Fragmentele de dronă căzute în Galați vor fi detonate controlat. Se fac evacuări și pe traseul transpotării acestora
0Specialiștii intervin pentru ridicarea fragmentelor de dronă căzute în Galați, acestea urmând a fi transportate „într-o zonă sigură”, unde vor fi supuse procedurilor de detonare controlată. Se fac evacuări inclusiv pe traseul transportării acestora.

„În urma identificării elementelor provenite de la drona implicată în incident, au fost dispuse măsuri imediate pentru asigurarea siguranței populației. Până la acest moment, 220 de persoane aflate în proximitatea zonei au fost evacuate preventiv, fără a fi înregistrate victime”, a transmis IGSU.
Nicio persoană nu a fost transportată la spital, a mai precizat Inspectoratul.
Urmare a finalizării evacuării, „echipele specializate intervin pentru ridicarea fragmentelor, acestea urmând a fi transportate în condiții de siguranță într-o zonă sigură, unde vor fi supuse procedurilor de detonare controlată, de către structurile competente în domeniu”.
Traseul pe care vor fi transportate resturile de dronă
Traseul de deplasare este: str. Sulfinei – str. Zimbrului – str. Traian – malul Lacului Brateș (aproximativ 2 km).
„Menționăm că evacuarea de pe traseul de deplasare se realizează sub coordonarea IGSU, cu sprijinul Poliției și Jandarmeriei, până la trecerea convoiului. Măsurile adoptate au caracter preventiv și vizează eliminarea oricărui risc pentru populație și mediul înconjurător. Recomandăm cetățenilor să respecte indicațiile colegilor din teren și să evite accesul în zona delimitată până la finalizarea intervenției. Mulțumim tuturor pentru cooperare și înțelegere”, a mai transmis IGSU.
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta a precizat și anterior că evacuarea temporară are rolul de a facilita accesul autorităților abilitate, care vor evalua situația și vor lua toate măsurile necesare pentru gestionarea incidentului în condiții optime.
Autoritățile fac apel la cetățeni să rămână calmi, să respecte indicațiile primite și să se informeze doar din surse oficiale.
Amintim că Oana Țoiu, ministra Afacerilor Externe, l-a convocat, sâmbătă, la sediul MAE, pe ambasadorul Federației Ruse la București, ca urmare a prăbușirii, în cursul nopții trecute, în zona Municipiului Galați, a unei drone rusești folosite în atacurile asupra infrastructurii civile ucrainene.
Ministerul Apărării Naționale a transmis că astfel de incidente reprezintă o provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre, subliniind că acțiunile Federației Ruse contravin normelor de drept internațional și afectează siguranța populației, precum și securitatea colectivă a NATO.























































