În fiecare zi din 2010, câte un român a murit pentru că nu purta centură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primele patru luni ale anului, 233 de persoane au murit şi alte 625 au fost grav rănite pentru că nu au purtat centura de siguranţă. Poliţiştii de la Direcţia Rutieră susţin că centura de siguranţă creşte gradul de supravieţuire, în caz de accident grav, de la 40% la 60%.

Cel puţin o persoană a murit, în fiecare zi a acestui an,iar alte cinci au ajuns în stare gravă la spital, în urma accidentelor rutiere, din cauza nepurtării centurii de siguranţă.

Mai citiţi şi:

Constanta: Două accidente rutiere au blocat traficul în judeţ

Hunedoara ocupă primul loc la scăderea accidentelor grave petrecute în aprilie

Inspectorul Augustin Căpâlnaş, de la Direcţia Rutieră, a declarat pentru „Adevărul" că  „centurile şi tetierele maşinii nu sunt întotdeauna confortabile pentru şoferi şi pasageri, dar trebuie ţinut cont că acestea au fost proiectate pentru a salva viaţa".

Pericol şi la viteză redusă

„Românii nu conştientizează pericolul la care se expun atunci când nu poartă centurile de siguranţă, în timp ce se deplasează cu autovehiculul, dar se pot totuşi educa". 

Chiar dacă ştiu că amenda este destul de mare, între 120 şi 180 de lei, din comoditate sau inconştienţă, şoferii care circulă pe străzile româneşti nu utilizează acest element de siguranţă.

Şeful Serviciului Evaluare şi Cooperare Interinstituţională, din cadrul Direcţiei Rutiere, comisarul-şef Costin Tătuc a explicat pentru „Adevărul" că „portul centurii se justifică nu numai în caz de impact violent.

Studiile relevă faptul că, în cazul unui accident produs la o viteză relativ redusă, de aproximativ 45 de kilometri la oră, persoanele aflate în autoturisme, fără centură de siguranţă, pot fi aruncate în afară cu o forţă de 30 de ori mai mare decât greutatea proprie". Mai mult, în cazul în care printre pasageri există copii mici, aceştia trebuie să fie ancoraţi doar în sisteme de retenţie speciale.

Purtarea centurii de siguranţă creşte gradul de supravieţuire, în caz de accident grav, de la 40% la 60%. Din acest motiv poliţiştii recomandă, iar legea obligă ca absolut toţi pasagerii unui autovehicul, chiar şi cei de pe locurile din spate, să poarte centură, pe timpul călătoriei.

Există însă cazuri când chiar şi acest element de siguranţă poate avea consecinţe negative asupra integrităţii pasagerilor. Dacă nu sunt reglate corespunzător poziţiei persoanei, centurile pot provoca răniri.

În general, maşinile au centuri pretensionate, prevăzute cu trei puncte de prindere şi sistem de reglare pe verticală.

Chiar şi aşa, în aproape 4% din cazurile de accident grav, acestea pot rupe clavicula şi chiar strangula persoana care o poartă. Mai trebuie ştiut că centurile nu se prind peste diverse obiecte aflate în buzunarul de la piept sau la brâu. Telefoanele, ochelarii, pixurile, brichetele rănesc grav şi pot provoca moartea, dacă în momentul unui impact se află sub centura de siguranţă.

"La viteza de 45 km/h, persoanele fără centură pot fi aruncate în afară cu o forţă de 30 de ori mai mare decât greutatea proprie."

Costin Tătuc
comisar-şef Poliţia Rutieră

"Românii nu conştientizează pericolul la care se expun atunci când nu poartă centurile de siguranţă."
Augustin Căpâlnaş
inspector Poliţia Rutieră

Moartea nu poate fi păcălită

Românii sunt cunoscuţi pentru inventivitatea lor atunci când vine vorba de ocolit legea. Pentru a nu fi observaţi de poliţişti că nu poartă centura de siguranţă, atunci când sunt în trafic, şoferii au găsit două metode de păcălire optică: fie trag pur şi simplu cureaua peste piept fără a o prinde în dispozitiv, fie o ţin pe mâna stângă.

În cazul maşinilor care au sistem de avertizare atunci când pasagerii nu poartă centurile, s-a mai inventat şi prinderea acesteia în dispozitiv prin spatele scaunului. Poliţiştii spun că prin aceste metode pot scăpa de amendă, dar nu pot păcăli moartea.

Fără centură, airbagul poate ucide

Marea majoritate a automobiliştilor consideră că o maşină dotată cu multe airbaguri este foarte sigură şi nu mai este nevoie să folosească şi centura.

Poliţiştii spun că airbag-urile nu suplinesc funcţiile de siguranţă ale centurii şi că, în caz de accident, acestea pot cauza chiar moartea pasagerilor.

„Acum maşinile sunt mai performante şi unele au chiar şi câte zece airbaguri, dar dacă nu purtăm centura, în cazul unui accident, impactul acestei perne de aer cu pasagerul poate provoca leziuni interne letale", a avertizat Costin Tătuc.

Atenţie la tetieră!

Tot în categoria sistemelor de siguranţă intră şi tetierele, care ajută la evitarea leziunilor la coloana cervicală, cum ar fi lovituri puternice în timpul tamponărilor, când capul este împins înspre spate, putând fi afectate oase, tendoane, muşchi, ligamente, nervi şi vase sanguine. Numai că acest element de siguranţă protejează pasagerii doar dacă sunt reglate corespunzător.

Studiile arată că cel puţin 60% din automobilişti nu reglează corect tetiera. Înălţimea acesteia nu trebuie să depăşească limita superioară a capului, dar nici nu trebuie să fie mai jos decât această limită, iar distanţa faţă de cap să fie de aproximativ două degete. Statisticile relevă faptul că o tetieră bine reglată reduce riscurile de accidentare cu 20%.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite