Pricopie, despre cazul de la Şcoala „I. G. Duca”: „A fost decizia şcolii de a transforma sala de sport în sală de curs”
0Conducerea Şcolii Gimnaziale nr. 146 „I. G. Duca” din Capitală este cea care a decis să transforme sala de sport în sală de cursuri, asta după ce, anterior, fusese tot sală de clasă, ca atare se face responsabilă de incidentul de marţi după-amiază, a declarat ministrul Educaţiei Remus Pricopie. O elevă de 13 ani a ajuns ieri la spital, după ce a fost lovită în timpul orei de Educaţiei Fizică, curs ce se desfăşura pe holul instituţiei.
„Problema de Şcoala „I. G. Duca” este legată de responsabilitatea profesorilor şi am cerut ieri (marţi – n.r.) inspectorului general Constantin Trăistariu ca astăzi (miercuri – n.r.) să înceapă ancheta administrativă acolo. Tot legat de acest caz, este că decizia conducerii şcolii de a folosi sala de clasă, folosită anterior ca sală de sport, drept sală de clasă (pentru o clasă pregătitoare). Nu am voie să mă pronunţ până nu se termină ancheta. Probabil că în maximum două zile vom avea situaţia de la şcoala „Duca” şi o vom face publică”, a spus Pricopie.
Anchetă oficială la şcoala din Capitală
De asemenea, acesta a precizat că decizia de a nu se mai ţine orele de sport până nu se clarifică situaţia şcolii, însă „vorbim de o zi-două”.
Şi Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), a declarat pentru adevarul.ro că echipa inspectoratului se află miercuri la şcoala din Capitală pentru a face verificări, iar concluziile anchetei vor fi făcute publice în câteva zile.
Însă, ministrul Educaţiei nu a ştiut să spună câte şcoli din România nu au săli de sport.
Mii de şcoli-şantier
Legat de infrastructură, el a menţionat că mai sunt şcoli care au astfel de probleme, la nivel naţional fiind 1.600 de obiective de investiţii începute şi neterminate.
„Din păcate, în 2014 sunt unităţi de învăţământ cu probleme de infrastructură. Avem 1.600 de obiective de investiţii începute şi neterminate. Ele au fost începute în perioada 2007 – 2009, 90% din ele fiind cu fonduri de la buget. Ca urmare a crizei, nu s-au mai putut finaliza. În 2012 am făcut un inventar al acestor proiecte şi am cerut Bruxelles-ului ca 240 de milioane de euro de la Transporturi (fonduri europene – n.r.) şi de la Mediu să fie transferate către componenta Regio – Dezvoltare Infrastructură Educaţională. Acest lucru s-a aprobat, iar în momentul de faţă, din cele 1.600 de şcoli, aproape 550 sunt deja finanţate şi avem speranţa că în câteva luni , înainte de 15 septembrie, ele să fie finalizate. Pentru 2014-2020, Comisia Europeană ne-a cerut să justificăm de ce cerem finanţare pentru infrastructura educaţională (450 de milioane de euro). Am făcut acest lucru şi sper să putem folosi aceşti bani cât de repede se poate”, a explicat ministrul.
Cât despre situaţia la nivel naţional, ministrul Remus Pricopie a precizat că a cerut inspectorilor să facă evaluări realiste.
„Sigur că poţi întâlni situaţii în care ai şcoli cu piscină şi situaţii în care ai şcoli unde nu sunt nici măcar toalete. Deci trebuie să găsim un echilibru astfel încât unităţile de învăţământ să ajungă la un standard minim şi abia după aceea să finanţezi şi alte investiţii”, a mai spus Pricopie.
Întrebat de jurnalişti despre problemele privind vizele de flotant şi înscrierea în instituţiile de învăţământ, ministrul Educaţiei a precizat că „aceasta este o problemă nerezolvată”.
„În Statele Unite ale Americii îţi înscrii gratis copilul numai acolo unde plăteşti taxe, nu acolo unde ai viza de flotant. Nu se ia în calcul introducerea acestui sistem, dar iau în calcul să încercăm să reducem numărul minciuna, pentru că în momentul în care vii şi îţi faci viza de flotant cu trei zile înainte de înscriere, evident că este o minciună şi o jignire în raport cu comunitatea respectivă. În ultima perioadă am reuşit să reducem cât de cât această problemă printr-o metodologie mai clară. O să vedem ce putem face pentru următoarea sesiune de înscrieri”, a conchis Pricopie.
O elevă a ajuns la spital după ce a fost rănită în timpul orei de sport
O elevă în vârstă de 13 ani de la Şcoala Gimnazială nr. 146 „I.G. Duca” din Capitală a fost transportată la spital, marţi după-amiază, după ce a fost rănită în timpul orei de sport. Surse judiciare au precizat că ora s-ar fi ţinut pe holul instituţiei. Tată fetei spune că cel mai probabil va depune plângere penală împotriva profesorului de sport, în timp ce inspectoratul şcolar susţine că nu ştia cum se fac orele de educaţie fizică.
Tatăl fetei, Octav Fulger, a precizat ieri că orele de sport se fac pe holurile şcolii, din lipsă de spaţiu şi a declarat că cel mai probabil va depune plângere penală împotriva profesorului de sport.
„Nu am fost martor, dar din ce am înţeles, a fost forţată să sară, însă ea nu a vrut sau nu a putut şi profesorul de sport a ajutat-o sau a bruscat-o. Fata spune că a fost împinsă de la spate, s-a dezechilibrat şi a căzut. A fost inconştientă la început, dar acum şi-a revenit, însă are dureri mari de cap şi nu mai vede clar. Doctorii fac investigaţii", a spus Octav Fulger, tatăl fetei accidentate.
De asemenea, Marian Banu, purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a declarat că, începând de miercuri, se va constitui o comisie de cercetare, care va stabili în ce condiţii s-a rănit eleva de 13 ani la ora de sport.
„Nu ştiu dacă eleva a fost împinsă sau nu de profesorul de sport, rămâne să stabilească asta comisia mâine (miercuri - n.r.) şi eventualele sancţiuni”, a declarat Banu. Şi Ministerul Educaţiei a cerut dechiderea unei anchete la Şcoala „I.G. Duca” din Capitală după acest incident.
Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
O elevă în vârstă de 13 ani de la Şcoala Gimnazială nr. 146 „I.G. Duca” din Capitală a fost transportată la spital, marţi după-amiază, după ce a fost rănită în timpul orei de sport. Surse judiciare au precizat că ora s-ar fi ţinut pe holul instituţiei. Tată fetei spune că cel mai probabil va depune plângere penală împotriva profesorului de sport, în timp ce inspectoratul şcolar susţine că nu ştia cum se fac orele de educaţie fizică.