Damian Drăghici:„Muzica nu e meseria mea, e jucăria mea”

0
0
Damian Drăghici
Damian Drăghici

Naistul care a cântat alături de nume mari ale muzicii internaţionale a lăsat în 2007 jazzul american ca să facă muzică ţigănească. După trei ani, are nevoie de o nouă provocare.

Damian & Brothers a avut în ultimii trei ani turnee şi ­show-uri sold-out în România şi în Europa şi a lansat două albume.

Iniţiatorul proiectului, Damian Drăghici, şi-a schimbat ­look-ul şi s-a implicat trup şi suflet în proiect şi în viaţa boemă a muzicienilor, lăsându-i pe alţii să-i aducă aminte de ­deadline-uri. Acum a venit momentul să se întoarcă în SUA, unde va înregistra un album de jazz, şi să se reeduce în stilul american.

- Pe 17 decembrie aveţi ultimul concert Damian & Brothers. Ce ­v-aţi propus cu acest proiect?

- Cred că ceea ce am realizat mi-a întrecut aşteptările. N-am avut de fapt aşteptări, pentru că Dami­an & Bro­thers a fost un proiect de suflet. Am venit într-o vacanţă, am reunit trupa datorită unui feeling pe care l-am avut şi s-a întâmplat să prindă. Am început să avem concerte în toată Europa. N-am crezut că o să dureze mai mult de şase luni. Dar am rămas trei ani, timp în care am avut peste 600 de concerte. Cred că de multe ori e bine să nu ai aşteptări şi atunci primeşti mai mult decât te aştepţi.

- De ce aţi decis să încheiaţi?

- Cei care ştiau ce făceam înainte ştiau că va sosi un moment unde n-o să mai pot fi în acelaşi „mood", în aceeaşi stare Damian & Brothers. Damian & Brothers a fost mai mult decât un proiect muzical. A fost un stil de viaţă, o formă naturală a trăirilor. În Damian & Brothers trebuia să ai un stil de viaţă asemănător cu cel al rockstarurilor. Adică era încontinuu o zăpăceală, o nonşalanţă, o libertate şi o viaţă boemă. Altfel nu aveai cum să te implici în proiect. „Rockstar" nu e definiţia exactă. Stilul de viaţă pe care îl aveam în Damian & Brothers ar putea părea din afară dezorganizat. Dar stilul de viaţă, trăirile creează muzica. Nu repeţi şi te organizezi. Pur şi simplu mănânci, bei un şpriţ, vorbeşti despre viaţă.

Damian & Brothers e ca la 1900, când pictorii stau la o masă în Paris într-o tavernă şi vorbesc despre viaţă, despre amantă, despre băutură şi dup-aia, două ore mai târziu, pictează ceva. Era o structură total diferită de Damian Drăghici în Los Angeles, New York sau Boston. Pot să spun că a fost cea mai frumoasă experienţă a vieţii mele. Am mai trăit etape de rockstar când eram în turneu cu Joe Cocker, cu James Brown, cu Shaggy. Dar ăla era rockstarul pe care-l vezi în filme. Aici era totul legat de rădăcini şi cred că eram mult mai conectat. Pentru că e altceva când te conectezi la o trăire pe care o vedeai şi în casă, când erai mic. Cu Damian & Brothers, în fiecare zi, timp de trei ani, a fost ca acasă, de Crăciun sau de Paşte.

- Credeţi că Damian & Brothers a contribuit la schimbarea imaginii romilor?

- Nu ştiu sigur asta. Dar am avut un impact asupra publicului, pentru că în ultimii trei ani am cântat în toate părţile. În România, am luat clasele sociale de sus până jos şi iarăşi înapoi, am devenit un trend într-o perioadă foarte scurtă. Înseamnă că am schimbat puţin percepţia oamenilor. Mulţi îmi spun că prin felul în care vorbesc şi mă comport nu mai sunt ţigan. Dar înăuntrul meu sunt tot ţigan, aşa cum sunt şi român. Nu contează că am cetăţenie americană, aia e doar o hârtie, dar ca sânge, ca naţie, ca om, de aici mă leagă ceva, de rădăcinile astea, pe unde au trecut dacii. Acelaşi lucru şi cu ţiganii. Care e diferenţa dintre mine şi colegii mei? Înainte să plec din România, eram la fel ca ei. Diferenţa este că eu am vrut să-mi depăşesc limitele şi condiţia, dar asta poate face orice om.

- Ce veţi face mai departe?

- Eu fac meseria asta de la 12 ani. De fapt muzica nu e meseria mea, e jucăria mea. Sunt norocos să fac ceea ce-mi place şi să fiu plătit pentru ceea ce fac şi să iubesc ceea ce fac. În momentul când nu mai pot să mă exprim la acelaşi nivel, mă duc să găsesc altceva. M-am obişnuit ca după o perioadă îndelungată de turneu să vină momentul să plec acasă. Acum a venit momentul. Simt provocarea pentru proiectul de ­jazz pe care-l am în minte, unde nu pot încă să pun degetul pe ceva. Cred că o să-mi ia un timp să ies din stilul de viaţă
Damian & Brothers şi să reintru în gândirea americană, să fac un plan bine definit. Va fi ceva cu jazz şi cu muzică clasică.

- Ştiţi cu ce artişti o să lucraţi?

- Criteriul de bază prin care-i voi alege e artistic. N-aş vrea să arunc cu nume. Toţi invitaţii de pe CD au împreună vreo 50 de Grammy-uri.

- În ultimii trei ani, ce impresie v-a făcut România?

- O Românie a anilor 2006-2009 ­mi-aduce aminte, metaforic vorbind, de Grecia anilor '90. S-au schimbat multe lucruri. De exemplu, există cafenele. E un exemplu minor, dar comportamentul nostru e schimbat în bine. Pe de altă parte, o problemă majoră e scara de valori. Orice om ar avea aşteptări spre mai bine atunci când progresezi. Pe de altă parte, nu ai cum să progresezi doar în ceva când regresezi în altceva. Tehnologic vorbind, putem să accesăm orice, la informaţii suntem la nivelul internaţional.

Dar comportamentul nostru, respectul faţă de ceilalţi şi principiile etice nu prea sunt în concordanţă cu ce se întâmplă în momentul ăsta (în lume - n.r.). În alte ţări, care au acces la aceleaşi informaţii şi se comportă în concordanţă cu ceea ce se întâmplă şi sunt cu valorile la zi, e total diferit. Mă sperie acest dezechilibru. Pe de altă parte, unele tradiţii sunt cool aşa cum sunt. Noi românii suntem mai latini, mai altfel. Dar asta nu înseamnă şi că a fi nesimţit, a nu avea respect, a nu avea valori e ­cool. Asta nu e cool, asta n-ar trebui să facă parte dintr-o societate.

- Cum vi se pare lumea muzicală?

- Eu vreau să văd artistul pe care nu-l interesează dacă poartă ­Louis Vuitton, Gucci, dacă conduce nu ştiu ce maşină, artistul ăla care compune, pe care îl doare de muzica lui, care nu se gândeşte că n-are salariul care trebuie. Pentru că artistul nu măsoară lucrurile în bani. Şi pentru mine au fost momente când nu am avut bani şi tot nu m-a interesat să mă vând. Eu nu zic să nu trăieşti o viaţă decentă, dar oricât de sus ai ţinti, nu merită să faci compromisuri. Asta a spus-o Einstein.

Avem artişti talentaţi, dar cred că sunt puţin pierduţi în mirajul vedetismului. Din fericire, mai avem nişte artişti valoroşi care sunt încă în viaţă - actori ca Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Marcel Iureş şi Olga Tudorache, muzicieni ca Dan Grigore şi Valentin Gheorghiu. Dar trebuie să ajungi la un nivel intelectual unde să poţi să dezbaţi cu ei nişte subiecte. Şi atunci ai ce învăţa de la ei. Şi trebuie să mai deţii un lucru foarte important: umilinţă. 

Mini cv

S-a născut în 1970 la Bucureşti.
La 15 ani cânta şi înregistra cu Orchestra Radio.
În 1996 a intrat la Berklee College of Music din Boston.
În 2004 a fost în turneu cu James Brown, Joe Cocker, Shaggy şi Gypsy Kings.
A înregistrat 17 albume.
A câştigat un premiu Grammy împreună cu Paul Winter.

Damian Drăghici
Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite