Violenţa în şcoli creşte, iar unele unităţi de învăţământ nu au nici măcar un consilier şcolar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Psihologii şcolari, obligaţi să predea, în loc să consilieze
Psihologii şcolari, obligaţi să predea, în loc să consilieze

Specialiştii atrag atenţia că violenţa în şcoli este în creştere, dar în unele unităţi de învăţământ nu există nici măcar un consilier şcolar, pentru că Ministerul Educaţiei nu bugetează posturi. Ba, mai mult, acolo unde există un consilier acesta trebuie să lucreze şi pentru 2.500 de elevi. În plus, psihologii şcolari trebuie să şi predea.

Pe plan naţional, într-un singur semestru, au fost raportate Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ), 10.592 de acte de violenţă. Un studiu al organizaţiei „Salvaţi Copii” arată că 3 din 10 copii sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către colegi. 16 la sută dintre copii recunosc că au bătut un alt copil, iar 30 la sută spun că au lovit uşor un coleg sau o altă persoană de vârstă similară.

La nivelul Bucureştiului, Direcţia Generală de Poliţie a Capitalei, raportează că, în anul şcolar 2014 – 2015, în incinta şi zona adiacentă a unităţilor de învăţământ, au fost înregistrate 176 de infracţiuni de lovirea sau alte violenţe şi 1 vătămare corporală. 

Aproape 10 la sută din şcolile din Bucureşti nu au consilier şcolar

Directorul general al Centrului municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CMBRAE), Aura Stănculescu, spune că în Bucureşti sunt 421 de şcoli, şi numai 91 la sută dintre ele au şi cabinet de consiliere şcolară. Şi toate astea pentru că nu există bani pentru a angaja psihologi în toate unităţile.

„Avem cerere. Şcolile ne solicită consilieri, la fel cum sunt oameni care vor un post de consilier şcolar. Facem în fiecare an solicitări şi fundamentări atât către Inspectoratul şcolar, cât şi către Ministerul Educaţiei, dar degeaba. Nu ni se suplimentează posturile, pentru că nu există buget. Dacă noi cerem suplimentarea posturilor, înseamnă că cerem lefuri mai multe, aşa că stăm cu şcolile descoperite”, a explicat pentru „Adevărul” directorul CMBRAE, Aura Stănculescu.

Un consilier ar trebui să se ocupe şi de 2500 de elevi

Norma unui consilier şcolar este de minim 800 de elevi, dar, potrivit directorului CMBRAE, un psiholog lucrează cu mult mai mulţi copii. 

„Pentru ca un consilier să fie eficient şi să aibă timp să monitorizeze, să îl cunoască pe elev, iar ca elevul să aibă timp să prindă încredere în consilier, este nevoie cam de un cosilier la 400 de elevi. Acum un consilier are şi 2500 de elevi. La atâţia elevi, abia dacă ai timp să îl vezi la faţă pe elev, darămite să îl consiliezi şi să rezolvi problema. La momentul actual, pentru mulţi dintre copii, consilierul e pur şi simplu un alt om care bântuie prin şcoală”, a mai spus Aura Stănculescu.

Psiholog şcolar sau profesor

Ce pare mai absurd este că după ce că sunt şi aşa puţini consilieri în raport cu numărul de elevi, psihologii mai sunt obligaţi şi să predea, astfel reducându-se timpul pentru consiliere şi mai mult.

”Consililierii au o normă de 18 ore pe săptămână, numai că patru dintre acestea trebuie să fie de predare a materiilor socio-umane. Or, eu dacă îi pun 4, să spunem unui elev, pentru că nu şi-a învăţat lecţia, cum mai vine el la mine la consiliere? Este o contradicţie, l-am pierdut de client, nu mai are încredere. Cum să îşi dezvăluie copilul sufletul? ”, spune psihologul Mihai Copăceanu. 

Citeşte şi:

CRIZĂ DE PSIHOLOGI Doar într-o şcoală din trei există specialişti în consiliere psihologică

ANALIZĂ Părinţii agresivi şi lipsa sportului, principalele cauze ale fenomenului de violenţă în şcoli

Ploieşti: Un medic şcolar la peste 4.000 de elevi

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite