Scriitorul Ioan Groşan a turnat la Securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membru în conducerea Uniunii Scriitorilor, Groşan este acuzat de CNSAS că a fost informatorul Securităţii, fiind recrutat în 1974. CNSAS cere judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al lui Groşan, care ar fi avut numele de cod „Radu Greceanu“.

Citiţi şi: Senatul a trimis o declarație de avere greșită, ca dovadă în procesul Rodicăi Stănoiu împotriva CNSAS

Turnător cu facilităţi de revoluţionar

Turnător la Secu' împarte legea în Iaşi (UPDATE)

Fost consilier județean, turnător la Securitate pentru 100 de lei şi un bilet la meci

Vaslui: Au bătut palma cu Securitatea

Oamenii de cultură din Maramureş îl apără pe Ioan Groşan

Colegii de breaslă ai lui Ioan Groşan au rămas uimiţi de solicitarea CNSAS, iar preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, nu a putut fi contactat, ieri, pentru a preciza poziţia instituţiei pe care o coordonează în legătură cu acuzaţiile aduse scriitorului Ioan Groşan.

Recrutat în armată

Ioan Groşan a fost recrutat, potrivit CNSAS, la 10 mai 1974, în biroul ofiţerului de contrainformaţii militare din cadrul UM 01295, unde-şi satisfăcea stagiul militar. El ar fi primit numele conspirativ de informator „Radu Greceanu".

Mărturii din temniţele iadului: "M-au pus în faţa plutonului de execuţie pentru că nu am vrut să devin colaborator al Securităţii"

Recrutarea sa a fost, conform CNSAS, „în scopul acoperirii informative a secţiei româno-latine a anului I de la Facultatea de Filologie din Cluj". Potrivit consemnărilor ofiţerului recrutor, la acea dată, scriitorul a semnat un angajament, dar care nu s-a păstrat la dosar. În anul 1978, după absolvirea facultăţii, Groşan a fost repartizat ca profesor de limba şi literatura română la o şcoală generală din Bucureşti.

Mai mulţi ofiţeri de Securitate au încercat să-l contacteze, dar Groşan a refuzat colaborarea şi a fost abandonat în reţea la 30 decembrie 1978.
Principala acuzaţie a CNSAS este încălcarea dreptului la viaţă privată, în cazul unei note informative olografe, furnizată de Groşan la data de 16 decembrie 1974.

Generalul în rezervă Staicu Buciumeni:„Cine îşi închipuie că Iliescu s-a schimbat, acela nu trăieşte cu picioarele pe pământ”

Şi-a turnat proful de filosofie

„Cu privire la conferenţiarul M., care predă filosofia şi ţine seminarii la studenţii din anul I...propagă idei care nu ţin de specificul obiectului de predare şi care sunt cu totul în afara moralei şi a eticii comuniste. Sub o aparenţă inofensivă, conferenţiarul M. vorbeşte despre mizeria care mai există în ţară («Nici nu vă închipuiţi câtă mizerie mai există la noi!»), dând exemple din satele din Munţii Apuseni unde a fost pentru a face o anchetă".

Un tată al cărui băiat a fost împuşcat la Revoluţie:"Iliescu, Brucan şi Militaru au fost cei trei spioni ruşi care au ordonat să se tragă.Ei sunt criminalii!

El spune că în ţară se face mult şi prost, având grijă să completeze apoi imediat că aceasta e o stare de moment şi că nu mai e foarte mult de construit. Conferenţiarul M. spune că oamenii nu-şi pot cumpăra mobila de care au nevoie, nu pot cumpăra un tablou bun etc. Face calcule în privinţa timpului pierdut la autobuze şi pune totul pe seama proastei organizări, declarând că de vină este primarul municipiului", scria Ioan Groşan, sub numele de „Radu Greceanu".

Conferenţiarul, sancţionat de partid

„Mereu ironic şi infatuat, astfel că la seminarul cu tema «Ludwing Fenerbach şi sfârşitul filosofiei clasice germane», conferenţiarul a vorbit singur două ore despre mizeria din Apuseni, studenţii aşteptând seminarul viitor pentru dezbaterea temei respective. De multe ori la cursuri, conferenţiarul M. spune că el de aceea vorbeşte fiindcă e plătit, că pot studenţii să nu vină la cursuri (dar să fie trecuţi absenţi), fiindcă el la fel vorbeşte şi în faţa unui student, şi în faţa a 50 de studenţi", a continuat delaţiunile „Radu Greceanu".

CNSAS a arătat că, pe baza acestei note informative, securiştii au făcut o informare către partid şi s-a propus „copia notei se va exploata DUI (n.r. - dosar de urmărire informativă) ce se va deschide asupra lui M.O.". Ofiţerul de legătură al lui Ioan Groşan consemna următoarele:

„De la recrutare şi până în prezent, informatorul, în cadrul supravegherii informative a anului şi a cercului de relaţii, ne-a furnizat date de interes operativ cu privire la manifestările duşmănoase a unui cadru didactic, date care s-au confirmat pe încă trei linii, iar pe baza semnalărilor noastre organul judeţean de partid a întreprins o anchetă şi l-a sancţionat".

Generalul în rezervă Staicu Buciumeni:„Cine îşi închipuie că Iliescu s-a schimbat, acela nu trăieşte cu picioarele pe pământ”

Ioan T. Morar: „Sunt foarte tulburat"

Scriitorul Ioan T. Morar  s-a arătat surprins că Ioan Groşan a colaborat cu fosta Securitate. „Sunt foarte tulburat", a declarat acesta. „Suntem prieteni de foarte mulţi ani, acum aflu, pentru prima dată, despre această posibilă relaţie cu Securitatea. Nu am avut niciodată discuţii pe această temă", a explicat Morar.

„Ceea ce a făcut el, după terminarea facultăţii, umorul, şopârlele - vezi „Planeta Mediocrilor", „O sută de ani de zile la Porţile Orientului" - mi se par acum un fel de luptă şi sunt scrise cu foarte mult curaj pentru acea perioadă", arată Morar. „Şi faptul că Groşan a refuzat să colaboreze, după absolvirea facultăţii, îl iau ca pe un bun.  A avut «Drumul Damascului» şi s-a întors după aceea", a conchis Morar.

Iaru: „A fost şi va rămâne prietenul meu"

Poetul Florin Iaru, prieten cu Groşan, ne-a declarat că nu-l mai surprinde nimic după ce a citit cărţile lui Luca Piţu - „Documentele antume ale «Grupului de la Iaşi»" şi Dorin Tudoran - „Eu, fiul lor. Dosar de securitate". „Nu pot să comentez despre Groşan. A fost şi va rămâne prietenul meu, cu bune şi cu rele", a arătat Iaru. „Dacă Groşan a refuzat colaborarea cu Securitatea timp de 15 ani, nu pot decât să-mi scot pălăria în faţa lui", a completat poetul. Iaru a arătat că sistemul comunist a scos tot ce era mai rău din oameni.

Eroii Galaţiului/Vezi aici pe cei care şi-au dat viaţa pentru libertatea noastră

Crimele Revoluţiei/Drama tatălui care şi-a găsit băiatul gata îngropat: "Nici nu am apucat să-i mai văd sicriul"

Dezvăluiri/ Povestea revoluţionarului căruia i s-a refuzat revoluţia din cauza lui Ion Iliescu

Florin Marinescu, fosta gardă de corp a dictatorului comunist: „Ceauşescu era dominat de Elena”

REFUZUL

În 1989, securiştii au reluat contactarea scriitorului în vederea încadrării informative a unui angajat de la postul de radio „Europa Liberă". Potrivit CNSAS, el ar fi declarat că „a mai avut anterior, în timpul facultăţii, contacte cu organele de securitate, dar că după absolvire şi repartizarea în Bucureşti, a întrerupt aceste legături. Nu doreşte să fie numit «informator», dar doreşte şi acceptă în continuare un dialog cu organele de securitate".

„M-au ameninţat că nu mai ajung la facultate"

Contactat de „Adevărul" pentru a răspunde acuzaţiilor CNSAS, Ioan Groşan povesteşte cum a decurs relaţia sa cu Securitatea.

Adevărul: Tu ai primit de la CNSAS solicitarea către Justiţie?

Ioan Groşan: Am primit o citaţie de la Curtea de Apel Bucureşti şi un înscris de la CNSAS în care se spune că am fost recrutat în 1974.

ÎNCEPUTUL

Da, 10 mai 1974. Unde ai făcut tu armata, la ce armă?

La o unitate de la Corbu, din judeţul Constanţa. Infanterie.

Erai TR-ist, nu?

Da, TR-ist. Noi am fost prima promoţie care am făcut armata imediat după reuşita la facultate.

Şi avem în aceste documente data de 10 mai 1974.  Ce-ţi aminteşti de acea zi?

Am fost chemaţi mai mulţi, pe rând, în biroul de Contrainformaţii, la CI-st, şi aşa, mai voalat, mai cu aluzii, ni s-a pus în vedere că dacă nu semnăm documentul ăla s-ar putea, asta era ameninţarea cea mai cumplită, că s-ar putea să nu mai ajungem la facultate şi să ne treacă la trupeţi, la un an şi patru luni.

