Dan Andronic: În timp ce era inventariată, arhiva SIPA a fost copiată. Judecătorul Cristi Danileţ: EvZ dezinformează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnalistul Dan Andronic susţine, într-un articol evz.ro, că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul DNA Paul Dumitriu. „Nu am modificat, copiat sau divulgat vreo informaţie”, a replicat Danileţ. Macovei: „Eu am decis desfiinţarea acestui serviciu secret, întrucât existau informaţii în spaţiul public că făcea abuzuri”.

Evenimentul Zilei a scris că parte din arhiva SIPA - care ar conţine de la 10.000 de dosare până la 21.000 de documente, inclusiv 3.000 de dosare ale magistraţilor - a fost copiată, iar unele documente au fost sustrase şi chiar distruse. 

Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie a fost înfiinţat în 1991, ca structură în subordinea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, şi trebuia să urmărească faptele din penitenciare. În 1997, Valeriu Stoica, atunci ministru al Justiţiei, a trecut SIPA în subordinea MJ, pentru cabu structura să se ocupe şi de protecţia magistraţilor.⁠⁠⁠⁠

"De ce a tăcut Cătălin Predoiu? Pentru că din această nesecată oază de documente, până la un anumit moment istoric, s-au servit toţi. Despre ce este vorba? Despre dovezi că din arhiva SIPA, în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, au fost copiate documente. Despre dovezi că din arhiva SIPA au fost sustrase şi distruse dosare ale unor magistraţi care, ulterior, au avansat ierarhic până la cel mai înalt nivel", scrie Dan Andronic, conform Mediafax

Dan Andronic susţine că a consultat mai multe documente şi a discutat cu mai multe persoane din sistem, prima comisie de inventariere fiind constituită în mandatul Monicăi Macovei, în martie 2006, fiind funcţională până la finalul anului. Comisia ar fi avut rolul de a pune în ordine arhiva pe criterii arhivistice.

În anul 2007, a apărut a doua comisie, din care făceau parte judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul Paul Dumitriu. Andronic susţine că poate spune "cu certitudine", pe baza documentelor consultate şi a declaraţiilor unor persoane din sistem, că unul dintre cei doi, Cristi Danileţ, ar fi fost implicat în distrugerea şi copierea arhivei.

Ulterior, susţine jurnalistul, s-ar fi constituit o altă comisie care ar fi avut rolul de a se ocupa de informaţiile clasificate, condusă de Dumitriu. Andronic indică un raport al fostului ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, potrivit căruia membrii comisiei ar fi ridicat documente pe care i le-au dat lui Macovei, precizând că nu sunt indicii că acestea ar fi fost restituite.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader: Cine a făcut copii va trebui să răspundă, dacă informaţia se dovedeşte adevărată

Tudorel Toader, ministerul Justiţiei, a declarat, luni, după dezbaterile privind codurile penale, că cine a copiat arhiva SIPA va trebui să răspundă, dacă se dovedeşte că afirmaţiile jurnalistul Dan Andronic sunt reale.

"Arhiva se află în păstrare. În prezent e securizată de ANP. Cine a făcut copii va trebui să răspundă, dacă informaţia se dovedeşte adevărată. Nu am cunoştinţă că s-ar fi copiat. După ce trec aceste zile, voi vedea fizic această arhivă", a reacţionat ministrul Justiţiei, potrivit Mediafax

Judecătorul Cristi Danileţ: Nu am modificat, copiat sau divulgat informaţii din arhiva SIPA

"Nu am modificat, copiat sau divulgat vreo informaţie conţinută în documentele din Arhiva SIPA. Monica Macovei este cea care a desfiinţat SIPA şi nu a avut nici o informatie despre magistrati. Imediat după preluarea mandatului în decembrie 2004, ministrul Macovei a numit un procuror la conducerea DGPA (fosta SIPA) şi a dispus stoparea activităţii de strângere a informaţiilor despre magistraţi. Activitatea s-a redus doar la colectarea de informaţii vizând sistemul penitenciar. Noul director general al DGPA a prezentat un raport în comisiile de specialitate ale Parlamentului cu privire la activitatea acestui serviciu", spune judecătorul Cristi Danileţ pe blogul său.

Magistratul precizează că la sfârşitul anului 2005 ministrul a solicitat Guvernului să aprobe desfiinţarea DGPA, cea ce s-a întâmplat la începutul anului următor.

"Este, după ştiinţa mea, singurul caz când în România se desfiinţează în mod total un serviciu secret. S-a înfiinţat o comisie de lichidare a acestui serviciu, din care am făcut parte în calitate de magistrat şi consilier al ministrului justiţiei, pentru a urmări operaţiunile de preluare a documentaţiei. Cu excepţia directorului DGPA, niciun membru nu a venit în contact fizic cu arhiva. Întreg personalul (aproximativ 200 persoane), alcătuit în majoritatea sa din ofiţeri de informaţii preluaţi din alte servicii ale statului, inclusiv fosta Securitate, a fost disponibilizat. Toate dosarele, inclusiv notele informative de la cele 10 servicii teritoriale au fost depozitate la sediul central, situat în clădirea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar încăperea a fost sigilată", mai scrie judecătorul.

Danileţ precizează că a făcut parte din comisia de inventariere a arhivei, precizând că accesul s-a făcut 2007, fiind interzis accesul cu aparatură sau genţi în încăpere, consemnează Mediafax

"Nu am cunoştinţă de existenţa vreunor aparate de copiere sau ca materiale din arhivă să fie depozitate pe alt mediu de stocare decât cel imprimat. S-au completat procese-verbale de desigilare şi resigilare cu ocazia celor trei intrări în incintă. Inventarierea a avut loc doar parţial, numai cu privire la tipul de informaţii strânse de SIPA, iar raportul nu a mai fost întocmit, căci mandatul Monicai Macovei a fost revocat dupa trei luni de la intrarea Romaniei in UE. Noul ministru Chiuariu a schimbat ordinul lui Macovei si se pare că alte persoane ar fi continuat această activitate. Nu am cunoştinţă de niciun raport cu privire la lipsa unor documente din arhivă; de altfel, această lipsă nici nu s-ar fi putut constata din moment ce documentele nu erau încă inventariate, ci erau doar depozitate aşa cum au fost trimise de la structurile teritoriale", spune Danileţ.

Magistratul susţine că nicio informaţie din arhivă nu a ajuns la Macovei şi nu a fost folosită de vreun membru al comisiei, aceste fapte reprezentând infracţiuni. Danileţ spune că a văzut aproximativ 300 de note informative, numărul total fiind de câteva mii, datând doar din perioada 2001-2005, restul fiind arse din ordinul miniştrilor de justiţie anteriori.

"Anterior mandatului Macovei, SIPA/DGPA a cules şi informaţii privind viaţa privată a magistraţilor şi a altor categorii de persoane aflate in contact cu sistemul de justiţie. Fiind revoltat că nimeni nu a fost tras la răspundere vreodată pentru activitatea ilegală a acestui serviciu faţă de colegii mei magistraţi, am decis să fac un raport verbal cu privire la activitatea SIPA. Astfel, am adus la cunoştinţa publicului aceste aspecte, prin relatări constante în presă (Revista22, pesurse.ro, EvZ) şi pe blogul personal (aici) făcute începând cu luna mai 2007, în cadrul unei conferinţe special organizate în 2008 de către o asociaţie a magistraţilor la care au participat şi reprezentanţi ai unor ambasade, precum şi într-o carte despre corupţia din justiţie publicată în anul 2009", scrie judecătorul.

În prezent sunt judecător la Cluj

„Dezmint orice afirmaţii făcute către public cu privire la modificarea, păstrarea sau divulgarea vreunor date sau informaţii cu care am intrat în contact. Legătura dintre contribuţia mea la desfiinţarea acestui serviciu secret şi evoluţia în carieră este total neavenită: de altfel, în prezent sunt judecător la Tribunalul Cluj unde eram şi înainte de detaşarea în Ministerul Justiţiei în anul 2005, iar numirea mea la CSM a fost în baza alegerii din partea a 900 de judecători din toată ţara, operaţiune desfăşurată în anul 2010. Astfel de afirmaţii sunt calomniatoare şi voi acţiona ca atare. Mai arăt că la momentul documentării pentru scrierea articolului din EvZ nu am fost contactat de nici un reprezentant al acestei publicaţii”, încheie magistratul.

Monica Macovei: nu am primit niciun dosar din arhiva SIPA

La rândul ei, Monica Macovei dezminte informaţiile publicate de EvZ. „Nu am fotocopiat niciun dosar din arhiva SIPA. Nu am sustras şi distrus niciun dosar SIPA. Nu am avut nicio informaţie despre judecători sau procurori din dosarele SIPA. Eu am decis desfiinţarea acestui serviciu secret, întrucât existau informaţii în spaţiul public că făcea abuzuri. Justiţia nu avea nevoie de un serviciu secret”, arată fostul ministru într-un comunicat de presă.

„Am decis să desfiinţez SIPA, iar arhiva să fie inventariată şi predată Administraţiei Penitenciarelor. Am fost singurul ministru care a decis desfiinţarea unui serviciu secret”, încheie Macovei.

Predoiu: „Arhiva a rămas sigilată pe toată durata mandatului”

Fostul ministru Cătălin Predoiu a reacţionat pe pagină sa de Facebook. „În mandatul meu nu s-a intrat în arhiva SIPA. Arhiva a rămas sigilată pe toată durata mandatului. Legat de ceea ce s-a întâmplat până în 2008, am cerut comisiei Chiuariu un raport pe care l-am trimis la CSAT. Ulterior, am făcut o consultare scrisă inter-instituţională, o dezbatere publică şi un proiect de lege pe care l-am trimis Secretariatului General al Guvernului. Proiectul prevedea preluarea arhivei SIPA de către Arhivele Statului. Remarc că toţi miniştrii care mi-au urmat, Corlăţean, Pivniceru, Ponta, Cazanciuc, Prună, Iordache şi, până la această ora, Toader, au subscris acestei proceduri, de vreme ce nu au schimbat-o", arată Predoiu pe Facebook.

Tăriceanu: Ar trebui ca MJ să facă o comisie de anchetă şi să vedem ce conţin aceste arhive

La rândul lui, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni că nu prim-ministrul este responsabil de arhiva fostului serviciu secret al Ministerului de Justiţiei (SIPA), ci ministrul, el spunând că nu îşi aminteşte dacă a existat un raport trimis CSAT în perioada în care el era premier, iar Cătălin Predoiu era ministru al Justiţiei. Tăriceanu a susţinut că Ministerul Justiţiei ar trebui să facă o comisie de anchetă pe acest subiect şi să vadă ce conţine această arhiva, pentru că este un subiect care trebuie rezolvat.

Întrebat ce ştie despre arhivele SIPA, Tăriceanu a răspuns: ”N-am cunoştinţă, că nu fac parte din serviciile de informaţii care ar putea să aibă acest gen de informaţii, dar cred că accesul la aceste arhive este reglementat, deci cei care au acces la aceste arhive în momentul în care solicită documente nu o fac verbal, se face o întreagă procedură şi această evidenţă există. Deci se poate verifica dacă aceste arhive au fost accesate în anumite momente sau nu şi cred că cel mai potrivit lucru ar fi următorul: şi anume la Ministerul Justiţiei se poate hotărî crearea unei comisii de anchetă pe acest subiect şi să vedem ce conţin aceste arhive, pentru că toată lumea... Sigur că e un subiect important care naşte foarte multe suspiciuni. De ce? Pentru că aceste arhive ar putea să conţină informaţii compromiţătoare la adresa unor magistraţi cu care ei să fie şantajaţi”.

Chestionat dacă ştie de existenţa unui raport trimis CSAT în perioada în care era prim-ministru, aşa cum a susţinut fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu, Tăriceanu a spus că nu îşi aduce aminte.

”Am văzut informaţiile publice în acest sens. Nu pot să vă spun că mi-aş aduce aminte cu exactitate de conţinutul acelui raport. Se poate verifica. Nu-mi aduc aminte de acest raport, dar se poate verifica. Un raport trimis către CSAT există în evidenţele şedinţelor CSAT şi se poate accesa acest lucru”, a afirmat el.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite