„Vin înarmați la București, vor să facă prăpăd”. Cum a fost dejucat planul lui Horațiu Potra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horațiu Potra, personajul care se află în spatele gărzilor de corp ale lui Călin Georgescu, ar fi plănuit, împreună cu alți 19 bărbați, un protest față de decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale, duminică, la Catedrala Mântuirii Neamului din București.

Horatiu Potra, la sediul IGPR. FOTO Inquam Photos Octav Ganea
Horatiu Potra, la sediul IGPR. FOTO Inquam Photos Octav Ganea

UPDATE Potrivit referatului procurorilor care îl anchetează pe liderul mercenarilor Horațiu Potra, referat consultat de Antena 3 CNN, o persoană necunoscută a sunat la 112 semnalând că o rudă a sa se îndreaptă spre București împreună cu mai multe persoane, având asupra lor arme pentru desfășurarea unui protest.

 Iată cum s-a desfășurat discuția cu dispecerul:

APELANT : Am o situație mai aparte, am un verișor, a plecat din Mediaș, este într-un grup, cu niște foști din Legiunea Străină, cu peste 20 de bărbați, au plecat, au trecut de Ploiești, au intrat pe DN1 se îndreaptă spre București, au arme de vânătoare la ei, vin în șapte mașini, vă pot da numărul de înmatriculare la fiecare mașină în parte, se îndreaptă spre București, au înnebunit toți nu sunt sănătoși la cap, am vorbit cu băiatul ăsta, nu vrea să înțeleagă, vor să vină în București și să facă prăpăd. Poftim?

DISPECER 112 : Pentru ce anume vor să vină la București?

APELANT : Vin înarmați la București, vor să facă prăpăd cu alegerile, le-a luat mințile ( n. l. neinteligibil ) nu știu ce se întâmplă domnle. Sunt, sunt pregătiți, sunt înarmați, am văzut filmare live cu ei, vă dau numere de înmatriculare, prima mașină din coloană, verificați pe camere că nu vă mint. Poftim? ...

DISPECER 112 : (...)

APELANT : Sunt peste douăzeci cu arme la ei, nu vorbesc prostii, au armament la ei, unii dintre ei au fost în Legiunea Stăină, le-a băgat în cap să vină aicea să facă prăpăd, au luat copiii ăștia după ei, nu se poate și au trecut pe DN, vin spre București, am vrut să intervin da mai bine nu mă mai bag că am belele eu după aceea, eu nu vreau să mai am belele. 

Știrea inițială:

Planul celor 20 a fost dejucat după ce o rudă a unuia dintre acoliții lui Potra a sunat la 112 și a alertat autoritățile, anunțând că un grup înarmat se îndreaptă către Capitală, potrivit Digi24.

Grupul s-ar fi organizat pe platforma WhatsApp, fiecare dintre membri plecând din colțuri diferite ale țării, pentru a ajunge în Capitală, unde urmau să se întâlnească.

Persoana care a făcut sesizarea a anunțat că că foști membri ai Legiunii Străine se îndreaptă înarmați către București.

Amintim că, în urma perchezițiilor efectuate de autorități, în mașinile acestora au fost descoperite pistoale, arme albe și echipamente militare.

Magistrații au considerat ulterior că faptele comise nu prezintă un pericol major, și au decis ca Potra, reținut inițial, să fie plasat sub control judiciar în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică.

Tot sub control judiciar a fost pus şi un alt inculpat reţinut în acest dosar, Andrei Florin Lup, un tânăr de 22 de ani care se afla la volanul autoturismului Mercedes cu care Potra se îndrepta spre Bucureşti atunci când a fost prins în Prahova.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii le-au impus celor doi inculpaţi mai multe obligaţi, între care aceea de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Sibiu, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar.

Cei doi sunt obligaţi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme şi să comunice lunar informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă, însă decizia Judecătoriei Ploieşti nu este definitivă.

Horaţiu Potra şi Andrei Florin Lup au făcut deja contestație. Și procurorii, care  vor o măsură preventivă mai dură în cazul lui Potra (arest) și-au pus speranțe într-o contestaţie.

Amintim că procurorii şi poliţiştii din Prahova au efectuat, luni, mai multe percheziţii în Ilfov, Sibiu şi Bucureşti, în dosarul în care a fost inculpat Horaţiu Potra.

„În urma cercetărilor s-a stabilit că, în noaptea de 7/8 decembrie, inculpaţii P.H. şi L.A.F. şi alte persoane se deplasau spre Municipiul Bucureşti, având asupra lor arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 de lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională, cu privire la care se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Amintim și că Horațiu Potra a fost adus, joi, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), pentru realizarea unei percheziţii informatice în acest dosar.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite