Roşia Montană: un proiect disputat

Lupta pentru aurul din Munţii Apuseni a împărţit nu numai localnicii, dar şi societatea românească în două tabere: cei care susţin exploatarea şi cei care se împotrivesc proiectului. Rubrica „Dosar“ din această săptămână analizează situaţia de la Roşia Montană: cum s-a ajuns în impasul de acum? Care sunt politicienii care au iniţiat acest proiect?

Scandalul privind zăcământul aurifer a început în iunie 1999, când trei dintre decidenţii politici de atunci -Radu Berceanu, fost ministru al Industriilor, Mihail Ianăş, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, şi Decebal Traian Remeş, fost ministru al Finanţelor - au semnat actul prin care se bătea în cuie concesionarea celei mai mari exploatări miniere aurifere din România unei firme cu un trecut destul de controversat.

Statul nu câştiga mare lucru, dar se alege cu un mare iaz de decantare în care sunt depozitate, pe lângă cianuri, şi alte substanţe toxice. De atunci, Roşia Montană s-a schimbat radical: dintr-o comună plină de viaţă s-a transformat într-un loc aproape părăsit. Timp de un deceniu am aflat aproape tot despre proiectul propus pentru exploatarea celor 300 de tone de aur, dar am aflat mai puţin despre ce conţine contractul încheiat între statul român Şi Roşia Montană Gold Corporation.

Într-o perioadă în care situaţia de la Roşia Montană intrase într-un con puternic de umbră, Adevărul Holding a readus în atenţia opiniei publice proiectul minier şi implicaţiile lui. Timp de o lună şi jumătate, „Adevărul" a organizat dezbateri pe toate canalele media ale trustului la care au participat atât specialişti şi oameni interesaţi de patrimoniul istoric şi natural din Munţii Apuseni, cât şi reprezentanţi ai companiei Roşia Montană Gold Corporation.

Din păcate, niciun reprezentant al autorităţilor nu a onorat invitaţiile lansate de Adevărul Holding. Indiferenţa statului faţă de investiţiile în reabilitarea zonei şi prejudiciile iremediabile pe care exploatarea aurului le poate aduce mediului înconjurător au fost principalele concluzii ale dezbaterilor. 

Cu toate că Gold Corporation dă asigurări că exploatarea va fi sigură, iar concentraţia de cianură folosită va fi sub limita admisă în Uniunea Europeană, oamenii de ştiinţă, academicienii şi arheologii sunt de părere că un proiect de o asemenea amploare va avea implicaţii în privinţa mediului şi a patrimoniului universal care se află pe raza comunei.

De un an şi ceva, mai multe organizaţii au înaintat propunerea ca localitatea să candideze pentru admiterea ca sit UNESCO. Surprinzător, cel care se opune acestui demers este chiar primarul comunei.

Pe de altă parte, autorităţile centrale - Ministerul Mediului şi cel al Culturii - evită deocamdată să ia o poziţie tranşantă în privinţa corectitudinii documentaţiei proiectului de exploatare auriferă. Între timp, localnicii se simt abandonaţi.

Operaţiunea „Noroc bun, aur din România!"

În iunie 1999, trei angajaţi ai statului semnau actul prin care cea mai mare exploatare auriferă a României era concesionată unei firme controversate, pentru numai 3 milioane de dolari. Radu Berceanu, fost ministru al Industriilor, Mihail Ianăş, fost şef al ANMR, şi Decebal Traian Remeş, fost ministru al Finanţelor, sunt cei care au declanşat un scandal nerezolvat până astăzi.

După închiderea fostelor mine comuniste, aurul de la Roşia Montană a devenit obiectivul principal al unor afacerişti controversaţi  Foto: reuters

În 1999, fostul ministru al Industriilor din cabinetul Ciorbea, Radu Berceanu, semna Hotărârea de Guvern, nr. 458/1999. Aproape 12 ani mai târziu, acel act continuă să genereze suspiciuni fără ieşire, dezbateri intense şi acuzaţii din toate direcţiile. Puţine au fost documentele oficiale, emise în ultimul deceniu, care să fi atins acelaşi grad de „celebritate" negativă. Despre efectele acelui act s-a scris şi continuă să se scrie atât în presa din România cât şi în cea internaţională, iar dezbaterea s-a mutat treptat, de la Bucureşti la Bruxelles, şi retur.

