CSM: Judecătorii Curţii Supreme care vor să se pensioneze se vor ocupa doar de motivările sentinţelor
0Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, joi, cu unanimitate de voturi o serie de măsuri în vederea gestionării eficiente a cauzelor în curs de judecată pe rolul completelor compuse din judecători care urmează să se pensioneze. În acelaşi proiect a fost abordată şi problema redactării în termen legal al hotărârilor judecătoreşti, în situaţia pensionării judecătorului care a pronunţat hotărârea.
Prin acest demers, judecătorii CSM caută să evite reluarea unor procese într-un sistem de justiţie supraaglomerat ce reclamă în continuare lipsa suficientă a personalului. Problema este atât de serioasă, încât chiar liderul PSD, Liviu Dragnea s-a confruntat cu aceasta în ambele dosare ajunse pe rolul Curţii Supreme. Spre exemplu, Dosarul „angajărilor fictive”, aflat acum în faza de apel, a fost reluat de la zero în primă instanţă odată cu pensionarea, în septembrie 2017, a judecătoarei Ana Maria Dascălu. În aceeaşi perioadă, liderul social-democraţilor a făcut o plângere la CEDO şi la Curtea de Justiţie a UE după ce motivarea condamnării din celălalt dosar în care a fost condamnat (Referendumul), a fost redactată de şefa Curţii Supreme în contextul pensionării uneia dintre judecătoarele ce au formulat sentinţa în dosar.
Pentru a evita acest tip de situaţii, judecătorii CSM au introdus cerinţa ca judecătorul care îndeplineşte condiţiile pentru pensionare să aducă la cunoştinţa preşedintelui instanţei, în scris, intenţia de eliberare din funcţie prin pensionare, cu cel puţin 6 luni înainte. În plus, în această situaţie, colegiul de conducere al instanţei, „poate dispune ca acelui complet să nu i se mai repartizeze alte cauze, pe care este previzibil că nu le poate soluţiona până la data eliberării din funcţie”.
Mai mult, potrivit proiectului CSM, în această situaţie, „colegiul de conducere va putea dispune o nouă repartizare a unuia sau mai multor dosare repartizate unui complet de judecată în materie penală, dacă judecătorul care compune acel complet urmează să fie eliberat din funcţie prin pensionare şi este previzibil, faţă de complexitatea cauzelor, că aceste dosare nu pot fi soluţionate până la data eliberării din funcţie”.
În ceea ce priveşte problema redactării hotărârilor judecătoreşti, judecătorii CSM susţin, încă din 2016 atunci când au început dezbaterile asupra acestei probleme, că o soluţie eficientă o reprezintă modificarea Codurilor de procedură civilă şi penală.
Alternativ, până la modificarea legislaţiei în acest sens, susţin magistraţii, soluţia este de a evita sau de a reduce substanţial acest tip de situaţii. În acest sens, soluţia găsită este ca de la înaintarea cererii de pensionare către preşedintele ţării, judecătorul în cauză se se ocupe doar de redactarea hotărârilor pronunţate. „În intervalul de timp cuprins între data la care Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât să înainteze Preşedintelui României propunerea de eliberare din funcţie a unui judecător, prin pensionare, şi data eliberării din funcţie, judecătorul este degrevat de activitatea de judecată, cu excepţia redactării hotărârilor pronunţate”, se arată în proiectul de măsuri adoptat de judecătorii CSM.