Profesorii îşi securizează catedrele. Anisie renunţă la reducerea numărului de ore la clasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Executivul a renunţat să mai reducă din orele petrecute la şcoală de elevi
Executivul a renunţat să mai reducă din orele petrecute la şcoală de elevi

Din această toamnă, ar fi trebuit să intre în funcţiune noi planuri cadru pentru fiecare ciclu de învăţământ, potrivit legii în vigoare. Măsura ar fi dus automat la reducerea numărului de ore la clasă. Fiind an electoral, Guvernul a decis să amâne aplicarea legii.

Chiar dacă pe 30 iulie, Ministerul Educaţiei anunţa că legea adoptată în 2019  - şi care diminua cu până la nouă numărul de ore de şcoală pe săptămână - se va aplica şi se va proceda la reducerea numărului de ore la toate clasele la început de ciclu, respectiv la pregătitoare, clasele a V-a şi a IX-a, iată că Executivul s-a răzgândit şi a anuntat că măsura se amână, adoptând în acest sens o ordonanţă de urgenţă, în ultima decadă a lui august.   

Astfel, doar numărul de ore de la clasa pregătitoare se va reduce în anul şcolar viitor, a anunţat acum Ministerul Educaţiei. Aceasta înseamnă că profesorii au scăpat de teama de a-şi pierde sau descompleta normele de predare. 

„Aseară a fost aprobată în şedinţa de Guvern o Ordonanţă de urgenţă prin care am prorogat aplicarea modificării numărului de ore la clasă pentru toate clasele şi vom începe anul acesta şcolar cu clasa pregătitoare. Deci, începând cu clasa pregătitoare vom reduce numărul de ore la clasă şi vom prezenta noile planuri-cadru pentru învăţământul primar. În curând, specialiştii din cadrul Ministerului Educaţiei vor prezenta aceste noi planuri-cadru, le vom pune în dezbatere publică”, a afirmat Anisie citată de agerpres.ro. 

”Argumentul nu stă în picioare”

”Argumentul că nu putem schimba conţinuturile învăţării peste noapte, nu stă în picioare. Şi ce să facem, să aşteptăm 8 ani, până când elevii aflaţi acum în clasa pregătitoare vor ajunge în clasa a VIII-a?”. comentează profesorul Ştefan Vlaston, expert în educaţie. 

Despre ce „conţinuturi” este vorba? ”Biotop, factori abiotici, biocenoză, ecosistem, biom, apă salmastră, eclozare, poichiloterme, homeoterme, fotosinteză, lanţuri trofice, reţele trofice, categorii trofice, descompunatorii, simbioză, angiosperme, acicular, gimnosperme, planarie, relict, submers, troglobionte, troglofile, protiste, cormofite, spongieri, celenterate, sunt doar câteva dintre aceste conţinuturi, adaugă profesorul. 

”Acestea sunt „conţinuturile” pentru care ministrul Anisie vrea să ţină elevii de gimnaziu 7 ore pe zi! Se mai aduce argumentul ca şi în alte ţări elevii stau la şcoala multe ore. Dar nu se precizează lucruri esenţiale. Elevii servesc masa de prânz la şcoală, dupa care au preocupări extra curriculare.  Artistice, sportive, lucrează la proiecte personale, în orice caz nu stau în bănci să înveţe lucruri nefolositoare in viata. Cu masca pe faţă”, conchide expertul în educaţie. 

Sindicate: categoric, nu!

Măsura reducerii orelor la clasă a fost susţinută de părinţi, însă contestată de sindicatele din educaţie. Întrebat dacă este de acord cu reducerea numărului de ore, profesorul Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, aceste a răspuns: ”Categoric, nu!”. 

Nistor a adăugat că avem printre cei mai scurţi ani de şcoală şi că acum vrem să devenim campioni şi la timpul petrecut în şcoală. Cred că aceia care au venit cu acea lege care te obligă să scazi numărul de ore ar fi trebuit să fie preocupaţi, dacă i-ar fi interesat, de ce anume fac copiii în timpul petrecut în şcoală. Să discutăm clar de conţinuturi, de cu totul şi cu totul altceva”, este de părere liderul de sindical.

Marius Nistor mai spune că, în eventualitatea în care aceste planuri-cadru vor reduce din orele de curs, 20.000 de profesori nu vor mai au loc de muncă, din care 7.000 de profesori de educaţie tehnologică. Liderul de sindicat mai spune că, în învăţământul preuniversitar sunt acum puţin peste 200.000 de cadre didactice şi că cifra nu este mare.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite