partid ale PSD însă nu cunosc amănunte întrucât nu eram un participant în asemenea structuri. Îmi amintesc că asemenea discuţii au fost purtate într-o şedinţă pregătitoare în biroul vicepremierului Dan Nica, şedinţă coordonată de preşedintele PSD de la acel moment, Mircea Geoană. Concluzia acestei şedinţe era în sensul promovării unui asemenea proiect de act normativ.
În virtutea atribuţiilor mele din cadrul Ministerului Agriculturii am fost însărcinat să găsesc soluţiile pentru care finanţarea acestui proiect de HG să fie realizată din fonduri europene. Această însărcinare am primit-o din partea ministrului de resort, Ilie Sârbu.
După discuţiile preliminare cu reprezentanţii de la Reprezentanţa României, s-a concluzionat că o asemenea subvenţie se încadrează ca fiind ajutor de stat ceea ce nu este agreat de Uniunea Europeană.
I-am adus la cunoştinţă acest aspect ministrului Ilie Sârbu care a insistat să mergem la CE să negociem şi apoi să găsim altă soluţie.
În acest sens au fost stabilite mai multe întâlniri la nivelul Comisiei şi chiar din debutul acestor discuţii s-a ajuns la concluzia că o asemenea subvenţie pentru îngrăşăminte reprezintă ajutor de stat iar România riscă o procedură de infringement.
Cu toate acestea, în discuţiile de la nivelul Guvernului, nu se accepta această situaţie şi se solicitau alte soluţii. În acest context am fost apostrofat de către premierul Emil Boc şi i-a solicitat ministrului Puşcaş să preia negocierile.
După ce am fost apostrofat de premier, un alt membru al Guvernului, ministrul Pogea a fost foarte vehement în a combate poziţia mea şi m-a criticat spunând că ar trebui găsite soluţii.
După şedinţa de Guvern am fost abordat şi de ministrul Adrian Videanu care mi-a solicitat politicos să îi sprijin în această problemă a subvenţiilor pentru îngrăşăminte.
Cert este că după acest moment, iniţiativa a fost preluată de ministrul Puşcaş care s-a dus şi el la discuţii la CE însă rezultatul a fost similar şi anume că o asemenea subvenţie reprezintă ajutor de stat.
Imediat după ce ministrul Puşcaş a venit cu acelaşi rezultat, Ioan Niculae, patronul Interagro a venit la ministrul Ilie Sârbu.
Nu am participat la discuţiile dintre Ioan Niculae şi Ilie Sârbu însă am fost chemat de ministru care mi-a spus că a fost vizitat de Ioan Niculae şi mi-a cerut să mă duc din nou la Comisia Europeană şi să găsesc alte soluţii.
Cred că aceasta a fost a doua sau a treia deplasare a mea la Bruxelles în acest scop.
……………
Cumva, concluzia mai multor decidenţi politici din Guvern a fost că eu nu doresc să se găsească soluţii pentru acordarea de subvenţii pentru îngrăşăminte deşi poziţia mea era susţinută de Reprezentanţa României la CE care a trimis mai multe infograme în acest sens.
La acel moment nu cunoşteam detaliile procesului care stătea în spatele insistenţelor pentru a fi promovat un asemenea proiect de act normativ. Cunoşteam că Ioan Niculae promova într-o formă agresivă necesitatea acestei HG ca formă de susţinere a industriei chimice, acuzând decidenţii politici de falimentarea industriei chimice. Mai mult ameninţa că scoate toţi oamenii în stradă. Despre această formă de presiune îmi relata şi ministrul Ilie Sârbu care îmi spunea că dacă vin 5.000 de oameni în stradă la minister o să mă trimită pe mine să vorbesc cu ei.
În acest context, posibil în luna martie 2009, am fost contactat de Said Baaklini, pe care îl cunoşteam ca urmare a unor cunoştinţe comune, acesta fiindu-mi şi vecin.
Cu această ocazie Said Baaklini mi-a spus că proiectul de HG privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte este foarte important să fie adoptat, că nici ministrul Puşcaş nu a rezolvat deşi îşi luase angajamentul că ve rezolva problema.
Tot în acest context, Said Baaklini mi-a spus că dacă voi „rezolva” problema în două săptămâni voi avea sprijinul întregului Guvern iar Ioan Niculae, patronul grupului Interagro este dispus să plătească 3 milioane euro celui care va rezolva problema. Practic, Said Baaklini mi-a sugerat că ori eu, ori Puşcaş, vom primi de la Ioan Niculae 3.000.000 euro dacă reuşim să găsim soluţia pentru adoptarea acestui act normativ.
I-am spus lui Said Baaklini că este nebun că încearcă să rezolve problema în felul acesta, că nu se va putea trece peste Comisia Europeană şi că oricâţi bani ar da nu vor găsi o soluţie. L-am sfătuit pe Said Baaklini să nu se bage într-o astfel de problemă.
După această încercare de corupere a mea din partea lui Said Baaklini, acesta nu a mai insistat având în vedere răspunsul meu ferm prin care am declinat această abordare, însă la final mi-a spus că voi vedea că problema se va rezolva oricum.
La acel moment mi-a fost clar că în spatele întregului demers pentru promovarea HG privind acordarea de subvenţii pentru achiziţia de îngrăşăminte se afla Ioan Niculae. Mult mai târziu am aflat că firmele lui Ioan Niculae aveau pe stoc o mare cantitate de îngrăşăminte.
Imediat după încercarea de corupere de către Said Baaklini, i-am atras atenţia ministrului Sârbu asupra presiunilor care se exercită în vederea promovării HG privind subvenţiile pentru îngrăşăminte şi i-am explicat în detaliu consecinţele adoptării respectivului act normativ. De altfel, ceea ce i-am spus ministrului Sârbu la acel moment, ulterior s-a concretizat într-o notă internă a Direcţiei Afaceri Interne din cadrul Ministerului Agriculturii din data 12.03.2009.
Această notă din 12.03.2009 a fost întocmită tocmai cu scopul informării şi protejării ministrului de luarea unei decizii sub presiune. Îmi era evident la acel moment că ministrul Sârbu se afla sub presiune având în vedere ordinele pe care mi le dăduse în sensul găsirii unei soluţii pentru promovarea acestui act normativ. De altfel, în toată această perioadă şi asupra mea s-au exercitat diferite forme de presiune, de la afirmaţii prin care se cerea eliberarea mea din funcţie, sugerată fie de premier, fie exprimată direct de Ioan Niculae într-o poziţie publică, până la încercarea de corupere aşa cum am detaliat-o.
Am cunoştinţă că ministrul Sârbu a semnat proiectul de HG privind acordarea subvenţiilor pentru îngrăşăminte, care a şi fost trimis spre avizare la Ministerul Finanţelor Publice, deşi ministrul Sârbu urmare a situaţiei prezentată de mine şi ceilalţi cu care s-a relaţionat în perioada respectivă (funcţionari din cadrul ministerului, ambasador şi funcţionari de la Reprezentanţa României la Bruxelles, etc.), avea reprezentarea că un asemenea proiect nu este în conformitate cu recomandările europene".
Discuţiile Ioan Niculae - Bunea Stancu
Gheorghe Bunea Stancu FOTO Mediafax
De asemenea, relevante sunt mai multe stenograme, ale unor discuţii telefonice, din anul 2009, dintre Ioan Niculae şi fostul preşedinte al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stanciu- trimis în judecată în acest dosar, arată cum se făceau intervenţii în Guvern.
Procurorii DNA spun că Bunea-Stancu şi Niculae aveau reprezentarea faptului că discută despre un subiect ilegal, că respectiva subvenţie la îngrăşăminte este una care va produce prejudicii României, este relevat de pasajul în care Gheorghe Bunea Stancu explică că în cazul blocării actualului proiect, se va găsi o altă variantă “mascată”, mai precis acordarea de subvenţii în domeniul industrial. Replica omului de afaceri este agresivă, nervoasă, acesta dorind cu orice preţ promovarea actului normativ în formula existentă la acel moment care i-ar fi asigurat obţinerea de venituri de câteva sute de milioane de euro.
Pasaje relevante din acest dialog sunt următoarele:
Ioan Niculae: Da, Stănele!
Gheorghe Bunea Stancu: Deci treaba e în felul următor: Ăla, ai văzut şi tu, ştiam de ieri, dar nu te-am mai sunat ieri, că era la Floreasca, că am vorbit la Floreasca şi l-a operat de colecist pe vagabondul ăsta de Ilie Sârbu.
Ioan Niculae: Da?
….
Gheorghe Bunea Stancu: Deci a avut o problemă. Şi nu l-am găsit pe Dan. O să vorbesc cu Puşcaş. în schimb, am vorbit cu Geoană. Acuma am închis cu el.
Ioan Niculae: Aşa.
GBS: Şi omul mi-a spus aşa: Ştie de ce şi cum. El este unul dintre susţinătorii cu ardoare al acestui program. A văzut cu ochii lui răspunsul de la Bruxelles, în care Bruxelles-ul nu i-a dat voie pe agricultură, că n-am avut îngheţ, că n-am avut nu ştiu ce p... calului n-am avut, şi nu e de acord, îl consideră ajutor de Stat. Dar el mi-a spus că are o variantă pe industrie. Ai înţeles? Adică să stimuleze industria prin subvenţii şi subvenţiile să ajungă de fapt la agricultori, ştii? E o chestie mascată, cum ar veni. Ai înţeles?
Ioan Niculae: Nu ştie, băi, nimica, dă-l în p... mă-sii! Deci varianta care e făcută vineri la Ministerul Agriculturii nu e pe industrie, e pe agricultură, pe ajutorul de stat pe agricultură, datorită crizei economice. O am eu făcută, dă-o-n….! Nu ştie. Dă-l în…!
Gheorghe Bunea Stancu: Eu ţi-am spus ce mi-a spus el.
Ioan Niculae: Da, da. Vorbeşte poveşti! Vorbeşte după ureche, ce a declarat Sârbu acum vreo săptămână şi ceva.
Gheorghe Bunea Stancu: Bun. Şi aia, varianta aia?
Ioan Niculae: Da. Sigur. Păi e făcută cu ei! E făcută împreună cu Ministerul Agriculturii, cu Ministerul Finanţelor, cu Ministerul Economiei.
Gheorghe Bunea Stancu: Cu cine de la Ministerul Agriculturii ai făcut-o?
Ioan Niculae: Vasile Puşcaş, băi, a coordonat-o! Dacă vorbeşti cu el, îţi spune exact el ce s-a întâmplat.
Gheorghe Bunea Stancu: Hai că închid acuma şi vorbesc cu Puşcaş.
Ioan Niculae: Vorbeşte cu Puşcaş! Şi zi-i... Ajutorul lui Puşcaş este... El a spus: Băi, până în 3 zile să-mi daţi documentul! Pentru că eu trebuie s-o bag, săptămâna viitoare să fie Hotărârea de Guvern, iar la Bruxelles pe 23 este Consiliul de Miniştri al Bruxelles-ului. Deci Geoană e pe dinafară de subiect. Vasile ştie exact. Noi am fost la el săptămâna asta şi ne-a ajutat omul, să ştii. Un om deosebit, Puşcaş!
Gheorghe Bunea Stancu: Îl sun. Păi da' pe Puşcaş îl ştiu şi eu.
Ioan Niculae: Un om deosebit, să ştii! Deosebit!
Gheorghe Bunea Stancu: Deci îl sun pe Geoană înapoi şi-i spun să ia legătura cu Puşcaş.
Ioan Niculae: Da. Deci Puşcaş ştie foarte bine subiectul. Singura problemă este că, dacă nenorocitul ăsta e în spital, cele trei zile care a zis Puşcaş, deci până luni, cel târziu marţi...
Gheorghe Bunea Stancu: Dar lasă măi, ce? Dacă moare Ilie Sârbu... Are înlocuitor, are secretar de Stat, care e problema?
Ioan Niculae: Îl are pe ăla, pe...
Gheorghe Bunea Stancu: Harbuz.
Ioan Niculae: Pe Harbuz. Dar problema nu e de Harbuz, este de ăia care trebuie să lucreze acolo, trebuie să dea nişte documente. La fiecare punct din ce s-a făcut vineri. Cu ei s-a făcut. La Ministerul Agriculturii s-a făcut. Trebuie să susţină la Bruxelles. Să-i dea documentele de susţinere. Exact ce n-au dat până acuma deloc.
Gheorghe Bunea Stancu: Aha!
Ioan Niculae: Ştie bine Puşcaş, măi. Dacă vorbeşti cu el, zi-i: Domnule Puşcaş, am înţeles nu numai faptul că ne-aţi ajutat. Chiar sunteţi iniţiatorul... domnule, haideţi, vă rog, faceţi pe dracu' în patru să iasă asta săptămâna viitoare!
Gheorghe Bunea Stancu: Nu. Lasă, că-i spun altceva! Că am vorbit cu Geoană şi vrea să ne ajute neapărat. Şi asta e realitatea. Că Geoană a zis: Băi...
Ioan Niculae: Au fost oamenii mei la el, după aia i-a trimis el... El a aranjat întâlnirea de vineri, de la Ministerul Agriculturii, cu Finanţele şi cu ăilalţii... La el s-au dus înapoi materialele după ce le-au lucrat ăştia. A dat o femeie de la el foarte bună acolo, de-a fost prezentă. Deci ştie bine problema Puşcaş. El a spus: Băi, ăsta n-a făcut nimica! Că ăsta trebuia să susţină de acum două luni de zile. N-a făcut nimic nenorocitul ăsta de Sârbu!
Gheorghe Bunea Stancu: Hai că vedem ce facem! Şi o să-l sun pe Geoană înapoi.
Ioan Niculae: Sună-l, măi, pe Geoană şi spune-i: Băi, roagă-l pe Vasile Puşcaş!
Gheorghe Bunea Stancu: Da.
Ioan Niculae: Şi nu pe Vasile. Trebuie el, Geoană, să dea dispoziţie lui Harbuz, să-i zică: Băi, în trei zile v-a zis Puşcaş să pregătiţi materialele, pregătiţi-le! Nu le plimbaţi iar două luni de zile, cum aţi făcut-o până acuma!
Gheorghe Bunea Stancu: Nu măi. îmi trebuie de la Puşcaş şi Puşcaş să-i spună unde e cheia. Am înţeles.
Ioan Niculae: Da, da.
Gheorghe Bunea Stancu: Bine. Hai că văd!
Intervenţiile la Mircea Geoană
Ioan Niculae este este informat de Gheorghe Bunea Stancu că a discutat problematica critică cu ministrul Vasile Puşcaş care, pe lângă aprecierile de natură tehnică cu privire la ajutorul de stat, i-ar fi precizat că blocajul în adoptarea proiectului de HG este generat de ministrul Ilie Sârbu, care ar putea să facă o documentaţie care să fie agreată la Bruxelles. De asemenea, Gheorghe Bunea Stancu îi promite omului de afaceri că va discuta cu preşedintele Mircea Geoană pentru a pune presiune asupra lui Ilie Sârbu în vederea deblocării proiectului de act normativ.
Pasaje relevante din acest dialog sunt următoarele:
Ioan Niculae: Da, Stănel!
Gheorghe Bunea Stancu: Deci am vorbit din nou cu Vasile, cu Puşcaş, că totuşi încerc să vin la Bucureşti, să văd cum dracu' fac să vin. El îmi spune, deci eu i-am pus întrebări, că ştiu cum să pun întrebările. Indiferent de unde este sursa, politica agrară este politică europeană, ajutorul de stat este politică europeană şi nu se pot da bani nu cu informarea, ci cu aprobarea Consiliului Europei. Noua Comisie, atenţie, a Consiliului, şi el mi-a zis aşa, deci nu e nicio chestie, a zis: domnule preşedinte, mingea este la Sârbu. Şi am făcut un comentariu vizavi de personajul Sârbu. L-am mai făcut dimineaţă mai uşor şi a doua oară l-am făcut din nou. Şi este de aceeaşi părere cu mine. Înţelegi? Şi am făcut o greşeală. Am luat-o, că unul dintre proşti am fost eu, de ce să nu recunosc? Că doar dacă sunt dobitoc, sunt dobitoc, ce să mai! Şi el mi-a zis, eu spuneam, zic dacă era un Steriu, dacă era un altul de o altă vârstă, cu siguranţă că înţelegea mult mai bine ceea ce înseamnă politică europeană în agricultură. Ăsta nici nu înţelege, domne! Popa ăsta este un tâmpit! O să am o discuţie cu Geoană pe tema asta! Şi o să vezi că o să-l fac zob, o să apară şi-n ziare (neinteligibil). Deci în concluzie, el merge pe drumul lui, trebuie împuns Sârbu ca să facă o documentaţie care să susţină, să se bată pentru ţară, chiar aşa să...
Ioan Niculae: Corect, aşa este.
Gheorghe Bunea Stancu: Da.
Ioan Niculae: Dar documentaţia trebuie să se facă la Ministerul Agriculturii, ce-ţi spuneam eu ţie. Dacă ăia n-o fac...
Gheorghe Bunea Stancu: Până după amiază îl înţep mai tare pe Geoană, îl rog eu la sentiment, că am eu alte treburi cu el.
Ioan Niculae: Bine, bine.
Memoriile către prim-ministru
Gheorghe Bunea Stancu i-a comunicat milidarului care îi comunică punctul său de vedere cu privire la un demers realizat de subordonanţii lui Ioan Niculae de la Combinatul NITROPOROS, şi anume înaintarea unui memoriu către primul ministru. Cu această ocazie se reia tema influenţării decizionalilor guvernamentali prin intermediul preşedintelui Mircea Geoană.
Pasaje relevante din acest dialog, sunt următoarele:
Gheorghe Bunea Stancu: Cine-a scris, mă, textul ăsta?
Ioan Niculae: Păi eu ştiu cine? Care text?
Gheorghe Bunea Stancu: Ăsta-i care mi l-ai trimis tu cu Nitrofosfor ăsta.
Ioan Niculae:Nitrofosfor. Ai noştri, oamenii noştri. Băieţii noştri.
Gheorghe Bunea Stancu: Prostuţi.
Ioan Niculae: De ce?
Gheorghe Bunea Stancu: Mie nu-mi place textul. Fraze lungi, nu sunt directe, termeni care sunt şi agramaţi şi finalul este foarte prost. Dar, în sfârşit, asta-i treaba lui, care-a scris-o. Dacă o citeşti pe aia cu „Domnule Prim Ministru" şi citeşti prima frază, care-i pe juma de pagină, eu nu ştiu ce carte are ăsta care a scris-o pe asta, dar în sfârşit. Dar nu asta este important. Mai important e ce mi-ai scris tu, decât ce spune în asta.
Ioan Niculae: Da, da.
Gheorghe Bunea Stancu: Mai clar mi-ai scris tu, decât mi-au scris ăştia. Deci citesc fraza asta, cică: totalul dezacord faţă de încercările de modificare a celor convenite la întâlnirile anterioare şi dorim să menţionăm că în eventualitatea în care Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului va fi adoptată în forma actuală, propusă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor (neinteligibil) fără a ţine seama de doleanţa agricultorilor (neinteligibil) vor fi grav afectate culturile semănate în toamna anului 2008. Până aici era bine, dacă se oprea aici. Şi menţinerea în funcţiune într-o anumită măsură (neinteligibil) combinate chimice producătoare de îngrăşăminte. Deci lucrul ăsta de aici, contravine în parte ceea ce a spus în prima parte. El aici trebuia să se oprească la culturi semănate în toamna anului 2008 şi punea punct. De asemenea, neţinând cont de părerea voastră vizavi de alea, îngrăşămintele agricole cu mai multe elemente...
Ioan Niculae: Complexe.
Gheorghe Bunea Stancu: Complexe, conduce la menţinerea în funcţiune a unui singur combinat, nu? Că cam asta e ideea.
Ioan Niculae: Şi închiderea celorlalte 6.
Gheorghe Bunea Stancu: Şi închiderea celorlalte 6. Culturile semănate în toamna anului 2008 era bine şi menţinerea în funcţiune într-o anumită măsură a combinatelor chimice producătoare de îngrăşăminte. După aceea, mai jos, vii şi te contrazici şi spui: De asemenea,…
Ioan Niculae: Asta am văzut-o după ce-au trimis-o, că ei au făcut-o bine prima dată, cu băiatul meu şi...şi încă un tip de aici, de la Energie şi a venit el de acasă şi a mai îndulcit-o, să nu fie dură la Primul Ministru. Un prost, un tâmpit.
Gheorghe Bunea Stancu: Un prost. Deci când scrii la Primul Ministru, eu mai am ceva timp, dar ăla n-are timp deloc. O singură pagină era mai mult decât trebuie.
Ioan Niculae: Corect. Aşa este.
Gheorghe Bunea Stancu: Şi spune: De asemenea (neinteligibil) din suma alocată se va duce numai către un singur producător de îngrăşăminte chimice. Eu aici aş fi folosit nişte elemente mult mai dure, l-aş fi băgat şi pe Băsel în jocul ăsta, că eu îţi spun sincer cum aş fi făcut eu. Deci aş fi facut-o pe o chestie foarte directă, dar şi cu o tentă protocolară, cu o anumită demnitate scrisă, că îi scrii unui prim ministru. Una peste alta i-aş spune ce trebuie. Acuma mă apuc de lucru. Acuma am scăpat de toată lumea, i-am dat pe toţi afară şi nu mai primesc pe nimeni la ora asta.
Ioan Niculae:Bine, Stănel!. Cu nemernicul ăsta te-ai întâlnit, nu acolo unde vroia el, că mă duc eu cu o strategie (neinteligibil) numai aşa la mişto, ştii? Că vrea el să-i dau eu nu ştiu care, punctele noastre!
Gheorghe Bunea Stancu: Am văzut.
Ioan Niculae: F...-ţi gura mă-tii de nenorocit ce eşti! Ce crezi tu, că mă amorţeşti pentru miercuri, ca s-o...
Gheorghe Bunea Stancu: Păi nu, putea să te cheme şi ăia după ce trecea.
Ioan Niculae:Da, aşa este. Bă, trebuie vorbit cu Geoană, neapărat.
Gheorghe Bunea Stancu: Deci o să vorbim cu Geoană, numai că la discuţia care am avut-o când am fost atunci, înainte de veni tu, eu l-am tatonat p-ăşta şi este pro Sârbu. Dar numai că am eu alte argumente acum. Lasă că o facem altfel acolo. Bine, hai că vorbim, da?
Ioan Niculae: Da.