UNCHIUL DIN AMERICA

Dar voi luaserăţi examenul de admitere...

Da, intrasem la facultate.

Dar până atunci, în armată, mai avuseseşi necazuri cu comandanţii?

Nu, îţi spun eu ce-am avut. Am avut un unchi, frate al mamei,  care fugise în Occident şi îmi trimitea scrisori la unitate, de prin Detroit. Scrisorile erau deschise şi mi s-a pus în vedere să nu-mi mai scrie nimeni acolo. Deci aveam o pată, să zicem, la dosar.

CI-stul ştia de scrisori?

Dar bineînţeles că ştia, doar el mi le arăta.

Dar unchiul tău nu realiza că-ţi poate periclita...

Nu, avea inconştienţa asta de a trimite şi nişte broşurele din astea legionare, era în grupul ăla de la Detroit, de bătrâni. Şi m-au pus în faţa faptului împlinit, pe ideea că nu mai are rost să merg la facultate. Asta a fost cea mai cumplită ameninţare şi atunci am semnat angajamentul. Dar sigur că n-am semnat numai eu, pentru că era un du-te-vino acolo, la biroul CI-stului, de-ai noştri, TR-işti. Tot plutonul am trecut pe acolo în ziua aia şi în ziua următoare. Că pe lângă CI-stul unităţii era şi un colonel venit de la Cluj.

Tot atunci ţi-au atribuit şi numele de Radu Greceanu?

Da, tot atunci.

COLONELUL DE LA CLUJ

Cât ai fost în armată, ai mai avut vreo tangenţă cu CI-stul?

Nu, însă imediat cum am ajuns la facultate, în toamnă, am fost contactat.

Cine te-a contactat şi cum? Mai ţii minte?

Sigur că da, mă chemau la Decanat, într-un birou. Acolo era colonelul ăsta.

Acelaşi colonel care fusese şi la unitatea militară?

Exact, acelaşi colonel.

Deci era un fel de securist al facultăţii.

Exact. Cred că în patru ani, până în 78, când am terminat facultatea şi am refuzat orice contact cu ei, de vreo două ori pe an m-au prins la colţ.

Şi ce le spuneai?

Păi te întrebau, erau discuţii din astea, chipurile foarte amabile. Cum ţi se pare studentul Vasile Ferne, de exemplu, care trebuia să primească o bursă în Occident. Şi i-am dat o recomandare foarte călduroasă, drept dovadă că a şi plecat. Vreau să-ţi spun că toate chestiile astea erau sub formă de conversaţii şi ei făceau după aia raport. Sunt rezumatele a ceea ce vorbeam cu ei.

Deci tu n-ai scris efectiv note informative...

Cu excepţia ăsteia, cu Vasile Ferne. Vreau să-ţi spun că ei, prin mici presiuni, prin mici şantaje, prin ameninţări de tot felul, mai ales asta, că n-o să mai ajungi la facultate, ei au încercat să ne strice tinereţea, idealurile, visurile - ba mai mult, chiar şi umorul. Aşa cum n-au reuşit să ne culpabilizeze nici atunci, n-or să reuşească să mă culpabilizeze, în ceea ce mă priveşte, nici azi. Ţin minte că la spectacolele grupului Ars Amatoria, care aveau mare succes, îl zăream din când în când în sală pe colonelul ăsta, care era foarte atent.

Mai ştii cum îl cheamă?

Cred că îl cheamă Călian.

Acest Călian, te-ai mai văzut cu el?

Nu, nu, de atunci, nu. Poate c-o fi şi murit, că avea vreo 50 de ani.

MISTERIOSUL CONFERENŢIAR

Tot în nota CNSAS se arată că în ziua de 16 decembrie 1974, abia începuseşi facultatea, printr-o notă informativă olografă, referitoare la un conferenţiar M., de la...

Nu, nu, asta n-o recunosc, pentru că niciodată n-am avut discuţii despre profesori. Nu cred că există aşa ceva. M-am tot gândit şi eu cine-o fi conferenţiarul M. Că n-am avut niciodată un conferenţiar M.

Deci nu-ţi aduci aminte aşa ceva? Care predă filosofia şi ţine seminarii la studenţii de anul I?

Nu există aşa ceva. Nouă ne preda filosofia unul Drondoe, profesor universitar.

Era profesor sau asistent?

Era profesor.

Şi la seminarii pe cine aveaţi?

Păi tot cu el le făceam, cu Drondoe.

Şi cursuri, şi seminarii?

Da, şi cursurile, şi seminariile le făceam cu el, că noi eram la filologie, nu făceam facultatea de filosofie. Eu nu-mi aduc aminte nici un conferenţiar M., pentru că, dacă îmi aduceam aminte, îţi ziceam.

Dar tu ai fost la CNSAS să vezi dosarul?

Am fost, sigur că am fost.

Şi ai văzut această notă olografă?

Această notă n-am văzut-o.

Şi tu ce ai văzut la dosar?

Nu mai ţin minte exact. Asta cu Ferne şi încă vreo şase-şapte file, în patru ani.

RECONTACTAREA

Bun. Înţeleg că la terminarea facultăţii, odată ajuns în Bucureşti, te-au contactat şi ai refuzat colaborarea...

Da.

Şi că ai fost recontactat în 1989...

Da, exact, la Uniunea Artiştilor Plastici, unde lucram de un an. La invitaţia lui Breban şi a lui Ţepeneag trebuia să merg la Paris. Şi au zis „sigur că o să treceţi şi pe la Monica Lovinescu, şi pe la Virgil Ierunca". Şi am zis „da, sigur că o să trec, de ce să nu trec?". Ei credeau că n-o să mă mai întorc, era în octombrie 1989.

Cum s-a întâmplat asta?

Păi Breban şi Ţepeneag ne-au chemat de la Paris, pe mine şi pe Ioan Buduca. Dar lui Buduca nu i-au dat drumul. Îl invitase Ţepeneag pe Buduca şi ăia ştiau cine e Ţepeneag. Pe mine, de fapt, mă invitase un ziarist de la Antenne 2, pe care l-am ajutat în '88 să filmeze pe aici dezastrele astea. Jerome Bony îl cheamă. Au zis că, mă rog, dacă e Jerome Bony, mie mi-au dat drumul. Mai ales că îmi apăruse şi cartea, „Trenul de noapte".

Cum s-a produs recontactarea în '89? Unde şi cine?

Într-un birou la UAP. Era o doamnă, căpitan Dobre. O femeie căruntă.

Ea te-a sunat?

Nu, am fost anunţat de la secretariat că mă aşteaptă cineva acolo. Şi această Dobre mi-a zis „ştim c-o să plecaţi acolo şi cu cine o să vă întâlniţi şi o să ne revedem când vă întoarceţi".

Deci tu i-ai zis că urma să o vezi pe Lovinescu...

Nu, ea mi-a zis, ştim că o să mergeţi la ăştia - deci ştiau tot - că o să mergeţi la cenaclu... I-am zis, sigur c-o să mă duc, doar n-o să stau izolat.

Şi ce ţi-a propus?

Mi-a zis că mă contactează la întoarcere. La întoarcere, fix a început revoluţia.

Tu când te-ai întors?

În noiembrie.

Şi te-au contactat la întoarcere?

Nu, n-au apucat.

Deci te-au lăsat vreo lună, aşa...

Bine, ei nici nu ştiau exact când m-am întors... De fapt, nu se aşteptau să mă întorc.

PRIETENII

De atunci şi până acum, ai mai povestit cuiva aceste episoade? Cu Securitatea, cu angajamentul...

Da, bineînţeles, unor amici de-ai mei din Maramureş.

Dar anturajului tău, ca să zic aşa, literar: Ioan T. Morar, Florin Iaru, Caţavencii...

Nu, nu...

Dar ei te-au întrebat vreodată?

Nu, nu m-au întrebat.

"În patru ani de zile, cam de vreo două ori pe an m-au prins la colţ."
Ioan Groşan
scriitor

Publicist de un sfert de secol

Publicist şi prozator, Ioan Groşan s-a născut la 3 octombrie 1954 în Satulung, Maramureş. După ce a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a fost profesor, director artistic al studioului de creaţie cinematografică al Ministerului Culturii (condus de Lucian Pintilie) şi redactor la publicaţiile „Contrapunct" şi „Academia Caţavencu". A fost, de asemenea, editorialist al cotidianului „Ziua". În prezent este comentator al ziarului „Adevărul".

Şi-a început cariera de scriitor în 1985, cu volumul „Caravana cinematografică", pentru care a câştigat Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România, al cărei membru este.

Apoi a publicat mai multe volume de proză: „Trenul de noapte" (1989), „Şcoala ludică"(1990), „Planeta Mediocrilor" (1991), „O sută de ani de zile la Porţile Orientului" (1992), pentru care a obţinut Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, „Jurnal de bordel" (1995), „Nutzi, spaima Constituţii. Jurnal de Cotroceni" (1998), „Judeţul Vaslui în NATO" (2002), „Un om din Est" (2010).  Multe dintre nuvelele şi povestirile sale au fost traduse în franceză, germană, maghiară, poloneză, rusă şi vietnameză.

Extras din documentele CNSAS, în care Groşan şi-ar fi turnat profesorul de filosofie de la facultate

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite