Primul cosmonaut român, de vorbă cu elevii de liceu
0Dumitru Prunariu a participat la un seminar la Liceul Internaţional de Informatică. Pe 21 februarie, tinerii s-au înghesuit să-l vadă şi să-l asculte pe primul şi singurul român care a zburat în spaţiul cosmic.
„Ştiţi ce e vremea cosmică?", întreabă Prunariu auditoriul strâns în sala de conferinţe a Liceului Internaţional de Informatică (ICHB). „Nu e cum apare soarele pe cer, ci cum radiază soarele în cosmos. Radiază mai tare sau mai slab, şi când radiază tare poate să scoată din funcţiune sateliţi sau sisteme tehnologice."
În luna februarie a avut loc o puternică erupţie solară. Aceasta a afectat comunicaţiile prin radio, liniile de înaltă tensiune şi sateliţii aflaţi pe orbita circumterestră. În acest context, elevii de la ICHB s-au gândit că o singură persoană îi poate ajuta să înţeleagă mai bine fenomenul şi să afle mai multe despre mişcările celeste. Aşadar, elevii voluntari ai clubului Interact (organizaţie non-guvernamentală a tinerilor între 14 şi 18 ani, aflată sub îndrumarea Rotary Club Bucureşti), înfiinţat abia de o lună în cadrul ICHB, l-au invitat pe Dumitru Prunariu la un seminar pe tema „Trecut, prezent şi viitor în spaţiul cosmic".
Olimpici şi curioşi
La seminar au participat şi câţiva dintre olimpicii internaţionali ai României, medaliaţi cu aur, argint şi bronz la olimpiadele de informatică, matematică, fizică, robotică şi astronomie, dar şi mulţi copii care aspiră sau chiar se pregătesc să participe la aceste olimpiade. Alţii au venit împinşi de curiozitatea de a-l vedea „în carne şi oase" pe celebrul cosmonaut.
„Mi s-a părut o ocazie unică de a-l vedea pe viu pe singurul astronaut român care a zburat în cosmos. Eu sunt pasionată de matematică, dar mă interesează şi astronomia", spune Tamaş Ioana, elevă în clasa a XI-a la ICHB.
Prunariu le-a vorbit elevilor atât despre erupţiile solare cât şi despre cele 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute petrecute în spaţiul cosmic, în cadrul misiunii Soiuz 40, despre modificările care apar în organismul uman în imponderabilitate şi le-a arătat fotografii din timpul misiunii. Prins cu deplasările internaţionale, Prunariu şi-a exprimat regretul de a nu se putea adresa elevilor mai des. „Adevărul este că în ultimul timp ajung mult mai greu în instituţii de învăţământ româneşti, din păcate, pentru că avem ce afla şi avem ce gândi."
Responsabilitate globală
Dumitru Prunariu este preşedintele Comitetului ONU pentru Explorarea Paşnică a Spaţiului Extra Atmosferic, o instituţie globală în cadrul căreia statele îşi spun punctul de vedere vizavi de impactul global sau regional al activităţilor cosmice sau al utilizării aplicaţiilor cosmice pentru o serie de lucruri care ne afectează direct precum dezastrele naturale, utilizarea sateliţilor în telecomunicaţii, vremea cosmică. Din această funcţie, Prunariu gestionează activitatea a 70 de state ale lumii şi 30 de organizaţii internaţionale.
"Din păcate, în ultimul timp, ajung mult mai greu în instituţii de învăţământ româneşti."
Dumitru Prunariu
cosmonaut