Cinci persoane reţinute în urma a şaptezeci de percheziţii la o reţea de contrabandă cu ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Descinderile au avut loc la 70 de adrese. FOTO Eduard Enea
Descinderile au avut loc la 70 de adrese. FOTO Eduard Enea

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi au reţinut cinci persoane suspectate de contrabandă cu ţigări în urma celor aproape şaptezeci de percheziţii care au avut loc în judeţele Călăraşi, Dolj, Galaţi, Maramureş şi Constanţa.

Suspecţii vor fi prezentaţi magistraţilor din Călăraşi cu propunere de arestare preventivă. În urma percheziţiilor, au fost confiscate importante sume de bani, aproximativ patru sute de mii de ţigarete, tutun şi alcool, potrivit News.ro.

Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, iar la acţiune au participat poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Olt, Ialomiţa şi Maramureş.

Poliţiştii au făcut, miercuri, aproape 70 de percheziţii în judeţele Călăraşi, Dolj, Galaţi, Maramureş şi Constanţa, într-un dosar de contrabandă cu ţigări, peste 50 de persoane fiind audiate.

Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie - iunie, persoanele în cauză ar fi realizat operaţiuni cu tutun fără să aibă documente legale de provenienţă şi cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Ţigaretele deţinute ar fi fost sustrase de la efectuarea controlului vamal şi depozitate în judeţele Călăraşi, Dolj, Maramureş, Galaţi şi Constanţa, ulterior fiind vândute în judeţul Călăraşi.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite