Jocul cu petardele, o obsesie naţională pentru care poţi ajunge la închisoare. Care a fost cel mai tragic an, cu un mort şi sute de răniţi, din cauza pirotehnicelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au confiscat peste 44 de tone de obiecte pirotehnice, la nivel naţional, în numai 12 zile FOTO Adevărul
Poliţiştii au confiscat peste 44 de tone de obiecte pirotehnice, la nivel naţional, în numai 12 zile FOTO Adevărul

Numai în ultimele 12 zile, poliţiştii au confiscat un număr impresionant de petarde,  pocnitori şi alte obiecte pirotehnice: peste 44 de tone în toată ţara. Însă cei care vor să se joace cu focul de sărbători trebuie să ştie că pot ajunge la închisoare, deoarece aceste materiale sunt extrem de periculoase, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

În perioada 17-28 decembrie, poliţiştii au confiscat peste 44 de tone de petarde, pocnitori şi alte obiecte pirotehnice, în valoare de aproximativ 480.000 de lei, la nivel naţional. În acelaşi interval, în urma a 950 de controale efectuate sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR, agenţii de poliţie au depistat 226 de infracţiuni, de comiterea cărora sunt suspectate 239 de persoane.

De asemenea, au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.600 de lei. În acelaşi context, IGPR precizează că, până în prezent, nu s-a înregistrat nicio rănire, incendiu sau explozie urmate de distrugerea de bunuri materiale.

Tot în decembrie, poliţiştii bucureşteni au confiscat peste 900.000 de articole pirotehnice, care cântăresc peste 2.000 de kilograme, şi au întocmit 11 dosare penale pentru săvârşirea unor infracţiuni de nerespectare a regimului materiilor explozive.

Poliţiştii reamintesc că orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată de persoane fizice sau juridice, fără a deţine autorizaţia prevăzută de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare. Prin operaţiune cu articole pirotehnice se înţelege nu numai importul, confecţionarea şi vânzarea acestora, ci şi cumpărarea, deţinerea sau folosirea lor.

Poliţiştii dau liber la artificii

Singurele articole pirotehnice care pot fi comercializate şi folosite fără a fi necesară o autorizaţie specială sunt cele din clasa I - steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, inele de foc -, al căror conţinut de material pirotehnic nu depăşeşte trei grame. Sunt exceptate de la această prevedere petardele, pocnitorile şi obiectele zburătoare luminoase ce aparţin acestei clase.

Sute de răniţi şi un mort în 2005, din cauza obiectelor pirotehnice

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Poliţia Română atrage atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor prirotehnice interzise. Datele statistice arată că anul 2005 a fost unul negru din acest punct de vedere. În acea perioadă, articolele pirotehnice din clasa a II-a se comercializau la liber către publicul larg. Drept urmare, în perioada sărbătorilor de iarnă, la nivel naţional, au fost înregistrate 350 de cazuri de răniţi şi un deces, cauzate de folosirea necorespunzătoare a acestor articole pirotehnice.

În anul 2006, a fost restricţionată vânzarea către publicul larg a acestei categorii de material. De atunci şi până în 2011, în perioada sărbătorilor de iarnă, au fost înregistrate, în medie, aproximativ 25 de răniri anual, fără să fie semnalate decese. 

În conformitate cu atribuţiile şi competenţele stabilite prin legea de organizare şi funcţionare a Poliţiei Române şi a prevederilor Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive republicată, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare cu Direcţia de Ordine Publică, a declanşat, în noiembrie 2012, acţiunea naţională „Foc de artificii”.

Scopul acesteia este creşterea siguranţei cetăţeanului prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2012/2013.

În acest sens, poliţiştii au monitorizat societăţile comerciale care efectuează operaţiuni cu articole pirotehnice şi au organizat acţiuni punctuale, în pieţe, târguri şi oboare, la persoane care comercializau ilegal articole pirotehnice precum şi la societăţile comerciale.

Închisoare de până la un an pentru jocul cu petardele

Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 ŞI T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2.

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria 1 şi P1 pot fi puse la dispoziţia publicului cu vârsta peste 16 ani. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor (steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc şi sateliţi).

Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24,00 şi 6,00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.

Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 este permisă numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean sau, după caz, al municipiului Bucureşti şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie, respectiv al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an. Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite