Drepturile pasagerilor: ce poți face dacă ți s-au pierdut bagajele într-un aeroport

0
Publicat:

Milioane de bagaje sunt pierdute anual pe aeroporturi, de cele mai multe ori din neglijența celor care le manipulează, legislația europeană având însă prevederi foarte clare pentru recuperarea lor și chiar despăgubirea pasagerilor.

Pasageri cu multe bagaje într-un aeroport
Milioane de bagaje sunt pierdute anual pe aeroporturi. Foto arhivă

Centrul European al Consumatorilor din România (ECC Romania) - direcție în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) care instrumentează și soluționează pe cale amiabilă reclamații transfrontaliere – face o serie de recomandări utile, în cazul în care alegeți, în perioada sărbătorilor de iarnă, să vă deplasați cu avionul în spațiul Uniunii Europene, iar bagajele dvs. sunt pierdute sau deteriorate.

Dacă bagajele nu sunt predate pasagerilor, atunci când ajung la destinația finală, aceștia trebuie să completeze și să depună, imediat o reclamație vizând bagajul întârziat la serviciul specializat din cadrul aeroportului. O copie a acestui document (PIR – Property Irregularity Report) având un număr de înregistrare trebuie păstrată de pasager.

După depunerea reclamației operatorul de transport aerian vizat trebuie anunțat în termen de maximum 7 zile.

Dacă transportatorul recunoaște pierderea unui bagaj înregistrat sau un bagaj înregistrat nu a sosit la destinație în termen de 21 de zile de la data la care ar fi trebuit să sosească, pasagerul este îndreptățit să solicite compensații.

Drepturile pasagerilor când bagajele ajung cu întârziere sau sunt deteriorate

Operatorul de transport aerian răspunde pentru daunele suferite de pasageri din cauza distrugerii, deteriorării sau întârzierii bagajului.

Prin Convenția de la Montreal, care reglementează aceste situații, nu prevede, însă, o procedură de stabilire și acoperire a daunelor provocate în aceste situații, ci numai o limită de răspundere a transportatorului aerian de maximum 1.288 DST (Drepturi Speciale de Tragere), aproximativ 8038 lei (cursul de schimb poate fi urmărit pe pagina de internet a BNR – http://www.bnro.ro/Cursul-de-schimb-524.aspx). Suma urmează a fi crescută în viitorul apropiat la 1519 DST (9480 lei).

În practică, operatorul de transport aerian este cel care stabilește valoarea despăgubirilor, în principiu, pe baza documentelor anexate de pasageri.

Astfel, în cazul întârzierii bagajelor, operatorii de transport aerian fie pun la dispoziția pasagerilor o sumă de bani pentru produse de strictă necesitate (igienă și îngrijire personală etc.), fie rambursează pasagerilor sumele plătite pentru produse de strictă necesitate, pe baza documentelor anexate la reclamație.

Drepturile pasagerilor în cazul pierderii bagajelor

Nici în cazul pierderii bagajelor, ca și în situația în care acestea sunt distruse, deteriorate sau întârziate, nu există o procedură de stabilire și acordare a despăgubirilor, ci doar o limită de răspundere a transportatorului aerian de maxim 1.288 DST (Drepturi Speciale de Tragere), aproximativ 8038 lei (cursul de schimb poate fi urmărit pe pagina de internet a BNR – http://www.bnro.ro/Cursul-de-schimb-524.aspx). Suma urmează a fi crescută în viitorul apropiat la 1519 DST (9480 lei).

După scurgerea celor 21 de zile de așteptare a bagajului, pasagerii trebuie să înainteze către operatorul de transport aerian o cerere de despăgubire, la care să anexeze copii ale următoarelor documente: reclamația privind bagajul întârziat (vezi mai sus), bilete, tichete de îmbarcare (boarding pass), listă a obiectelor din bagaj însoțită de documente doveditoare.

În practică, operatorii aerieni solicită pasagerilor al căror bagaj a fost pierdut să facă dovada valorii obiectelor conținute în bagaj. Despăgubirile vor acoperi în acest caz sumele dovedite, fără a se depăși limita menționată (1288 DST). Dacă, în schimb, consumatorul nu poate proba valoarea obiectelor din bagaj și a celor de strictă necesitate achiziționate, companiile aeriene acordă de regulă despăgubiri în funcție de greutatea bagajului, conform propriilor reguli de transport (în cele mai multe cazuri, se va acorda o despăgubire de aproximativ 20 euro/kg).

În cazul în care pasagerii nu sunt mulțumiți de valoarea despăgubirilor, iar încercările de soluționare a problemei fie pe cale amiabilă, fie prin intermediul unor organisme de soluționare alternativă a disputelor (SAL) nu dau rezultat, se pot adresa instanței de judecată, care va face o evaluare a daunelor suferite de pasageri.

ECC Romania face parte din Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) care include 29 de centre din toate cele 27 de state membre ale UE plus Islanda, Norvegia. Centrele oferă informații, consiliere și asistență gratuite și personalizate consumatorilor care au probleme cu tranzacțiile transfrontaliere efectuate într-o altă țară din cadrul Rețelei.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite