O româncă, premiată de preşedintele Obama
0Emilia Moroşan, profesor la o universitate din Houston, a primit ieri din mâinile preşedintelui SUA cea mai înaltă distincţie pentru debut în cariera ştiinţifică. Tânăra de 34 de ani a plecat din ţară în urmă cu 10 ani şi s-a remarcat prin studiile privitoare la superconductori de electricitate.
Suceveanca Emilia Moroşan (34 de ani) a intrat ieri oficial pe lista celor mai prolifici 85 de tineri cercetători din Statele Unite ale Americii în 2010. Cercetătorul român, care a plecat acum zece ani peste Oceanul Atlantic în căutarea „visului american", a fost invitat ieri la Casa Albă şi a primit chiar din mâinile lui Barack Obama „The Presidential Early Career Award for Scientists and Engineers".
Este vorba despre cea mai înaltă distincţie oferită de administraţia prezindenţială americană oamenilor de ştiinţă aflaţi la început de carieră şi care, prin rezultatele muncii de peste an, pot contribui esenţial la dezvoltarea unor domenii de cercetare.
„Sunt încântată pentru această distincţie"
„Ştiinţa şi tehnologia au fost mereu esenţiale pentru puterea economică a Statelor Unite ale Americii şi pentru statutul de lider mondial. Sunt convins că aceşti oameni, care au dovedit atât de mult încă de la începutul carierei, vor progresa şi vor face descoperiri care să ducă înainte naţiunea noastră şi în anii ce vor urma", a spus preşedintele Obama într-un comunicat de presă postat pe site-ul www.whitehouse.gov.
Emilia Moroşan, profesor asistent de fizică, astronomie şi chimie, conduce propriul grup de cercetare la Universitatea Rice din Houston, Texas. Alături de foşti sau actuali studenţi ai instituţiei de învăţământ, Emilia Moroşan caută să combine substanţe cu proprietăţi cristalografice, magnetice şi de transport speciale, în ideea de a crea o nouă generaţie, mai performantă, de conductori de electricitate.
Citiţi şi: Stagii de cercetare în Norvegia
„Sunt foarte încântată pentru această distincţie. Nu atât recunoaşterea meritelor mele este importantă, cât faptul că acum am posibilitatea să găsesc noi surse de finanţare, pentru a angaja şi alţi oameni alături de care să continui munca de cercetare", a declarat Emilia Moroşan pentru site-ul Rice University.
Ascensiune rapidă
Emilia Moroşan s-a născut la Suceava, unde a absolvit în 1994 Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret". În 1999 a terminat Facultatea de Fizică în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" Iaşi. Proaspăt licenţiată, s-a întors pentru o scurtă perioadă în oraşul natal, unde a predat fizică la o şcoală generală şi apoi la liceul pe care l-a absolvit. După doar câteva luni, în anul 2000, a plecat în Statele Unite ale Americii, cu o bursă, şi a continuat studiile la Şcoala Doctorală în Iowa.
În urmă cu trei ani a fost acceptată la Universitatea Rice din Houston. Suceveanca locuieşte în oraşul texan alături de soţul Cristian Moroşan, tot sucevean la origine, care este, de asemenea, profesor universitar la Catedra de Turism din cadrul Universităţii St. Thomas, Texas. Cei doi au un băieţel de 11 luni.
Mândră de fiica sa
Suceveanca ajunsă până la Casa Alba provine dintr-o familie de oameni simpli. Mama este angajată ca centralistă la Direcţia pentru Protecţia Copilului, iar tatăl tinerei este în prezent pensionar. „Sunt fericită şi, în acelaşi timp, foarte mândră de Emilia. A muncit foarte mult să ajungă acolo unde este acum, dar mărturisesc că nu m-am aşteptat niciodată să ajungă să primească o distincţie atât de înaltă", a declarat Elena Oniu, mama Emiliei, care mai spune despre fiica sa că este o persoană foarte ambiţioasă.
„O colegă extraordinară"
Emilia Moroşan (34 de ani) a absolvit Facultatea de Fizică din Iaşi în 1999. La 11 ani distanţă, profesorii care au îndrumat-o pe cercetătoarea din Suceava şi-o amintesc cu plăcere. Potrivit acestora, studenta Emilia Moroşan avea o gândire sistematică, logică şi a absolvit „magna cum laude". Din acest motiv, conducerea instituţiei de învăţământ a încercat s-o determine să rămână în colectivul profesoral la terminarea studiilor.
Generaţie „exportată"
„Din păcate pentru noi şi din fericire pentru ea, Emilia a dispărut de mulţi ani din orizontul nostru. Multă vreme n-am ştiut de traiectoria ei, dar acum am aflat cu bucurie de rezultatele ştiinţifice deosebite", spune profesorul Mihai Toma, fostul decan al Facultăţii de Fizică. Acesta i-a fost şi profesor Emiliei şi povesteşte că cercetătoarea nu ţinea să se facă remarcată.
„Am făcut cu ea un curs de Fizică a Atomului şi Moleculei. Nu era una dintre studentele care să iasă în faţă, dar la examene se descurca foarte bine. Era performantă. Trecea totul prin filtrul propriei minţi. Asta a ajutat-o să ajungă acolo unde este astăzi", spune fostul decan de la Facultatea de Fizică. Emilia a terminat specializarea Fizică Tehnologică şi a făcut parte, conform profesorului ei, „dintr-o serie foarte bună".
Majoritatea absolvenţilor din promoţia 1997 au plecat în străinătate cu burse doctorale şi de cercetare. Unul dintre colegii Emiliei, Sorin Taşcu, s-a întors de doi ani în ţară şi predă la facultatea pe care a terminat-o. „A fost, într-adevăr, o studentă foarte bună. De fapt, noi am fost un nucleu foarte bun. N-a fost niciodată competiţie între noi. Ne ajutam. Ea era chiar o colegă extraordinară şi îi ajuta pe cei care nu înţelegeau", povesteşte Sorin Taşcu.
La panoul de onoare
Profesorii Liceului „Spiru Haret" sunt şi ei mândri de realizările fostei eleve. „Această distincţie pe care a primit‑o Emilia este cel mai frumos cadou pentru şcoala noastră. Emilia, ca elevă, avea o dorinţă foarte mare de lucru", a spus Virginel Iordache, director la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret" Suceava.
Reprezentanţii liceului vor să facă un panou special pentru toţi elevii care au obţinut rezultate la olimpiadele naţionale şi internaţionale. „Vreau să promovez performanţa Emiliei şi nu doar ei vrem să-i dedicăm un colţ în şcoală", a completat Iordache.
"Această distincţie pe care a primit-o Emilia este cel mai frumos cadou pentru şcoala noastră. Emilia, ca elevă, avea o dorinţă foarte mare de lucru."
Virginel Iordache
director Colegiul
„Spiru Haret" Suceava