Prin documentul din 1999 se aproba licenţa de concesiune nr. 47/1999, iar zona Roşia Montană ajunge la Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului „Minvest", iar de aici, peste numai un an, la SC Gold Corporation, cu acţionar majoritar Gabriel Resources. Reţeta controversei era asigurată încă de la început.

A urmat un an de acuzaţii reciproce: îmbogăţire ilicită vs ajutorarea oamenilor din zona Roşia Montană, distrugerea mediului vs reintegrarea economică a zonei, locuri de muncă vs distrugerea unei comunităţi. Şirul acestor opoziţii este lung şi continuă şi astăzi. Pentru că la aproape 12 ani de la Hotărârea de Guvern nr. 458 din 1999 nimeni nu ştie ce se va întâmpla în continuare la Roşia Montană. O localitate transformată, între timp, într-o minge de ping-pong, aruncată între interesele părţilor implicate.

Cum să pierzi 800 de tone de aur

În 1998, la numai două luni de la instalarea lui Radu Berceanu în funcţia de ministru al Industriei şi Comerţului, intra în vigoare Legea minelor. Acesta a fost actul normativ ce a stat la baza încredinţării directe a exploatării aurifere de la Roşia Montană către Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului „Minvest". Oficializarea avea să fie făcută în iunie 1999, prin Hotărârea de Guvern nr. 458, semnată de Radu Berceanu, la acea dată ministru al Industriei şi Comerţului.

Alături de Berceanu, documentul a fost semnat de preşedintele ANMR de la acel moment, Mihail Ianăş, şi de către fostul ministru al Finanţelor, Decebal Traian Remeş. În mandatul aceluiaşi Radu Berceanu, pe data de 9 octombrie 2000, se făcea transferul licenţei de exploatare de la compania de stat către Roşia Montană Gold Corporation, unde acţionar majoritar, în proporţie de 80%, era o societate controlată de Frank Timiş.

Acesta era, de altfel, momentul în care statul român pierdea controlul asupra exploatării aurului. Ordinul din 9 octombrie 2000 a fost semnat de către acelaşi fost preşedinte ANMR, Mihail Ianăş. În aceeaşi zi, Radu Berceanu aproba transferul licenţei de exploatare şi, implicit, cedarea controlului asupra aurului de la Roşia Montană printr-o simplă scrisoare, având numărul de înregistrare 193247/09.10.2000.

Seria suspiciunilor

Miza transferului era enormă. Contravaloarea concesiunii, de numai trei milioane de dolari, îi dădea dreptul companiei exploatatoare să intre în posesia unui zăcământ de peste 800 de tone de aur şi 2000 de tone de argint, cu valoare estimată de 10 miliarde de dolari. Într-un singur an, în perioada 1999-2000, zona exploatată a fost lărgită, în urma analizelor, de la 12, la 22 şi, în final, la 42,8 kilometri pătraţi.

În plus, în acelaşi an, 1999, localitatea Roşia Montană era declarată, prin Hotărâre de Guvern, „zonă defavorizată", fiind astfel scutită de plata TVA pe o perioadă de 10 ani (până în 2009). Din acel moment a început şi lungul şir al suspiciunilor legate de legalitatea acestui proiect. Primele semne de întrebare au fost legate de modul de acordare a licenţei de exploatare, concret de documentele ce au stat la baza transferului acesteia de la o companie de stat la una cu capital majoritar privat.

Până astăzi, licenţa de exploatare a nu a fost prezentată opiniei publice, autorităţile prevalându-se de prevederea potrivit căreia documentele anexe ale Hotărârii de Guvern din 1999 nu se încadrează în categoria informaţiilor de interes public. Însăşi această clasificare a fost efectuată printr-un ordin al preşedintelui ANMR, Mihail Ianăş, cu alte cuvinte ale unuia dintre cele mai controversate personaje ale acestei afaceri.

Nereguli de procedură

În 2002, în Parlamentul României era prezentată moţiunea „Roşia Montană", prin care se afirma că licenţa de exploatare nu putea fi transferată către RMGC, ci doar drepturile de exploatare puteau fi cedate. În textul moţiunii din 2002 se arată că, în conformitate cu art. 14 din Legea minelor, „titularul unei licenţe poate transfera unei alte persoane juridice doar drepturile dobândite şi obligaţiile asumate în baza respectivei licenţe, nu şi licenţa în sine". Aceasta din urmă trebuia, în mod normal, să rămână la compania de stat.

Din 2002 până astăzi, fiecare partid politic aflat la putere şi-a arătat, într-un fel sau altul, susţinerea faţă de începerea proiectului minier de la Roşia Montană. Ultimele exemple sunt cele ale lui Traian Băsescu, în campania prezidenţială din 2009, şi a lui Adriean Videanu, care, în calitate de ministru interimar al Economiei, declara în decembrie 2009: „Vrem să includem în Programul de Guvernare demararea cât mai rapidă a proiectului Roşia Montană pentru că piaţa aurului favorizează asemenea proiecte".

Nici până astăzi însă, nu a fost declanşată vreo anchetă privind condiţiile în care exploatarea din judeţul Alba a fost transferată. În plus, nici acum nu se cunoaşte conţinutul anexelor „clasificate" ale Hotărârii de Guvern din iunie 1999.

Un acţionariat controversat

Printre acţionarii prezenţi în Roşia Montană Gold Corporation se numără Compania Minieră de Stat - MINVEST - Deva, cu o cotă de 19,31%, firma Gabriel Resources cu 80,46% şi alţi „acţionari minoritari", cu 0,23%. 80% din acţiunile Gabriel Resources sunt deţinute de investitori din S.U.A: Newmont Mining Corporation cu 15%, al doilea producător de aur din lume, Electrum Strategic Holdings, cu 18%, şi Paulson & CO. Printre numele controversate prezente în aceste firme se numără Beny Steinmetz, judecat pentru evaziune fiscală în SUA, cel care a preluat acţiunile vândute de către Frank Timiş, dar şi George Soros.

„Creierele" operaţiunii Roşia Montană

Radu Berceanu (foto stânga),Decebal Traian Remeş (foto dreapta)

Radu Berceanu (foto stânga), fost ministru al Industriilor. După plecarea de la Ministerul Industriei, a fost ales senator de Dolj, de două ori, în legislaturile 2004-2008 şi 2008-2012, în ambele cazuri de pe listele PDL. De asemenea, a făcut parte din guvernele Călin Popescu-Tăriceanu şi Boc II, fiind ministru al Transporturilor.

Numele său figurează în scandalul Constantin Iancu, fost secretar de stat PDL, a cărui ascensiune a fost determinată, potrivit presei centrale, de fostul ministru PDL. Acuzat de sechestrare de persoane, cel supranumit „Don Costel" a fost ulterior achitat de magistraţii Tribunalului Dolj.

Mihail Ianăş, fost preşedinte al ANMR. Până în 1990, a fost director al intreprinderii de Prospecţiuni Geologice şi Geofizice, transformată, după 1989, în societatea Prospecţiuni SA. Ulterior, Prospecţiuni SA a fost preluată de către Ovidiu Tender. În plus, Regal Petroleum, o societate controlată de Frank Timiş, a efectuat prospecţiuni pentru hidrocarburi în folosul societăţii Prospecţiuni SA. Ulterior, Ianăş a
devenit reprezentantul Regal Petroleum în România, fiind angajat chiar de către cel care beneficiase de licenţa de exploatare din Munţii
Apuseni.

Decebal Traian Remeş (foto dreapta). După renunţarea la portofoliul de ministru al Finanţelor, îşi deschide o firmă în Baia Mare, al cărei obiect de activitate ţinea de agricultură şi zootehnie. La data de 5 aprilie 2007, este numit în funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În 2007, este implicat într-un scandal de mită, împreună cu Ioan Avram Mureşan, fostul ministru al Agriculturii.

Potrivit procurorilor, Remeş ar fi favorizat o firmă pentru câştigarea unei licitaţii, în schimbul unui autoturism de lux, produse alimentare (pălincă ardelenească şi caltaboş) şi a 15.000 de euro. A demisionat din poziţia de ministru al Agriculturiila data de 11 octombrie 2007.

Multe autorizaţii şi nereguli pe măsură

Unul dintre pericolele exploatării miniere este distrugerea ecosistemului din zonă   Foto: Adevărul

În 2001, RMGC întocmeşte primul studiu de fezabilitate pentru mina propusă la Roşia Montană. Propunerea finală: o exploatare de suprafaţă în patru cariere deschise, cu o capacitate de producţie de 20 de milioane de tone de minereu procesat anual. În plus, potrivit studiului de fezabilitate, singura metodă profitabilă economic pentru procesarea minereului este folosirea cianurilor.

Or, pentru a realiza această operaţiune, trebuie strămutate 958 de familii şi distruse 10 biserici şi 12 cimitire. Ceea ce însemna, indirect, o serie lungă de autorizaţii, permise şi acorduri trebuiau obţinute într-un interval de timp foarte scurt. Fiecare cu problemele de rigoare.

Planul urbanistic

În iulie 2002, Consiliul Local Roşia Montană votează Planul Urbanistic General pentru Comuna Roşia Montană şi Planul Urbanistic Zonal pentru Zona de Dezvoltare Industrială Roşia Montana Gold Corporation. Patru sate din comună, aproximativ 1.600 de hectare de teren, sunt declarate zona industrială, din care populaţia trebuie strămutată până în iulie 2004.

De atunci, niciun cetăţean care locuieşte în zona industrială nu poate să deschidă pe proprietatea sa o pensiune turistică, sau orice fel de investiţie. Planurile de urbanism, finanţate integral de către RMGC, au fost votate de 13 consilieri locali, 8 dintre aceştia fiind direct angajaţi, sau având soţiile angajate la la RMGC.

Problema patrimoniului

Cum legea interzice amplasarea oricăror construcţii pe terenuri protejate din punct de vedere arheologic şi istoric, RMGC s-a aliat cu Ministerul Culturii şi Cultelor, finanţând integral, cu suma declarată de 8 milioane de dolari, controversatul program de cercetare arheologică „Alburnus Maior". Programul a fost aspru criticat din cauza obiectivului asumat, cel de obţinere a descărcării de sarcină arheologică a Roşiei Montane, şi nu de protejare a localităţii şi includere a acesteia în circuitul turistic.

Printre vestigiile existente la Roşia Montană se numără galerii romane şi dacice, necropole, temple romane, altare votive, instalaţii romane de pompare a apei şi un mausoleu antic. În ianuarie 2004, la recomandarea Comisiei Naţionale de Arheologie, Ministerul Culturii eliberează certificatul de descărcare a Roşiei Montane. Actul este atacat în instanţă de către o serie de ONG-uri anti-RMGC, fiind ulterior anulat de către Curtea de Apel Alba.

AutorizaŢia de mediu

Cea mai mediatizată procedură de autorizare rămâne însă cea de evaluare a impactului asupra mediului. Aceasta a început la scurt timp de la numirea Sulfinei Barbu în funcţia de ministru al Mediului, cea care declara, la acel moment: „A trecut momentul când trebuia să închidem ochii numai pentru că veneau bani".

Deşi evaluarea de mediu presupune identificarea impactului global al proiectului, inclusiv impactul asupra bunurilor de patrimoniu, aşezărilor umane şi sănătăţii oamenilor, aceasta nu a fost definitivată nici astăzi, când o parte a populaţiei locale a fost deja strămutată, iar studiile de fezabilitate au fost deja întocmite.

Or, evaluarea impactului asupra mediului este reglementată ca fiind o evaluare a impactului global al proiectului, ce vizează şi impactul asupra bunurilor de patrimoniu, aşezărilor umane şi sănătăţii oamenilor.

1.600 de hectare au fost declarate zonă industrială, în jurul exploatării de la Roşia Montană.

Ce implicaţii are aurul de la Roşia Montană?

Patru sate vor fi afectate de proiectul din Apuseni, ceea ce înseamnă strămutarea a 960 de familii. Contestată de unii, aprobată de alţii, extragerea aurului  de la Roşia Montană are implicaţii sociale, economice, ecologice şi de patrimoniu. Canadienii care vor să scoată aurul de la Roşia Montană promit peste 3.000 de locuri de muncă, 4 miliarde de dolari investiţi în economia românească şi alţi bani pentru lucrările de reabilitare şi de monitorizare a mediului.

În 12 ani, proiectul de la Roşia Montană a împărţit localnicii în două tabere: unii care spun că nu se vând, alţii care se angajează la Gold Corporation 

Cel puţin acestea sunt propunerile avansate de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), firma care a încheiat contract cu statul român pentru începerea exploatării aurului din inima Munţilor Apuseni. În plus, cei de la RMGC spun că vor reabilita şi casele monument istoric pe care le-au cumpărat pe sume uriaşe de la localnici, înainte de a începe propriu-zis proiectul. „Poziţia companiei noastre faţă de situaţia de la Roşia Montană  este că proiectul va crea mii de locuri de muncă în plină criză, atât în minerit, cât şi în domeniul conservării şi punerii în valoare a patrimoniului", susţine Cătălin Hosu, directorul de comunicare RMGC.

Cu toate acestea, societatea civilă, organizaţiile de mediu, oamenii de ştiinţă şi chiar artiştii nu s-au lăsat convinşi de argumentele celor de la RMGC şi contestă şi acum proiectul. În prezent, experţii de la Ministerul Mediului studiază documentele privind impactul proiectului asupra mediului, în urma căruia vor da sau sau nu avizul de mediu necesar investiţiei. De ce proiectul nu a primit până acum un răspuns este greu de spus.

Zonă exclusiv minieră

Organizaţiile neguvernamentale de mediu şi de patrimoniu au semnalat de multe ori nereguli cu strămutarea involuntară a populaţiei, cu modificarea planurilor de urbanism ale localităţii prin care zona a fost declarată monoindustrială, dar şi cu nerespectarea protecţiei unor obiective de patrimoniu de interes naţional de la Roşia Montană. De 12 ani, comuna a intrat într-o zonă gri, în care totul se învârteşte în jurul aurului şi al banilor. Fiind declarată în 2002 zonă în care se poate practica exclusiv mineritul, Roşia Montană s-a degradat în mod constant în lipsa altor investiţii.

Odată cu începerea vânzărilor de case s-a distrus şi coeziunea socială din comună. Localnicii s-au împărţit în două tabere: pro şi contra Gold Corporation, iar mulţi dintre ei au plecat. Puţini oameni mai locuiesc acum în Roşia. Faptul că există două tabere adverse este uşor de observat dacă mergi în centrul localităţii, acolo unde este amplasat grosul caselor declarate monument istoric.

Există două tipuri de clădiri. Sunt multe case cu „bulină galbenă", semn că acestea au fost cumpărate de către compania Gold Corporation. Casele „Goldului", cum le spun localnicii, sunt numerotate, iar pe fiecare plăcuţă scrie că „relansarea mineritului în zonă poate salva această clădire, aducând finanţarea necesară pentru reabilitare".

În piaţa din centru se află şi muzeul „Goldului", o clădire veche, de altfel singura care a fost restaurată şi transformată în muzeu. În contrast cu locuinţele marcate cu bulină, există clădirile care au deasupra porţii o tăbliţă pe care scrie cu litere de tipar: „Această casă NU este de vânzare".

Cu toate că cei de la RMGC spun că au cheltuit 400 de milioane de euro până acum, acest lucru se vede prea puţin în comună. Există un singur magazin de unde poţi cumpăra cam tot ce-ţi trebuie pentru casă şi un singur loc unde te poţi caza, dar acestea aparţin localnicilor care se împotrivesc proiectului.

Ce s-a întâmplat cu localnicii

Comuna Roşia Montană are 1.362 de familii, dintre care trei sferturi vor fi afectate de proiectul minier, care prevede strămutarea (proprietate contra proprietate) sau relocarea (bani contra proprietate) a 960 de familii din comuna Roşia Montană şi din satul aparţinător Corna. Potrivit proiectului, vor fi afectate patru sate din cele 16  care aparţin comunei Roşia Montană.

Până acum au fost mutate 740 de gospodării, iar proprietarii au plecat fie în cartierul Recea construit de Gold Corporation la Alba Iulia, fie în alte sate ale comunei. Acest lucru a dus la despărţiri şi chiar supărări printre rude. Printre puţinii localnici care nu vor să vândă se află Sorin Jurcă şi Zeno Cornea, care sunt şi reprezentanţii unor asociaţii ce luptă pentru conservarea Roşiei Montane.

„Majoritatea au vândut şi au plecat la Alba, în cartierul construit de Gold. Şi rudele mele au plecat, de asta nici nu mă înţeleg bine cu ele. Din câte am văzut eu, nu cred că e cineva fericit că a plecat", spune Sorin Jurcă. El are mai multe case în Roşia, inclusiv în zona declarată industrială. Sorin Jurcă e hotărât să nu vândă.

Nici Zeno Cornea nu vrea să părăsească locurile în care au trăit strămoşii lui. A lucrat la mină timp de 30 de ani ca topograf şi ştie ce înseamnă extragerea aurului. În opinia lui, proiectul minier nu va dura 16-17 ani, cât susţin cei de la RMGC, ci mult mai puţin, între 6 şi 10 ani. Zeno Cornea spune că situaţia proastă în care se află comuna are loc din cauza lipsei de interes a autorităţilor pentru roşieni.

„Eu îi înţeleg pe oamenii care s-au dus să se angajeze la Gold pentru două luni sau patru luni, pentru că ei au nevoie de un loc de muncă. Nu sunt oamenii de vină, ci aceia care ne conduc. Este foarte simplu pentru ei să-şi ia mâinile de pe Roşia Montană", a spus Zeno Cornea. El afirmă că din 2006 încoace, de când mina din Roşia Montană a fost închisă la cererea companiei, este foarte greu să mai găseşti de lucru.

Concentraţia aurului

Pentru că minereul a fost exploatat timp de 2000 de ani, concentraţia de aur de la Roşia Montană este de aproximativ 1,3 g./t de minereu, adică mult mai scăzută decât la exploatările noi, unde este foarte bogată şi poate ajunge şi la 20-30 g/t. 740 de gospodării au fost deja mutate în alte localităţi

Cianura şi implicaţiile pentru mediu

Patru munţi care înconjoară comuna vor fi dinamitaţi   Foto: Lucian Muntean

Problema de care se tem cei mai mulţi oameni în privinţa exploatării de la  Roşia Montană este folosirea cianurilor în procesul de extragere a aurului. În ciuda faptului că Gold Corporation dă asigurări că tehnologiile folosite sunt cele mai moderne şi că totul va fi ţinut sub control, atât ecologiştii, cât şi oamenii de ştiinţă aduc argumente împotriva procedeului propus şi spun că vor fi contaminate solul, apa şi aerul.

Exploatarea va avea loc la suprafaţă, ceea ce presupune că cei patru munţi - Cetate, Cârnic, Orlea şi Jig Văidoaia vor fi doborâţi. Proiectul prevede că reziduurile obţinute din prelucrarea minerelui vor fi depozitate într-un iaz de decantare cu o suprafaţă de aproape 300 de hectare, care va avea un baraj de 185 de metri înălţime. Problema pusă în discuţie de specialişti este cât de sigur va fi acest baraj, mai ales că va fi printre cele mai mari din Europa.

Oamenii de ştiinţă arată că iazul va fi situat la 1 km amonte de oraşul Abrud, ceea ce înseamnă că apele subterane ar putea fi contaminate cu cianuri, sulfuri şi metale grele. „Impermeabilizarea iazului de decantare este una dintre problemele pe care le ridică proiectul.

Argumentul cum că roca din zonă este impermeabilă este fals. Dacă mergi la faţa locului observi că, de fapt, este foarte sfărîmicioasă", a spus Raul Mureşan, coodonatorul unui grup de cercetători de la organizaţia nonguvernamentală Ad-Astra, care au studiat proiectul.

El mai afirmă că şi barajul va pune probleme pentru că va fi construit din piatră adusă din zonă, ceea ce nu prezintă niciun fel de garanţie că nu se va surpa. Oamenii de ştiinţă arată că nu numai cianura este periculoasă pentru mediu, ci mai ales produşii care derivă din folosirea acesteia, care se pot acumula în plante şi în corpul peştilor din localitate. În plus, în zonă vor şi defrişate 250 de hectare de pădure. 

Galeriile romane şi Masivul Cârnic, monumente istorice

În comună au fost găsiţi 80 de kilometri de galerii romane  Foto: Lucian Muntean

Începerea proiectului de la Roşia Montană ridică semne de întrebare nu numai pentru mediu, ci şi pentru protejarea monumentelor istorice existente aici, care sunt în pericol dacă se vor dinamita munţii.
Comuna este cu atât mai importantă cu cât datele istorice atestă faptul că mineritul se practică aici de 2.000 de ani, de pe vremea romanilor.

Din acea perioadî există la Roşia 80 de km de galerii romane şi 30 de tăbliţele cerate găsite în mine, care atestă că dacii şi romanii încheiau între ei contracte de vânzare- cumpărare. Întregul lanţ de galerii din localitate este unic în lume, deoarece strânge la un loc întreaga istorie a mineritului.

Ioan Piso, directorul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, arată că Roşia Montană este importantă şi din punctul de vedere al epocii moderne, pentru aici că există şi un complex bine închegat de aşezare minieră din secolele XVIII-XIX, în ciuda tututor distrugerilor din perioada comunistă.

În plus, specialiştii în arheologie şi restaurare susţin că proiectul Roşia Montană nu poate fi pus în aplicare pentru că unul dintre masivele muntoase ce urmează să fie doborâte, Cârnic, a devenit recent monument istoric. Lista monumentelor istorice se actualizează la un interval de patru ani.

O nouă listă

Dacă atunci când a fost întocmit proiectul, doar o parte din masiv era declarată monument istoric, din decembrie anul trecut întregul masiv muntos a intrat sub protecţia legii ca urmare a galeiilor medievale şi contemporane descoperite în ultimii ani. Compania canadiană suţine că o echipă de specialişti în cercetarea arheologică subterană va cere descărcarea arheologică, adică declararea terenului ca fiind fără importanţă din acest punct de vedere. 

" Reabilitarea galeriilor romane şi amenajarea centrului istoric ar putea asigura necesităţile actualei populaţii de acolo. "
Ioan Piso
directorul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei

" Este normal să mă opun. Nu consider oportun ca localitatea să fie inclusă în circuitul UNESCO. Acest lucru este făcut pentru a împiedica mineritul în zonă. "
Eugen Furdui

primarul din Roşia Montană

" Nu sunt oamenii de vină, ci aceia care ne conduc. Este foarte simplu pentru ei să-şi ia mâinile de pe Roşia Montană. "
Zeno Cornea
localnic

" Impermea­bili­­zarea iazului de decantare este una dintre problemele proiectului. Argumentul cum că roca din zonă este impermeabilă este fals. La faţa locului observi că este sfărâmicioasă. "
Raul Mureşan
cercetător

Intrarea în UNESCO, o alternativă

Multe voci din mediul academic şi cultural, printre care organizaţiile Pro Patrimonio, ICOMOS România, Asociaţia "Arhitectura. Restaurare. Arheologie" sau Asociaţia Heritage alături de Academia Română au luat poziţii publice favorabile includerii Roşiei Montane în circuitul UNESCO.

Căutătorii de aur de diverse confesiuni care s-au perindat pe la Roşia Montană au lăsat în urma lor numeroase biserici  Foto: Andreea Ofiţeru

Specialiştii spun că regiunea din inima Apusenilor are toate atuurile pentru a fi inclusă în lista universală a monumentelor protejate şi are toate şansele să se dezvolte prin turism cultural, asemeni zonei din Nordul Moldovei. Argumentele lor arată că prin monumentele existente la Roşia, localitatea auriferă îndeplineşte cele trei condiţii puse de UNESCO pentru intrarea în patrimoniul universal: să aibă valoare universală excepţională, să păstreze în proporţie mare toate acele elemente care caracterizează situl şi să conserve nealterat caracterul şi substanţa patrimoniului sau cultural.

„Este importantă şi asocierea dintre Roşia Montană şi una dintre cele mai importante surse ale dreptului roman, tabliţele cerate descoperite aici în secolele XVIII şi XIX", precizează Ştefan Bîlici, unul dintre arhitecţii care s-a ocupat de documentaţia pentru UNESCO. Cel care se opune acestei idei este însă Eugen Furdui, primarul localităţii: "Este normal să mă opun. Nu consider oportun ca localitatea să fie inclusă în circuitul UNESCO. Acest lucru este făcut pentru a împiedica mineritul în zona, iar aici avem o tradiţie".